FOTO – Pe Kogălniceanu, vechiul Cluj academic a devenit noul Cluj festivalier

În pandemie, Clujul academic a funcționat online, sediile universităților, populate de studenți, fiind considerate potențiale focare epidemice.

Tot în pandemie, Clujul academic devine Electric, strada Kogălniceanu (unde își au sediile UBB, Biblioteca Academiei Române, Colegiul Academic Florian Ștefănescu-Goangă, Colegiul Național „Emil Racoviță”, Liceul Teologic Reformat ș.a.) transformându-se într-o imensă scenă pentru un festival de muzică electronică.

Pe o stradă cu o amprentă educațională puternică, ne-am fi așteptat poate la un festival de carte, la un festival de teatru, de operă, de arte plastice, la recitaluri culturale mai apropiate de spiritul universitar care domină tradițional zona.

În 2021 însă, în fața Universității Babeș-Bolyai se amenajează un fel de berărie, iar în dreptul intrării Colegiului Racoviță e parcată rulota care promovează produse din tutun. Colegiul Academic Ștefănescu-Goangă era flancat în această dimineață de tomberoane, iar Biserica Reformată de un camion publicitar cu un butoi de bere.

Vechiul Cluj academic a devenit noul Cluj festivalier. Unele scene împrumută chiar denumirile instituțiilor de învățământ de prestigiu ale orașului: „Rectorat UBB”, „Liceul Reformat”. După un an de academie online, petrecem fizic. ”Back to life.” e deviza organizatorilor EC_Special. Putem doar spera să nu ne întoarcem, de fapt, la restricții pandemice. Iar, din toamnă, studenții petrecăreți să învețe din fața calculatoarelor.

Inima academică a Clujului, cândva universitar, în această dimineață:

E fain la Cluj! Vivat Academia, Vivant Professores!

Adauga comentariu