In vizor

FOTO Medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase, primele persoane din județul Cluj care s-au vaccinat împotriva COVID-19

În județul Cluj prima persoană vaccinată împotriva COVID-19 a fost doamna Dr. Violeta Briciu- director medical, urmată de aproximativ 90 de cadre medicale din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase Cluj-Napoca.

” Suntem cu toții foarte bine. Nu am avut nicio reacție adversă. Ne bucurăm să împărtășim aceste momente. A fost un an greu. Au fost momente în care a trebuit să ne adaptăm din mers. Am depășit problemele și așteptăm de la anul 2021 evenimente mult mai bune și intrăm cu optimism în Noul An”, a spus Mihaela Briciu, directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase.

”Acesta reprezintă un moment important în evoluția strategiei de combatere a pandemiei și primul pas către revenirea lucrurilor la o normalitate care a lipsit în ultimele luni ale acestui an. Obținerea unui vaccin care poate fi administrat cu rezultate fundamentate științific, este în aceeași măsură o șansă și modalitatea de a ne arăta solidaritatea și încrederea față de cei din linia întâi”, a transmis prefectul Mircea Abdrudean.

Vaccinarea este gratuită, sigură, voluntară și necondiționată.

Programarea pentru vaccinarea populației se va efectua în mod electronic, telefonic sau prin intermediul medicului de familie.

Centralizarea persoanelor şi a centrelor de vaccinare pe judeţ a fost efectuată în felul următor:

Centre de vaccinare pentru personalul medical: 20 de centre (spitale şi centre medicale), 35 cabinete de vaccinare, 38 echipe de vaccinare, 12.458 persoane de vaccinat.

Centre rezidenţiale de îngrijire: 49 de centre – echipaje mobile de vaccinare, capacitate paturi – 2.099, personal angajat – 480.
Centre de vaccinare pentru populaţia de peste 65 de ani şi a bolnavilor cronici: Centre/ judeţ – 30 (13 Cluj-Napoca, 3 Turda, 1 Câmpia Turzii, 2 Dej, 1 Gherla, 1 Huedin, 1 Călăţele, 1 Mociu, 1 Apahida, 1 Chinteni, 1 Gilău, 1 Băişoara, 1 Aghireşu, 1 Floreşti, 1 Baciu), 46 echipe de vaccinare în centre, 2 echipaje mobile de vaccinare, 132.942 populaţia deservită

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *