Reportaj

FOTO – Lucrările la podul Oașului-Răsăritului au început de peste 2 luni, dar pe șantier muncesc doar o mână de oameni

În data de 8 septembrie, în urmă cu peste 2 luni, viceprimarul Dan Tarcea anunța pe pagina sa de Facebook faptul că „au început lucrările la noul pod Oașului-Răsăritului”:

„Luni, 06.09.2021, s-a dat ordinul de începere a lucrărilor la  obiectivul de investiții „Construire Pod peste Râul Someșul Mic care face legătura între strada Oașului și strada Răsăritului”. (…)

Câştigător licitaţie de proiectare şi execuţie: Asocierea FREYROM SA (lider) – PROCONS Group SRL – Costin şi Vlad Birou de proiectare SRL – Integrated Road Solutions SRL.

Proiectant: Costin şi Vlad Birou de proiectare SRL

Valoarea contractului de proiectare și execuție: 22.691.557,36 lei fără TVA

Durata de realizare a lucrărilor este de 20 de luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor”, scria viceprimarul, ilustrându-și postarea cu imagini randate pe calculator.

Dacă Dan Tarcea ar fi postat în 8 septembrie imagini de pe teren, clujenii ar fi văzut că, de fapt, la fața locului, nu e nimic de văzut! În 21 octombrie, se râmaseră doar gunoaiele și vegetația de pe malurile râului:

Santiereonline.ro, site care urmărește stadiile acestei investiții, nota:

Stadiu la data de 01.10.2021: lucrările de construcție au demarat în cadrul șantierului. A fost eliminată vegetația de pe ambele maluri ale Someșului. Proiectul a fost actualizat cu poze de la șantier.

Stadiu la data de 16.09.2021: lucrările urmează să demareze efectiv, se află în pregătire organizarea de șantier (a fost montat panoul de informare și a fost adus un buldozer în șantier). Primăria Cluj-Napoca anunță că s-a început lucrul la noul pod Oașului-Răsăritului, din Cluj-Napoca. Luni, 06.09.2021, s-a dat ordinul de începere a lucrărilor la obiectivul de investiții «Construire Pod peste Râul Someșul Mic care face legătura între strada Oașului și strada Răsăritului».”

Așadar, din 6 septembrie, de când s-a dat ordinul de începere a lucrărilor, a trebuit să treacă o lună până ce acestea au și început efectiv, prin „eliminarea vegetației”. Pentru montarea panoului de informare și aducerea unui buldozer pe șantier, a fost nevoie de o jumătate de lună.

Dacă termenul de execuție este de 20 de luni și curge din data de 6 septembrie, înseamnă că până în prezent au trecut 2 luni și 10 zile din termenul total. Ce s-a lucrat în aceste 2 luni? Ziar de Cluj a vizitat șantierul timp de 4 zile: în 9, 11, 12 și 16 noiembrie. Mai sunt 18 luni până la data finalizării lucrărilor, până în 6 mai 2023. Va fi gata la timp podul Oașului-Răsăritului sau o va lua pe urmele podului Porțelanului, din aval? Să vedem cum merge treaba pe șantier!

Marți, 9 noiembrie

Pe șantierul podului, lucrează doar o mână de muncitori – 4-5 inși și 2 camioane:

Joi, 11 noiembrie

Fiindcă era ceață, muncitorii au dispărut „ca măgarul în ceață”. Nu am întâlnit nici măcar unul pe șantierul înghețat:

Doar panoul arăta că șantierul e „în lucru”. De fapt, era „în repaus”:

Vineri, 12 noiembrie

Pe șantier, au apărut câțiva muncitori – nu mulți, vreo 5, care executau excavații și foraje. Să sperăm că nu au dat de sare!

Marți, 16 noiembrie

Din nou, lucrări de foraje cu o mână de muncitori. Cu greu am reușit să numărăm 4:

Deșeurile de pe șantier erau arse astăzi într-o groapă. Așa o fi procedura modernă, pe șantierele orașului de 5 stele, plus o varză a la Cluj, din partea casei?

În ritmul acesta, ne exprimăm rezervele privind terminarea la timp a acestui pod.

E fain la Cluj și e bine că încep simultan multe șantiere, care se termină, pe rând, la un moment dat. Până la finalizarea lor – de multe ori, cu lungi întârzieri – clujenii îndură (în orașul care, chipurile, le oferă cea mai bună calitate a vieții) mult moloz, praf, blocaje în trafic și mizerie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *