Reportaj

FOTO: Cum arata ruinele romane din Piata Muzeului

Ruinele istorice din Piata Muzeului, deasupra carora s-a ridicat Domus Business Center, ar trebui sa fie vizitabile in urmatoarea perioada. Proprietarul cladirii spune ca mai sunt mici retusuri de facut si crede ca spatiul s-ar preta pentru expozitii.

Autorizatia de constructie pentru cladirea de pe strada Victor Deleu 1 a fost eliberata in mai 2012, cu conditia ca ruinele sa fie protejate si sa se asigure accesibilitatea lor de catre public. Astfel, cladirea a fost construita pe piloni, bucati din pardoseala de la parter au fost realizate din sticla pentru ca vestigiile sa fie vizibile. Cladirea este functionala de aproximativ un an, dar accesul catre ruine nu a fost inca deschis.

“Astept niste corpuri de iluminat, spatiul fiind jos aceasta e cea mai buna varianta. As putea deschide oricand, dar nimeni nu cred ca este curios sa vada niste pietre, fara sa stie despre ce este vorba. Mie imi place sa fac lucrurile bine, asa ca am cerut informatii de la Muzeu (Muzeul de Istorie – n.red.), sa punem un afis cu istoria acestui sit. As vrea sa mai punem si niste fotografii cu tezaurul care s-a gasit aici, sa fie interesant pentru vizitatori”, arata Septimiu Pop, proprietarul Domus Business Center.

Acesta spune ca spatiul se preteaza pentru expozitii, ocazii cu care ar fi permisa accesul curiosilor in incinta.

Eu asa vad problema. Sa se organizeze evenimente periodic aici, expozitii sau lansari de carte, ce se mai poate, si atunci se pot vizita si zidurile. Altfel eu nu imi permit sa tin aici un om ca sa fie spatiul deschis si nu cred ca Primaria poate sa puna la dispozitie un angajat permanent sa fie aici”, a spus Pop.

De apreciat este faptul ca subsolul a fost pavat tot cu caramida veche, provenita din demolari din Cluj-Napoca. Pe unele piese se mai poate vedea insemnul breslei caramidarilor.

Vestigiile dateaza inca dinainte de cucerirea Daciei de catre romani. Situl include si necropole romane din secolele II – IV, dar si vestigii feudale si medievale. Cercetarile in zona au debutat la inceputul secolului XIX, cand acolo au fost descoperite peste 200 de inscriptii, altare votive, monumente funerare, statui si fragmente de arhitectura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *