Rautacisme

FOTO – Colectare selectivă inovativă la Florești – gunoaiele sunt ridicate cu barca și purtate pe canalele navigabile din comună

Primarul ecologist al comunei Floresti s-a lăudat chiar zilele trecute cu noua firmă care colectează gunoaiele din Florești. În multe locuri, tomberoanele nu au fost golite, dar astăzi am aflat și motivul. Noua firmp implementează un nou model de colectare selectivă, cu barca. Astfel că a așteptat sa vină ploaia iar străzile din comună să se transforme în canale navigabile. 
Pentru viitor, planul este sa realizeze o legătură cu Someșul pentru ca deșeurile să fie culese de stăvilarul lui Șurubaru. 

”Administrația comunală din Florești implementează în aceste zile, în mare secret, într-un colț al întinsei localități, un nou tip de colectare selectivă. Mai precis, se trimite un constructor, se sapă de-ampulea niște dealuri fără rigole, fără nimic, pentru ca la prima ploaie să se spele prima dată gunoaiele ușoare, care plutesc. Celelalte vor fi îngropate în noroi.
Eco, bio, fără gropi de gunoi costisitoare, practic scumpă e doar taxa de salubritate, dar pe aia o plătesc retarzii băștinași. 
Mno, Emil Boc, uite aici smart village, in your face!”, potrvit unui cititor din Florești.

Este a doua oară azi când Șulea îi dă lecții lui Boc. Mai întâi a fost metroul pe care primarul îl construiește ACUM nu peste 10 ani, iar acum e colectarea selectivă. Boc ar trebui sa stea de vorbă mai des cu fostul lui coleg de partid, căci iată ce plin de idei este de când a devenit ecologist. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *