Fostul subprefect a pierdut procesul împotriva premierului Florin Cîțu (DECIZIA)

Budai Bela, propunerea celor de la PMP Cluj pentru funcția de prefect, a chemat în judecată Guvernul României după ce a fost dat afară din Instituția Prefectului Județului Cluj pentru a-i face loc lui Gyorke Zoltan, un alt fost subprefect care își recâștigase funcția în instanță. La rândul său Budai Bela a dat în judecată Instituția Prefectului și Guvernul României pentru anularea deciziei care îl elibera din funcția de subprefect. În apărarea sa, Budai Bela a invocat faptul că Irina Munteanu, celălalt subprefect al județului, trebuia să fie eliberată din funcție pentru că aceasta ocupa poziția pe care Gyorke și-a recâștigat-o în instanță. 

Vineri, 14 mai, Tribunalul Cluj a pronunțat sentința de fond prin care a respins cererile lui Bela ca fiind neîntemeiate. 

„Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI ROMÂNIEI, invocată prin întâmpinare. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului PRIMUL MINISTRU AL ROMÂNIEI invocată prin întâmpinare şi, în consecinţă, respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul BUDAI BELA, în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă. Respinge excepţia inadmisibilităţii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile în termenul legal, excepţia lipsei de obiect, excepţia lipsei de interes, invocate de pârâţi şi intervenient, ca neîntemeiate. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul BUDAI BELA, în contradictoriu cu pârâţii GUVERNUL ROMÂNIEI, SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI ROMÂNIEI. Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, în interesul GUVERNUL ROMÂNIEI. Respinge solicitarea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată. Ia act că pârâţii nu au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare”, se arată în decizia dată de instanță. 

Budai Bela a fost numit în funcţia de subprefect al județului Cluj în cadrul ședinței de Guvern din 4 februarie 2020. Acesta a ocupat anterior funcția de Secretar respectiv Secretar General în două Unități Administrativ Teritoriale din județul Cluj, comuna Aiton și comuna Gârbău. După opt luni de la numire, premierul Cîțu l-a eliberat din funcție pentru ca Gyorke Zoltan să se întoarcă. Din martie 2021, locul lui Gyorke a fost ocupat de  către Camelia Sălcudean - numirea politică din partea USR Plus. 

 

Adauga comentariu