Fostul sot al Romanitei Iovan a murit in urma accidentului aviatic din Muntii Apuseni

Accidentul aviatic din aceasta dupa-amiaza, care s-a anuntat, la inceput, fara victime, s-a dovedit o tragedie. Pilotul Adrian Iovan si un medic rezident au decedat, informeaza Adevarul.

Avionul de mici dimensiuni, care efectua o cursa medicala de la Bucuresti la Oradea pentru a transporta mai multe organe pentru transplant, a aterizat fortat intr-o padure de la granita judetelor Cluj, Alba si Bihor. In aeronava se aflau sapte persoane: patru medici, o asistenta si doi piloti.

Accidentul a fost anuntat in jurul orei 16.00, prin apel la 112, de catre unul dintre pasageri. La ora 17.45, oficialii faceau declaratii despre faptul ca ranitilor din avion nu le este pusa viata in pericol, iar la locul accidentului nu poate ajunge elicopterul SMURD, din cauza vremii nefavorabile

Avionul medical era pilotat de Adrian Iovan, fostul sot al creatoarei de moda Romanita Iovan. In jurul orei 18.15, presedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, anunta ca ranitii au fost localizati, in zona Ursoaia, aflata la limita dintre judetele Cluj, Bihor si Alba, o zona la o altitudine de 1.400 de metri.

In jurul orei 19.00, salvamontistii clujeni au reusit, primii, sa ajunga la locul accidentului, iar gasirea ranitilor a fost dificila, din cauza cetii. La scurt timp, s-a anuntat ca ranitii au fost gasiti de catre salvamontisti, iar starea lor este stabila.

La ora 19.45, informatiile aratau ca, totusi, victimele nu au fost gasite, iar zona in care avionul a aterizat fortat este acoperita de zapada pana la brau. A intervenit si premierul Victor Ponta, care a declarat ca starea ranitilor este grava.

La ora 20.00, peste 70 de pompieri salvatori din judetele Cluj, Bihor, Mures si Alba fusesera mobilizati in actiunea de salvare, la care s-au adaugat politisti, jandarmi si salvamontisti, anunta Ministerul de Interne.

Primele vesti din partea ranitilor a venit din partea unui medic care se afla la bordul aeronavei, medicul Zamfir de la Spitalul Fundeni. Acesta a reusit sa transmita ca o parte dintre medicii care se aflau in aeronava intrasera in soc hipotermic.

Cele sapte victime au fost gasite dupa ora 21.00, de catre un padurar care cunostea zona. Epava avionului a fost gasit in zona satului Petreasa, din judetul Alba, la circa 1.600 de metri altitudine.

Ultimele informatii arata ca pilotul Adrian Iovan a murit, la fel si un medic rezident, iar copilotul are ambele picioare fracturate.

Foto: www.ziarulatac.ro

 

 

 

Comentarii

Avion SMURD in ...

21.01.2014 10:43

[...] o lista a zborurilor efectuate de acest avion. Fostul sot al Romanitei Iovan a murit in urma accidentului aviatic din Muntii [...]

Adauga comentariu