A fost semnat contractul pentru Podul Răsăritului, un proiect de 4,5 milioane euro: șantierul va dura 2 ANI

Primarul Emil Boc a anunţat semnarea contractului de execuție pentru realizarea podului Oașului – Răsăritului, un proiect în valoare de 22 milioane de lei/cca 4,5 milioane de euro și care a fost marcat de contestații. 

„De dimineaţă am semnat un contract nou, pentru podul Oaşului - Răsăritului, un proiect de 22 de milioane de lei, are termen de realizare 2 ani de zile şi reprezintă un lucru important pentru trafic şi calitatea vieţii.

Va intra în bugetul pentru 2021”, a declarat edilul Emil Boc. 

Licitația a fost adjudecată de asocierea de firme Freyrom SA – Procons Grup SRL – Costin și Vlad Birou de Proiectare SRL – Integrated Road Solutions SRL din București.

Valoarea contractului este de 22,7 milioane de lei. 

Durata contractului este de 24 de luni, din care 3 luni pentru serviciile de proiectare și 21 de luni pentru execuția lucrărilor. 

Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a dat câștig de cauză firmei câștigătoare și a deblocat astfel un proiect care stagna din 2019. 

Licitația a fost contestată de celelalte firme participante, Diferit și ARL, iar o decizie a CNSC a venit la finalul anului trecut, la un an după ce a fost lansată licitația de către Primărie.  

CITEȘTE ȘI: Încă un proiect blocat: Licitația pentru noul Pod peste Someș, contestată

Podul ar urma să aibă o lungime de 58 de metri și o lățime de 26 de metri.

Podul va avea două piste de biciclete și două trotuare.

Prin realizarea acestei investiții se urmărește asigurarea unui acces rapid pentru traficul auto, pietonal, cicliști dinspre zona Gării spre Piața 1 Mai și spre Piața Abator, spre zona centrală a municipiului Cluj-Napoca.  

În 2020 asocierea S.C. FREYROM S.A - SC PROCONS GROUP SRL a câștigat cu CNAIR un contract în valoare de 19.872.901,81 lei fără TVA pentru reabilitare DN66 prin reamenajarea sectorului cuprins între km 105+000 - km 105+580 în vederea construirii unui pod nou peste Jiu de la Meri la km 105+250 și reamenajare sector km 106+220 – km 106+965 din zona mânăstirii Lainici. 

În 2018 Asocierea a realizat Podul Centenarului din Oradea, un contract în valoare de 11.343.150,89 lei fără TVA. Anterior, ei au realizat și pasajului  suprateran peste drumul de centura al Municipiului Oradea in zona strazii Nojoridului.

De asemenea, Asocierea a depus o ofertă pentru a repara podul de la Cernavodă, contract estimat la 81.027.397,83 lei. 

S.C. FREYROM S.A din București a avut în 2019 o cifră de afaceri de 22 972 929 lei și profit de 408 525.  Firma este deținută de două companii franceze FREYSSINET PARTICIPATIONS SARL (50%), SOLETANCHE FREYSSINET (46%) și CONSTRUCTII CCCF BUCURESTI SA (4%).

SC PROCONS GROUP SRL, o firmă din Oradea deținută de Moldovan Vlad și Moldovan Cristian, a avut în 2019 o cifră de afaceri de 5,8 milioane de lei și profit de 986 729.

 

Adauga comentariu