Justitie

Fost ofițer al BCCO Cluj, achitat definitiv și eliberat din penitenciar (DECIZIA)

Controversatul fost ofițer de la BCCO Cluj Otniel Podea a fost achitat definitiv de către Înalta Curte de Casație și Justiție a României, într-un dosar în care era acuzat de fals privind identitatea. 

În cauză acesta a fost condamnat de către Judecătoria Cluj-Napoca pentru că a folosit buletinul fratelui său pentru a achiziționa prin licitație un imobil. Atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, fratele său a susținut că i-a reprezentat interesele la procedura de licitație, ei având un document de tip procură semnat în acest sens, dar pe care fostul ofițer BCCO nu l-a prezentat în ziua în care a achiziționat imobilul. 

Judecătoria Cluj-Napoca l-a găsit vinovat pe acesta și a stabilit condamnarea lui la 1 an de închisoare, însă dat fiind că Podea fusese condamnat în dosarul Motanul, atunci când s-a susținut că el și colegul său Daniel Mora, tot de la BCCO Cluj, au agresat un dejean confundând-ul cu un proxenet, sentința s-a transformat din închisoare cu suspendare în închisoare cu executare. 

După șase luni, Podea și-a primit dreptatea la ÎCCJ unde s-a rejudecat dosarul și a fost achitat. 

„Admite recursul în casație declarat de inculpatul Podea Otniel împotriva decizie penale xx/A din data de 19 noiembrie 2019 a Curții de Apel Cluj. Casează în totalitate decizia penală mai sus menționată, precum și sentința penală din 21 decembrie 2018 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca și, rejudecând: În baza art. 396 din Cod de procedură penală, ACHITĂ inculpatul Podea Otniel de săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea. Definitivă”, se arată în minuta deciziei ÎCCJ. 

Cu toate acestea, este greu de crezut că Podea a fost condamnat dat fiind că în prima fază acest dosar a fost clasat, iar ulterior s-a revenit asupra cercetărilor penale și s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia. Executorul judecătoresc Șortan, cel care a organizaat licitația prin care Podea a cumpărat imobilul pentru fratele său, a explicat instanței că fostul ofițer BCCO nu s-a dat drept fratele său ci i-a reprezentat interesele. 

„Declaraţia martorului Şortan este susţinută şi prin declaraţia martorului Matei Marian care a declarat, la rândul său, că „inculpatul nu a afirmat că se prezintă în numele altei persoane şi nu exista nici un element care să ducă la această idee, deoarece exista o corespondenţă totală între
ofertă, recipisă şi cartea de identitate, eu verificând personal acest lucru deoarece au existat cazuri în care nu există corespondenţă între documente ” (f.68, dos. inst) (…..) „recipisa de consemnare a cauţiunii prezintă două rubrici în ceea ce priveşte numele persoanelor, o rubrică în care se consemnează persoana care depune efectiv suma la unitatea bancară şi o rubrică în care se poate consemna că se depune pentru o altă persoană care poate participa la licitaţie (………) au mai fost cazuri în care s-au prezentat persoane la licitaţie în temeiul unui mandat, iar acest lucru reieşea din documentaţia depusă fiind ataşată şi procura respectivă ” . (f.68, dos. inst) Declaraţiile martorilor se coroborează şi cu înscrisurile existente în dosarul execuţional nr. 1464/S/2013 al BEJ Şortan Ioan Călin deoarece în cuprinsul acestuia nu se regăseşte procura autentică la care a făcut referire inculpatul, iar toate actele de participare la licitaţie, emanând de la participant (cerere participare la licitaţie – f. 314, dos. ex, foaie de vărsământ, f. 315, dos. ex) sau de la executorul judecătoresc (proces verbal de participare la licitaţie – f.316, dos. ex, cererea pentru înscrierea provizorie a actului de adjudecare, f. 319, do. ex, act de adjudecare – f. 321) sunt întocmite
pe numele fratelui inculpatului, Podea Emanuel”, se arată la dosar.

Otniel Podea a fost încarcerat timp de șase luni la Penitenciarul Bistrița, iar acum se află în libertate, fiind achitat defintitiv de ÎCCJ. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *