Fost arhitect șef, trimis în judecată de DNA Cluj pentru ABUZ în serviciu. Dosar SONOR cu infracțiuni vechi de 10 ANI!!! (RECHIZITORIU)

DNA Cluj a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a fostului ahitect șef al Turzii, Dumitru Iosif. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, Tribunalul Cluj a dispus suspendarea unui proces civil cu privire la neregulile de la Grădina Zoologică din Turda, ca urmare a existenței unui dosar penal în cercetare la DNA Cluj: 84/P/2016. 

Cu toate că inițial erau cercetate trei persoane: Dumitru Iosif, fostul arhitect șef al Turzii, Daniela Adace, actualul director economic al Primăriei Turda și Mate Csaba, directorul parcului zoologic, la finalul anchetei s-a dispus trimiterea în judecată doar a arhitectului. 

Abuz în serviciu da, fals în acte nu

Potriviti informațiilor prezentate de DNA Cluj, prejudiciul imputat fostului arhitect șef al Turzii este de peste 1,7 miloane de lei. Faptele au fost săvârșite în urmă cu aproape 10 ani!!

„În perioada noiembrie 2010 – mai 2012 inculpatul D.I. în calitate de diriginte de șantier, membru al Comisiei pentru asigurarea managementului  programului:  „Extindere și Reamenajare Parc Zoologic și de Agrement T.” la diferite intervale de timp a procedat la certificarea executării unor lucrări care nu fuseseră în realitate executate, aferente facturilor emise de către SC BH SA si SC Romabelt Import-Export SRL SRL  și plătite de UATM  T. împrejurare de natură a produce o pagubă în patrimoniul celei din urmă în sumă de 1.711.236,70 lei și de a procura un folos necuvenit în acleași cuantum firmelor comerciale menționate”, arată procurorii.

 

În cadrul acestui dosar s-a dispus clasarea pentru infracțiunile fals în declarații, abuz în serviciu (n.red. cel mai probabil imputate celorlalte două persoane menționate mai sus), fals intelectual și uz de fals; 

 

Probleme vechi 

Cei de la InfoArieș au publicat un material cu privire la neregulile anchetate de DNA Cluj. Astfel că, pe rolul instanțelor civile se află două dosare privind parcul zoologic de la Turda. Primăria Turda a chemat în judecată compania Romabelt în dosarul 2833/117/2015 și a cerut obligarea firmei private la finalizarea lucărilor de execuție. Iar în celălalt dosar, instanța de contencios administrativ a Tribunalului Cluj a dispus la mijlocul lunii mai 2019 suspendarea dosarului privind parcul zoologic de la Turda, după ce DNA a transmis instanței că a început urmărirea penală a trei funcționari publici din Primăria Turda. Reabilitarea parcului zoologic are o istorie agitată. Trei companii s-au asociat pentru a executa lucrările, una a falimentat iar a treia – firma Romabelt- invocă faptul că nu a putut încheia lucrărările deoarece nu a dispus de documentația tehnică în baza căreia să continue lucrările. Autoritățile locale spun că documentația tehnică a fost transmisă contractorului inițial și nu mai este deținută de Primărie.

Administrația locală a plătit pe parcursul a 4 ani în perioada 2010-2014 suma de 9,2 milioane de lei pentru lucrările de la Grădina Zoologică. Din această sumă, circa 8,39 milioane de lei a fost plătită firmei Benzoat Har, principalul constructor. Alți 807.838 de lei au fost plătiți firmei Romabelt, care avea un contract de asociere cu firma Benzoat. Romabelt a fost implicată direct după ce Benzoat și-a anunțat falimentul, mai arată cei de la Info Arieș. Rapoartele de expertiză depuse la dosar indică faptul că valoarea lucrărilor executate este de 7. 591.703 lei iar valoarea lucrărilor rămase de executat este de 2.081.517 lei.

Primăria Turda s-a consitutit ca parte civilă prejudiciată de acțiunile fostului arhitect șef. 

Infracțiunea pentru care Dumitru Iosif a fost trimis în judecată se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Adauga comentariu