Analiza

Forumul MagistraţiRo şi Cristi Danileț, Dumnezeul! Crede și nu cerceta…(AUDIO)

Liviu Alexa a publicat mai devreme un mesaj compus de un fost membru CSM, actualmente judecător la Cluj: Cristi Danileț.

Vorbim de un mesaj dur, ofensiv, general și șocant, mai ales că vine din partea acestuia. Aici îl puteți citi integral, însă mai jos vă arătăm esența ”of-ului”. Vorbim de un mesaj publicat de Danileț, pe un forum/grup de Yahoo unde peste 500 de judecători socializau. Afirmațiile făcute de Danileț sunt extrem de grave, iar faptul că a închis acel grup, după postarea pe care urmează să o vedeți e un act comunist, în toată regula.

„ (…) Aveam curând să descoperim o lume a mizeriei, a delațiunii, a colportării. Persoane care au călcat în picioare oameni, umilindu-i, distrugându-i.

Am întâlnit pe acest grup indivizi care au furnizat ani de-a rândul informații către presă, oameni cu viziuni politice exprimate deschis deși acest comportament este interzis de regulile profesiei, alcoolici care au furnizat poze cu magistrați către presă, bolnavi psihici care au transformat grupul în loc de defulări. S-au dus atacuri nu suburbane, ci de-a dreptul nesimțite, de la amenințări cu dosare penale la amenințări cu bătaia, cu insulte și calomnii demne de băieți din spatele blocurilor gri. Am văzut comentarii ale proceselor în curs de derulare, ba până și indivizi care pozau în deontologi dar dincolo stăteau la masă cu politicieni și ofițeri din SRI (…).

Membri ai inspecției și membri ai CSM au devenit complici la această stare de lucruri.

Șefi de instanțe au devenit la rândul lor abuzatori în acest spațiu de libertate. Dintr-o tribună a păsurilor și soluțiilor, grupul a devenit o platformă mai degrabă politică. (AOOOOLEU!!)

(…) Cred că magistratura română a ajuns la un maxim de care nu poate trece. Sindicalismul ne curge în vene, asezonat cu ura față de tot ceea ce nu este ca noi. Nu suntem cu nimic mai buni decât poporul din care provenim. Din păcate, comunismul a virusat nu doar pe noi, cei născuți înainte de 89, ci și pe cei care ne-au găsit în sistem (…)”, explică Danileț.

Textul acestuia este pe atât de important pe cât denotă că judecătorul cunoaște infracțiuni despre care anchetatorii nu știu, sau presa nu le-a văzut în rechizitorii. Motiv pentru care, l-am contactat telefonic pe Danileț pentru a-i cere să ne spună cine sunt JUDECĂTORII ce stau la masă cu POLITICIENII și OFIȚERI DE SRI. Asta în speranța că cineva, la Cluj, sparge buboiul bănuielilor. Asta, într-un context de Protocol SRI-CSM și CSM Curtea de Apel Cluj (cu instanțele din subordine).

Din nefericire ne-a răspuns acea parte lașă a judecătorului Danileț. După ce a enumerat, tot la modul general, că a dat de jurnaliști șantajiști, că i-am accesat ilegal corespondența, că a făcut istorie în ultimii 14 ani, și-a dat arma pe față: nu are de gând să vorbească despre corupția din justiție. Ciudat, nu? Un judecător are în fișa postului să asculte părți implicate, să cerceteze prin adrese, cine are dreptate, să se pronunțe categoric cu destinele oamenilor de rând, ăia de care spunea mai sus că e dezamăgit că seamănă cu ei, un astfel de judecător nu are ”curajul” să nominalizeze persoanele la care face referire în postarea respectivă.

Din convorbirea cu Danileț, lungă și degeaba, vă extragem câteva fragmente. (înregistrarea completă o găsiți la final)

Mihaela Trif: Dumneavoastră vorbeați acolo despre niște judecători…

Danileț: Eu l-am înființat ăsta (n.red forumul)

Mihaela Trif: …la masă cu politicieni și cu ofițeri SRI, persoane care au condamnat pe nedrept, într-un fel sau altul, persoane…

Danileț: Și dumneavoastră vreți acuma să spuneți public ce am spus eu pe un forum intern?

Mihaela Trif: Eu vreau să îmi spuneți la cine vă referiți în această postare. Despre ”grupul paralel” …

Danileț: Nu o să…

Mihaela Trif: Care au fost amenințările cu dosarele penale…

Danileț: Este un forum existent din 2004 până în 2018, Îs 14 ani de funcționare. În ăștia 14 ani am văzut suficiente.

Mihaela Trif: Da, dar la cine v-ați referit că în …

Danileț: Dar de ce trebuie să vă dau dumneavoastră explicații? De ce trebuie să vă dau dumneavoastră explicații ce scriu pe un forum intern? Eu vă spun că dacă această comunicare apare în spațiul public, dată de dumneavoastră, comiteți o infracțiune. Nu vă jucați cu focul! Băi, tot ce am spus eu acolo, îmi asum.

(…)

Mihaela Trif: Dar domnule Danileț, nu vă aparține acest mesaj? Nu l-ați scris dumneavoastră?

Danileț: Ba da, dar nu vă aparține dumneavoastră, stimată doamnă. Nu vă aparține dumneavoastră!

Mihaela Trif: Dar, noi considerăm, în politica editorială, ce ne aparține sau ce nu. Eu v-am contactat pentru o declarații suplimentare…

Danileț: Eu zic așa: eu știu legea, dumneavoastră știți jurnalism. Nu aveți voie să publicați o corespondență care nu vi se adresează. Dacă acea corespondență este una care eu am trimis-o altor destinatari decât dumneavoastră și dumneavoastră o publicați, comiteți o infracțiune. Eu vă spun, nu faceți lucrul ăsta. Să nu ziceți că nu ați știut.

Mihaela Trif: Domnule Danileț, în primul rând nu este o infracțiune și în al doilea rând eu nu v-am contactat să vă întreb dacă pot să o public sau nu. V-am contactat să vă întreb dacă vreți să dați mai multe detalii despre cine erau acei judecători… care stăteau la masă cu ofițeri SRI și politicieni.

Danileț: Nu, doamnă! Dar de ce dumneavoastră? De ce să vă dau dumneavoastră…

Mihaela Trif: Mie mi se pare un text foarte, foarte grav și…

Danileț: Sigur că da. Bineînțeles că e grav!

Mihaela Trif: Și de ce să nu vreți să vorbiți public despre acest lucru…

Danileț: Eu și împreună cu echipa care am fost pe Magistrațiro, eu am scris ISTORIE, doamnă, în țara asta! De 14 ani de zile. Bine? Deci am văzut destul!

Mihaela Trif: Și dacă ați scris istorie…

Danileț: După cum am văzut și jurnaliști care șantajează magistrați, doamnă.

Mihaela Trif: Dar eu nu vă șantajez. Eu cu siguranță nu vă șantajez și nu fac parte dintre acei jurnaliști…

Danileț: De ce să vă spun? De ce să vă dau eu dumneavoastră explicații. În ce calitate să vă dau eu dumneavoastră explicații?

Mihaela Trif: În calitate de persoană care a scris această postare, dacă doriți să o comentați presei. Dacă nu … Eu am obligația să o contactez, în momentul în care scriu un material despre o persoană, să o întreb dacă vrea să dea niște declarații suplimentare.

Danileț: Și eu v-am spus: dacă apar frânturi din acea comunicare, și dumneavoastră nu vi s-a adresat, iar eu știu exact cu e aia scris, atunci vă asumați! No. Fiecare e responsabil, e matur, e vaccinat…

Mihaela Trif: Dar dumneavoastră nu vă asumați să ne spuneți mai multe despre acei judecători care stăteau la masă…

Danileț: Nu, doamnă. Nu mi se pare normal (…).

 

Pun aici conversația, integral urmată de câteva note personale (ca să nu vă plictisesc cu încă un editorial).

Notă redacțională:

E foarte greu să scrii un astfel de articol. Un judecător zice ceva, la telefon se ia de tine, ulterior nu dă nume. E deranjant că un judecător își permite să lanseze informații nefondate despre colegii săi din magistratură, despre ofițeri SRI sau despre politicieni. Toate cele trei categorii de persoane se află în tocănița de gazete din toată România. Consider că reabilitarea reputației sale, aia de ”în 14 ani am făcut istorie” ar fi să își reia vechiul obicei, declarațiile la DNA. Dincolo de faptul că a creat un forum, unde magistrații socializau (ca să nu o ia razna) despre lacunele legislative, bârfe, vorbe de fumoar, decizii în spețe, etc., a profita personal de un bun dat comunității, în sensul de a-l distruge spune multe despre o persoană.

De fapt de unde vine postarea lui Danileț. Noi știm că a mai fost încă una, înainte. Da, da, cel al judecătorului Irinel Andrei, care, mai versat ca Danileț, le-a scris membrilor că pentru binele lor ar trebui să iasă din grup, că presa ”i-a descoperit” și nu mai sunt în siguranță.

Asta cu hoțului de hoț îi e frică a fost interpretată în N modalități în popor. Dar eu, știu două lucruri principale: presa trebuie să investigheze când ceva dispare, e datoria ei și ne trebuie o Românie în care să știm că judecătorii și procurorii sun și ei oameni, cu grele, care cer înțelepciune când au dubii, întocmai pentru că au o putere executorie (aia din cele trei ale Statului, remember). Lăsați-o cu termeni din latină, hai să îi respectăm pe cei din română, că aveți de judecat dosare penale, falimente, divorțuri și succesiuni cum nu erau nici în cele mai ascunse vise din Grecia Antică.

Iubiți credincioși, domnilor judecători, onorată instanță… Avocații din Baroul Cluj se întreabă dacă le-ați râs în față din 2009 și până în prezent(de când cu „angajamentul faţă de CSM”). Mai ales pe Penal, mai ales cei care au pierdut deși au luptat. Inculpații cred că ați dat soluții în favoarea acuzării pentru că v-au șantajat cu dosarele rudelor. Hai să fim la bine și la greu împreună. Dați restart justiției clujene. Domnule Danileț? Încă poți scrie istorie, fii om și spune public cine erau judecătorii la masă cu ofițeri SRI. Dacă voi nu o faceți, cine?

Faceți un exercițiu: o zi din viața voastră, mergeți în civil pe holul unei alte instanțe. Doar stați și observați ce oameni urmează să intre în sălile de judecată, ce trăiesc ei înainte să se înfățișeze în fața voastră. La bagajul impecabil de cunoștințe pe care l-ați acumulat adăugați și această experiență.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *