Fondatorii clinicii Gynia își impart avutul în instanțele de judecată: bătălia pentru pachetele de acțiuni

Acționarii uneia dintre cele mai prolifice maternități private din Cluj Napoca, Gynia, se judecă pentru părțile sociale ale firmei. Medicul Alin Mircea Butnaru reclamă faptul că este faultat de partenerii din afacere. El vrea să renunțe la pachetul de acțiuni pe care îl are în cadrul societății din cauza situației tensionate la care s-a ajuns în cadrul conducerii acestei afaceri. În replică, el este acuzat că, de fapt, ”lucrează la două capete”, arată GazetadeCluj.ro

Astfel, potrivit Gazetadecluj.ro, acționarii Clinicii Gynia au ajuns deja să-și facă dreptate în instanțele de judecată. În bătălia pentru pachetele de acțiuni/părțile sociale, ies la iveală detalii rămase mai puțin cunoscute până în prezent, precum posibilele nereguli în privința angajării de personal cu experiență redusă sau chiar cu pregătire profesională inadecvată.

În instanțele clujene se judecă un proces în care sunt disputate acțiunile clinicii private de obstretică și ginecologie Gynia. Afacerea este o fabrică de bani ținând cont de faptul că o naștere normală costă între 6.000 și 7.000 lei, iar o cezariană este taxată cu sume între 8.000 și 9.000 lei.

Unul dintre acționari, Alin Mircea Butnaru, a deschis un proces împotriva celorlalți parteneri de afaceri pentru a se retrage din societate și a primi contravaloarea pachetului de acțiuni.

Anul trecut el i-a chemat în judecată pe ZSIGMOND ANA și ZSIGMOND ISTVAN (cei doi medici care au înființat afacerea și care dețin pachetul majoritar , n.red.), dar și pe ceilalți acționari: FLORESCU FULGA, MAJDIK VASILE ALEXANDRU și MITRE ILEANA.

Clinica a fost construită prin intermediul firmei Gynia Construct, la care era acționar și Veronica Butnaru, mama medicului care vrea să iasă din afacere. Pentru edificarea clinicii ea a împrumutat societatea cu bani, însă când a ieșit din societate și a cerut restituirea banilor, nu i-a mai primit.
Din acel moment, relațiile dintre familia Butnaru și ceilalți acționari ai Gynia s-au stricat.

”Acutizarea neînțelegerilor s-a suprapus cu manifestarea intenției reclamantului de a se retrage din societate și cu cererea mamei de a-i fi restituit împrumutul acordat societății afiliate, iar discuțiile pe aceste teme au ocazionat asociaților – administratori, susținuți de asociații neadministratori – încălcarea sistematică, inițial mai voalat și apoi fățiș, a drepturilor sale societare, în special drepturile de informare și control a activității societății”, se arată în cadrul dosarului.

Butnaru a arătat că, practic, partenerii de afaceri nu s-au opus intenției, însă erau deranjați că trebuie să-i plătească contravaloarea părților sociale deținute în firmă și că nu vrea să se retragă și din societatea afiliată, Gynia Construct SRL.

Pentru a-și calcula valoarea părților sociale pe care ar trebui să o primească, Butnaru a cerut documentele contabile ale firmei, însă i s-a impus semnarea unui contract de confidențialitate, pe care a refuzat să îl semneze.

”În mod evident, condiționarea exercitării dreptului de informare și control al unui asociat de semnarea unui acord de confidențialitate nu este legală, motiv pentru care a refuzat să semneze acest acord. Reclamantului nu i s-au comunicat materialele informative pentru care Gynia SRL a solicitat semnarea acordului de confidențialitate”, se arată în documentele de la dosar.

Pe de altă parte, ceilalți acționari spun că acordul de confidențialitate a apărut ca urmare a faptului că Butnaru urmărea să plece de la Gynia la spitalul privat Regina Maria. 

Ei spun că au aflat de intențiile lui Butnaru la sfârșitul anului 2018 de la paciente.

”Pacientele de care se ocupa reclamantul în calitate de medic, în baza unui contract de colaborare, au fost sfătuite începând cu anul 2018 să contacteze pe d-ul doctor la cabinetul său privat propriu, și nu la cabinetul de la spitalul Gynia și să aleagă un alt spital, Regina Maria, pentru procedurile care reclamă internare. (…) Cifra de afaceri a Gynia pentru luna aprilie 2019, prima lună după funcționarea efectivă a spitalului Regina Maria, este de 897.189 lei, față de venitul lunar mediu de 1.245.552 lei din anul 2018, respectiv venitul lunar mediu pentru ianuarie-martie 2019 de 1.367.770 lei”, arată administratorii Gynia în întâmpinarea depusă la dosar.

Ginecologii la braț cu avocatul prin maternitate

Revenind la disputele dintre Mircea Butnaru și ceilalți acționari el spune că a ajuns să meargă însoțit de avocat la serviciu. În cadrul procesului el a arătat că este captiv în această societate întrucât ceilalți asociați îi înlătură orice modalitate de a pleca din Gynia pentru că nu sunt dispuși să plătească contravaloarea reală a părților sale sociale.

”Din cauza acestor neînțelegeri s-a ajuns în stadiul în care reclamantul merge însoțit de un avocat în cadrul ședințelor AGA, societatea este la rândul ei asistată de avocat, iar asociatul ZSIGMOND ISTVAN este asistat de către un alt avocat. În mod cert, dacă nu ar fi existat divergențe și suspiciuni nu ar fi fost necesară prezența avocaților în cadrul adunărilor generale sau purtarea unei îndelungi corespondențe prin avocat. Tot în același context, reclamantul a menționat că i s-a solicitat semnarea unor hotărâri AGA prin care se presupune că, în unanimitate s-ar fi hotărât cesiunea unor părți sociale către terți la prețul de 20.000 euro net pentru o parte socială, în timp ce draft-ul hotărârii AGA comunicate abia în august 2018 referă că cesiunea se va face pentru un preț de 80.000 lei per parte socială”, mai spune Butnaru.

Medicul mai explică faptul că în urmă cu câțiva ani a fost sesizat de paciente că nu reușesc să se programeze pentru consultații prin intermediul recepției. De câte ori femeile solicitau programări erau descurajate spunându-li-se că are locuri libere doar peste câteva săptămâni, ceea ce nu era real.

Evident că, în același timp, li se oferea o soluție convenabilă de a fi programate la alți medici.

Când a discutat cu ZSIGMOND ISTVAN, acționarul principal și administratorul clinicii, despre această situație și i-a solicitat să ia măsuri, discuția nu a avut alt rezultat decât că a obținut o reacție de negare vehementă și de reproș că se consideră jignit. La fel a reacționat și când a sesizat că are suspiciuni în sensul că nu toate consultațiile sunt evidențiate în sistem și nu se dau bonuri fiscale pacientelor.

Un motiv suplimentar din care rezultă neîncrederea lui Butnaru în administrarea societății este și situația doamnei dr. FLORESCU FULGA – asociat în Gynia SRL. Pe parcursul timpului s-a observat că nu i-au fost achitate toate drepturile financiare, astfel că s-a ajuns la un deficit în sumă de aproximativ 100.000 EUR. Când medicul a descoperit acest lucru societatea i-a plătit toate drepturile financiare neachiate.

”În acest context se ridică următoarea întrebare: dacă doamnei Florescu nu i s-au achitat toate drepturile financiare la care era îndreptățită și i s-au plătit banii doar când aceasta a sesizat societății „eroarea”, ce anume oprește societatea, prin administratorii săi, să nu procedeze la fel și în ceea ce mă privește?”, se întreabă ginecologul Butnaru.

Judecătorul i-a respins cererea

În replică la procesul intentat de Alin Mircea Butnaru, partenerii din cadrul Gynia au cerut respingerea cererii ca fiind neîntemeiată pe motiv că ceea ce susține Butnaru nu este real.

În cadrul procesului, medicul Butnaru a atras atenția asupra unor posibile nereguli la maternitatea privată Gynia. Potrivit declarațiilor, conducerea clinicii a angajat în repetate rânduri personal cu experiență redusă sau chiar fără experiență și cu pregătire profesională inadecvată: 

„Acest lucru poate fi confirmat de către asociații care au participat la ședința AGA în care s-a dezbătut acest aspect și de către ceilalți angajați ai societății”.

În momentul de față, procesul a ajuns la instanța superioară în urma apelului făcut de medicul nemulțumit de sentința dată de judecător.

Citește continuarea articolului pe GazetadeCluj.ro 

 

sursa: gazetadecluj.ro

sursa foto: gynia.ro

 

Adauga comentariu