PORTRET

Florin Roșoga, autorul celui mai citit blog românesc de dezvoltare personală: "Niciun lucru, dacă ești dispus să îl înveți, nu e complicat”

Florin Roșoga are cel mai citit blog românesc de dezvoltare personală. L-a început dintr-o joacă, dar a descoperit că această ocupație îi place mai mult decât orice altceva și că munca în mediul online îi oferă o libertate și un stil de viață imposibil de obținut printr-un job offline. Dacă la început a fost un hobby, ulterior florinrosoga.ro s-a dezvoltat, iar acum are și varianta în limba engleză, .com. Florin are și cărți publicate și multe alte proiecte legate de online, prin care demonstrează că „se poate trăi și în România din bloguri, fără să ai relații și fără să ai condiții speciale, începând de la zero – nu e neapărat ușor, dar e posibil”.

Florin Roșoga e clujean, născut în Gorj, dar crescut începând de la 2 ani în Cluj, în Zorilor, la începutul anilor ’80, în plină perioadă de construcție a cartierului, copilărind astfel pe șantiere, printre macarale, jucându-se de-a războiul cu ceilalți copii, cu care se împușca cu cornete suflate prin țevile de cabluri luate de pe șantier.

„Niciun lucru, dacă ești dispus să îl înveți, nu e complicat”

A studiat Electronică la Politehnică, în Cluj, luând exemplul tatălui său, ce a terminat același profil, la București. De când era mic, Florin își vedea tatăl meșterind tot timpul prin casă cu tranzistoare ,,și lucruri din-astea”, lucruri care i s-au imprimat în minte și în suflet, și de care a prins drag. Îi place și acum să repare diverse aparate, dar, după ce a terminat facultatea, deși a rămas cu pasiunea pentru electronică, a păstrat-o doar la stadiul de pasiune. A lucrat în domeniu doar 6 luni și, nesimțindu-se atras suficient pentru a lucra ca electronist zi de zi, și-a căutat altceva și s-a nimerit ca primul interviu pentru care a fost chemat să fie pentru un post de manager la o companie de marketing direct:

,,Cred că m-am pregătit foarte bine, nu îmi dau seama de ce m-au ales, că nu prea aveam experiență relevantă. Am mai lucrat eu ceva înainte, dar puțin oricum și pe domeniul de marketing nimic, habar nu aveam de marketing. Nu era complicat de fapt, era vorba despre campanii publicitare, care ei știau cum se fac și te învățau. Eu am deschis filiala de la Cluj aproape de la zero, niciun lucru, dacă ești dispus să îl înveți, nu e complicat. Apoi, în următorii 8-9 ani am lucrat în câteva companii de marketing direct, într-un număr de companii care se nășteau de fiecare dată din precedentele. Dacă la început am avut birou de Cluj, mai apoi am fost promovat și am avut Transilvania și Banatul.”

,,Era foarte ok financiar, dar mi-am dat seama că nu o să rezist la infinit, pentru că nu aveam viață personală pe vremea aceea”

Florin Roșoga a învățat efectiv cum să facă o filială: pornind de la zero, angaja director zonal, team lideri, întreaga echipă, și îi învăța întregul proces. El gestiona filialele și era într-un permanent du-te vino, asta fiind înainte de criză, când afacerile mergeau bine și era foarte mare cerere pentru serviciile pe care firma sa le oferea.
Prin natura muncii sale, de-a lungul timpului a ținut sute de interviuri de angajare, iar asta consideră că îi folosește și acum, pentru că astfel și-a dezvoltat abilitățile de comunicare cu oamenii. Cu toate că era foarte bine plătit, în 2011 a demisionat de la ultimul job, dându-și seama că, în ciuda câștigului financiar semnificativ, se neglijează prea mult pe sine:

,,Era foarte ok financiar, dar mi-am dat seama că nu o să rezist la infinit, pentru că nu aveam viață personală pe vremea aceea, lucram 24 din 24, începeam dimineața pe la 7 și terminam seara pe la 9 – 10. În perioada aceea am început să neglijez multe lucruri și legat de regimul alimentar și de odihnă și la un moment dat am simțit că nu o să rezist la infinit cu treaba asta – adică, ok, e în regulă financiar, dar nu o să pot eu rezista fizic, fiindcă deja depășisem 30 de ani, nu mai eram la 20.”

Decizia de a demisiona a fost luată sub impulsul momentului, într-o conjunctură în care, la nivelul companiei existau foarte multe tensiuni, iar Florin a decis că nu își mai dorește să continue. La acel moment avea câteva bloguri de nișă pe limba engleză, deschise în urmă cu câțiva ani, din care câștiga sume modeste:

,,Aveam vreo 3-4 bloguri, în nișa unor animale de casă exotice – făceam un blog, aveam un număr de articole destul de mic, exista un e-book contra cost și cumpăram reclamă, AdWords, în principal.”

florinrosoga.ro sau începutul unui nou stil de viață

Tot atunci, în 2011, și-a deschis și blogul personal, florinrosoga.ro:

,,Atunci mi-am cumpărat domeniul, experiența mea pe blogging pe limba română a mai existat cu aproximativ 2 ani înainte, din 2009, când am început să scriu pe alte bloguri. Sincer, nu știu de ce am început să scriu; pur și simplu am văzut alte bloguri, cred că am văzut un anunț în care căutau oameni să scrie anumite articole și mi s-a părut interesantă ideea. Am trimis un articol, al doilea, apoi mi-am făcut program și cred că am scris vreo 2 ani, până în 2011, și a fost foarte bine, pentru că mi-am format niște obiceiuri: aveai o zi în care trebuia să predai articolul și atunci mi-am format disciplina asta, mi-am format programul de scris. Și acuma, vinerea public articolul meu principal.”

florinrosoga.ro era continuarea unui blog gratuit pe care îl avea deja de un an. Când și-a deschis blogul personal, Florin s-a decis să se implice și, deși în momentul pornirii blogului era încă angajat, după câteva luni și-a dat demisia și a început să scrie mai consistent. La început nu avea o anumită strategie de conținut, scria ,,idei drăguțe, interesante”, care îi veneau pe moment, și nu respecta niciun program de scris:

,,Scriam când aveam chef, nu era o ocupație serioasă, era un fel de hobby ocazional, și am pus câteva articole care au devenit virale. A fost accidental, să fiu sincer, am nimerit câteva subiecte care au prins: era, de exemplu, un articol legat de lucruri pe care oamenii le regretă pe patul de moarte, subiecte motivaționale în general și am realizat că, ok, este ceva potențial acolo. La acel moment nu câștigam nimic din blog, numai băgam bani.”

Apoi și-a făcut un program de scris de care s-a ținut ani de zile. Scria articole noi de două ori pe săptămână, marțea și joia, iar lumea a început să îi viziteze blogul, a mai nimerit din nou articole care au devenit virale, iar mai apoi a învățat cum se scriu articolele, astfel încât să fie virale. Scriind constant pe blog, dar și pe alte site-uri, pentru a-și face blogul cunoscut, florinrosoga.ro a crescut de-a lungul timpului, devenind acum unul dintre cele mai urmărite bloguri de profil din țară.

,,Arta dezvoltării personale”

La un moment dat Florin Roșoga a realizat că blogul poate deveni o ocupație plăcută, din care poate câștiga și bani, și atunci a început să lanseze și produse. A decis să lanseze prima carte un pic forțat de împrejurări, de faptul că era într-o pasă financiară proastă, iar costurile blogului crescuseră mult:

,,Cu cât crește blogul, cu atât cresc și costurile, și atunci, pe fondul frustrării mele temporare, am zis că nu e ok să stau la infinit să scriu pe gratis și atunci am scris prima carte, am promovat-o și a mers foarte bine, spre surprinderea mea.”

Prima carte s-a numit ,,Arta dezvoltării personale”, titlu pe care l-au ales cititorii, și a fost un volum gândit ca o selecție a celor mai apreciate articole de pe blog, coroborate cu materiale noi.

Florin lansează cărțile sale numai online, iar lumea le poate comanda de pe site. Nu există niciun eveniment offline, totul se desfășoară pe internet, acesta fiind un model ,,luat din State, care există, se folosește și e foarte ok, dacă îl faci bine”.

După prima carte au urmat multe lansări de produse și campanii de lansare și astfel blogul a devenit cel mai citit blog românesc de dezvoltare personală, deja mai mult decât un hobby pentru Florin Roșoga, o ocupație permanentă, ce îi aduce, pe lângă beneficiile financiare, și o satisfacție personală: ,,faptul că îți scrie lumea și îți trimite mesaje și apreciază ce ai scris tu.”

Secretul succesului este munca și promovarea rezultatelor pozitive ale muncii tale

Secretul succesului, consideră Florin, este munca, dublată de capacitatea și de voința de a îți promova, de a îți face cunoscute rezultatele pozitive ale muncii tale:

,,În opinia mea pur și simplu trebuie să muncești pentru o perioadă de timp până când lucrurile încep să meargă. Trebuie pe lângă muncă să înveți să faci puțin marketing, chiar să te inspiri puțin de la modelul americănesc, pentru că americanii sunt mult mai deschiși spre marketing, inclusiv la a se promova ei înșiși când au realizări. La noi, la unii oameni le e jenă să se promoveze singuri – asta ei o consideră modestie, dar eu nu o consider modestie, sincer, nu îi văd locul: când ai ceva bun, de ce să nu te promovezi?! Mi se pare o greșeală. Dacă ai ceva extraordinar, ieși în față și arată ce ai.
Pe oricine vine la mine pe blog, îl ajut prin ceea ce scriu, nu trebuie să cumpere cărțile mele, am 3-400 de articole pe site și oricine intră la mine pe blog le poate citi. Sigur că eu fac marketing, evident, dar nu e musai, lumea poate să citească articolele care sunt complet gratuite, și am primit foarte multe aprecieri la articolele mele și atunci nu văd de ce, în momentul în care ai articole și un blog apreciat, sau orice altceva apreciat, de ce ai sta modest, de ce ai rămâne pe scaunul tău, tăcut, acolo, de ce să stai în rând și să nu ieși în evidență, că tu ai ceva mai bun decât media și nu vrei să fii mediocru, și cred că în clipa în care ai ceva de calitate pe care poți să îl oferi, indiferent că e gratuit sau contra cost, îți faci o favoare și ție și societății românești, dacă îl promovezi cât mai bine și înveți să faci marketing, și cred că asta e o datorie.”

Cursuri online de blogging și dezvoltare personală

Florin Roșoga se inspiră în activitatea sa în general din ceea ce se întâmplă în țările din Europa Occidentală și SUA. Astfel, intenționează acum să dezvolte o serie de cursuri online, pentru că a observat că în afara țării acestea sunt foarte apreciate, fiind și foarte eficiente pentru cei care le folosesc și i-ar plăcea ca pe viitor să dezvolte astfel de cursuri complet online, în limba română, pe zona de dezvoltare personală și de blogging.

Din dorința de a ajuta bloggerii începători, a deschis un al doilea site, profiblogger.ro, unde are în proiect și oferirea de materiale și cursuri pentru bloggerii români, pentru că a observat ,,că mulți se zbat în mediocritate și nu reușesc să se ridice.”

Începând de anul trecut a creat și blogul în limba engleză, florinrosoga.com, pe care vrea să îl crească în continuare, iar pe blog va oferi și cursuri online în limba engleză.

Florin citește cărți aproape numai în limba engleză, pentru că găsește ,,mai multe cărți, pe mai multe subiecte și de multe ori costă mai puțin decât versiunile românești”. Citește biografii, din care a constatat că în diverse perioade istorice, la diverse tipuri de oameni excepționali, există asemănări interesante, puncte și obiceiuri relativ comune, între oameni altfel complet diferiți: de la oameni de afaceri, la generali de armată, diverși creatori sau artiști.
Dar el nu numai citește cărți în limba engleză, ci și publică. Astfel, a publicat o carte pe Amazon, ,,Agenda Gata cu scuzele!”, o traducere din limba română, ce s-a vândut în aproape 400 de exemplare.

,,Dacă muncești destul de mult, până la urmă obții ceea ce vrei”

Florin Roșoga nu se teme de riscuri și nu se ferește de începuturi. Filosofia sa de acțiune e să îți placă ceea ce faci și să faci până ce-ți iese:

,,Multe lucruri eu le încep, le testez, la multe cărți am făcut versiune audio, în unele cazuri a fost inspirată, în altele nu. Și asta cu Amazonul, și deschiderea blogului, au fost un test, o joacă: hai să văd ce iese! Mi-am dat drumul și am zis, ok, vedem ce o să fie, câtă vreme îmi place și mă simt bine să fac asta, pentru mine e super; câtă vreme există și beneficii, e și mai bine.
Chiar îmi amintesc un citat al unui laureat al premiului Nobel la fizică, ce spunea că toată viața lui el nu s-a gândit neapărat ce vrea să facă și unde vrea să ajungă, pur și simplu a făcut activitățile care îi făceau plăcere și care îl pasionau și s-a dus mai departe, fără să se gândească ce o să se întâmple.”

Dacă mai demult mergea ca speaker la evenimente, acum Florin Roșoga preferă să își concentreze munca pe online, iar offline e pentru el doar ceea ce ține de viața personală. Își dorește un stil de viață care să presupună o libertate cât mai mare, să nu fie legat de nimeni și de nimic:

,,Vreau ca ceea ce fac eu să fie preponderent online și să nu necesite să fiu legat de un loc fizic, geografic, adică eu să pot lucra de oriunde din lume, și asta să nu îmi afecteze deloc derularea businessului sau a blogului.”

Deși intenționează să se refugieze în online, evitând astfel contactul cu societatea ,,reală”, Florin Roșoga e un tip comunicativ, extrovertit și sociabil. E, pe lângă asta, o persoană  tenace, un om care nu cedează până nu obține ceea ce vrea, și care știe că ceea ce vrea se poate obține doar prin ambiție, prin conștientizarea valorii personale și prin foarte multă muncă:

,,Am o oarecare doză de disciplină personală, dar mai degrabă sunt persistent; chiar dacă uneori mai eșuează disciplina personală, insist pentru o perioadă suficientă de timp, până când obțin ce vreau și cum vreau. Eu cred că dacă muncești destul de mult, până la urmă obții ce vrei; contează și cum muncești, trebuie să ai interes față de muncă, să muncești mult și să ieși din mediocritate, să nu vrei să rămâi în mediocritate.”

Foto: Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *