Florian Walter trage după el procurori din DNA. Audieri pentru cel de-al doilea DOSAR

După declarația emoționantă dată de Florian Walter săptămâna trecută în fața judecătorului de la Tribunalul Cluj, presa națională anunță că o doamnă procuror, pe al său nume Mihaiela Moraru Iorga (foto) a fost chemată de urgență la DNA Ploiești pentru a fi audiată. 

Iorga ar fi suspectă de favorizarea făptuitorului și fals, iar faptele ar avea legătură cu omul de afaceri Florian Walter și cu perioada în care acesta era urmărit internațional.

La data de 4 octombrie, Mihaiela Iorga a fost audiată ca martor la DNA Ploiești într-un dosar al lui Florian Walter, care s-a aflat în instrumentarea acesteia, fiind ulterior preluat de procurorii structurii teritoriale.

Surse judiciare au declarat, la acel moment, că procurorul a fost chemat pentru a oferi lămuriri în legătură cu o expertiză pe care a cerut-o în dosarul lui Walter, care ar fi fost efectuată, dar care nu ar fi fost atașată dosarului respectiv.

Citește și: EXCLUSIV: Florian Walter, cerere inedită adresată magistratului de la Tribunalul Cluj! Walter se constituie parte vătămată împotriva persoanei proprii și cere daune de la sine însuși! Dan Lazăr l-a aburit că va fi "ajutat"!

Pe aceeași temă: Preluarea U Cluj prin Apostu  sau  WALTER la audieri:"Sunt nevinovat și e vorba de o răzbunare"

Procurorii DIICOT Ploiești au efectuat, la începutul lunii mai 2015, zeci de percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, liderul rețelei fiind omul de afaceri Florian Walter.

Florian Walter era acuzat la acel moment că a pus bazele unui grup infracțional organizat, format din 23 de persoane, care a desfășurat, în perioada 2012 – 2014, operațiuni financiare din sfera evaziunii fiscale și a spălării banilor, utilizând ca mod de operare reducerea artificială a profitului impozabil și TVA de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăți și utilizarea de societăți comerciale tip fantomă, pentru realizarea operațiunilor ilicite.

Potrivit anchetatorilor, prejudiciul produs bugetului consolidat al statului prin activitatea infracțională a grupului coordonat de Florian Walter este de 4.500.000 euro, reprezentând impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată, la care se adaugă 60.494.600 lei (echivalentul a 14.000.000 de euro), sumă supusă procesului de reciclare.

Dosarul Romprest a fost trimis în judecată la doar câteva săptămâni de la data efectuării perchezițiilor, procurorii DIICOT Ploiești anunțând atunci că cercetările au fost disjunse față de omul de afaceri Florian Walter.

Ulterior, dosarul disjuns a fost conexat la o altă cauză instrumentată de DNA Ploiești care apoi a fost reunită cu o cauză aflată în instrumentarea structurii centrale a DNA.

Adauga comentariu