Din oras

Flori de Speranță pentru persoanele cu Sindrom Down

Astăzi debutează la Cluj-Napoca cea de-a șasea ediție a Festivalului Național “Flori de Speranță”. Acesta se va desfășura pe parcursul a patru zile, pană in 13 mai.

Astfel, pentru prima dată, anul acesta, Festivalul va începe  în data de 10 mai 2017  cu două ateliere de creație (pictură și artă florală). S-au înscris pentru aceste ateliere Asociația Be a Butterfly București, condusă de Cristiana Marin și asociația ALDO-CET, Băilești, condusă de Liana Vâslan. Pentru pictură și tehnici de înnobilare a obiectelor atelierul este coordonat de Ana Lukacs – artist creație, care reprezintă IPB Cluj în această acțiune, Nicoleta Tarcea – pictor și Ana Nuți Balazs – șef creație atelier Active Down Studio. La atelierul de artă florală vor participa doi tineri de la asociația ALDO-CET, Băilești, condusă de Liana Vâslan și doi tineri de la Asociația Down Centrul Educațional Raluca, condusă de Adriana Avram, sub îndrumarea Alinei Cristea, artist floral Casa cu Flori. Atelierele vor avea loc pe strada Crișan, nr 2. 

În 11 – 12 mai 2017 începând cu ora 18.00, spectacolul–concurs Miss/Mister Down se va desfășura la sala Cinema Mărăști, avându-i ca invitați/concurenți pe colegii din București, Băilești, Blaj, Târgu–Mureș și Cluj-Napoca. În data de 13 mai 2017 va avea loc campionatul național de pescuit care este la cea de-a cincea ediție.
Evenimentul va fi moderat de către Elena Ivanca – actriță a Teatrului Național Cluj-Napoca, iar coordonatorul evenimentului este Eva Șimon – profesor de muzică.

Festivalul se adresează persoanelor cu Sindrom Down din România, dar și tinerelor talente din școlile de masă sau învățământ special, fiind totodată interesați de a împărtăși acest eveniment cu asociații din lumea întreagă. La acest eveniment concurenții sunt încurajați să își manifeste în public veleitățile artistice.

„Scopul este de a activa potențialul fizic și intelectual al acestor persoane, care trebuie să privească acest lucru ca pe o normalitate, distrugând astfel barierele prejudecății. În acest sens, se desfășoară momente artistice muzicale, coregrafice (dans de societate, dans modern, dans popular), reprezentații de teatru. De asemenea, se organizează concursuri pe diferite teme (prezentare de modă, concurs miss/mister), expoziții de pictură și artă fotografică. Toate acestea au scopul de a integra persoanele cu Sindrom Down în viața socială, culturală și artistică a comunității și de a le da încredere în posibilitățile lor de dezvoltare și manifestare a personalității, demonstrând astfel că pot fi utili și au talente ca și noi toți”, precizează organizatorii.
 
Susținem realizarea evenimentului datorită impactului puternic atât în viața socială la nivel comunitar cât și la nivel național  și european. 

„Edițiile anterioare stau mărturie prin evoluția și implicarea activă a participanților de la an la an. În România se cunoaște o schimbare în percepția persoanelor cu Sindrom Down ca făcând parte integrantă din societatea în care trăim.
Dorim să adăugăm  o nouă  preocupare concurenților în ceea ce privește interesul pentru eleganță și frumusețe, fără a neglija activitățile sportive, care înseamnă sănătate”, completează organizatorii evenimentului.
 
În cadrul centrului se desfăşoară programe educaţionale formale şi non-formale care acoperă deprinderile pentru viaţa de adult – autogospodărire, autoîngrijire, comunicare, orientare, comportare socială, folosirea banilor, achiziţionarea de produse şi utilizarea de servicii, dar ocupă un loc important activitățile artistice (balet, dans, dans de societate) și activitățile sportive (înot, fotbal, tenis de masă, atletism). 

Pentru detalii, reprezentantii asociatiei pot fi contactați la următoarele numere de telefon:  0757048581/ 0744470582 sau pe e-mail-ul asociației: asociatia.downcer@yahoo.com. Asociația Down Centrul Educațional Raluca are un punct de lucru pe str. Căpitan Grigore Ignat, nr. 23, cartier Someșeni Cluj-Napoca, în timp ce Active Down Studio este situat pe str. Crișan, nr. 2, Cluj-Napoca. Acest studio se dorește a fi primul loc de muncă dedicat în exclusivitate persoanelor cu sindrom Down din România.
Donații se pot face în următoarele conturi ale Asociației Down Centrul Educațional Raluca:
RO89RNCB0301115958730001 – RON
RO94RNCB0301115958730008 – EUR
BCR AGENTIA CIPARIU, CLUJ NAPOCA
CUI 26912523

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *