Florești: sat tradițional românesc sau localitate urbană?

„Urbanizarea” comunei Florești avansează de la o zi la alta. Din păcate, o ploicică de primăvară dă viața localnicilor peste cap. Dar întrucât toate investițiile (fonduri europene) atrase de administrație au fost orientate spre realizarea Centurii de Sud Florești, străzile au rămas neasfaltate, devenind impracticabile. Întâi de toate, proiectele megalomanice, care se tot realizează de câțiva ani încoace. Proiectele mărunte, precum asfaltarea străzilor din sat, mai pot aștepta până la un nou mandat...

Și totuși, cum e cu urbanizarea

„Legat de urbanizare: având în vedere faptul că Floreștiul, dintr-un sat tradițional românesc a devenit pe parcursul a 10-15 ani, localitate care ar putea să fie, mă rog, la nivel de localitate urbană în România, am susținut, susțin și voi susține în continuare ideea că, încă, Floreștiul mai trebuie să rămână localitate rurală, având în vedere faptul că bună parte dintre banii europeni au venit și vor veni în continuare spre zona rurală”, a declarat primarul satului Florești, Horia Șulea, în cadrul unei emisiuni. 

Sat tradițional românesc sau localitate urbană? Bani europeni să fie.

 

 

sursa foto: sam samis facebook

Adauga comentariu