Finanțarea pentru irigații, exclusă din PNRR. PNL-iștii aruncă responsabilitatea în cârca lui Oros: „Nu a făcut bine planul, e clar. Nu ne mai putem ascunde, nu s-a pregătit”

Așa-numitele proiecte ale României pentru irigații nu primesc finanțare prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). PNL-iștii dau vina pe ministrul Agriculturii, clujeanul Adrian Oros, pentru situația gravă din acest sector: „Oros nu a făcut bine planul, e clar. Nu ne mai putem ascunde, nu s-a pregătit”. Oros împarte nepriceperea cu ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea. 

Până și PNL-iștii au fost nevoiți să recunoască în cadrul ședinței Biroului Executiv că finanțarea pentru irigații prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu a fost acceptată la nivelul Comisie Europene (CE).

Finanțarea cu peste 3 miliarde de euro a proiectelor României pentru irigații rămâne încă o promisiune neonorată a ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), coordonat de clujeanul Nechita Adrian Oros. 

Oficialii europeni nu consideră că planul prezentat la Bruxelles respectă condițiile de mediu. Surse din anturajul lui Ludovic Orban au declarat pentru europaliberă.org că șansele sunt „minime” pentru a se obține banii pentru irigații.

Situația a fost analizată și în ședința Biroului Executiv al PNL, unde mai mulți lideri de organizații și-au exprimat nemulțumirea față de situație.

Liberalii susțin că vina este împărțită între ministrul Agriculturii, Adrian Oros, și ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.

„Oros nu a făcut bine planul, e clar.

Nu ne mai putem ascunde, nu s-a pregătit. Nici Ghinea nu a știut să prezinte tehnic proiectul privind irigațiile.

România avea nevoie de irigații și nu am știut să ne batem pentru ele”, potrivit surselor citate de EuropaLiberă.

Problema, potrivit surselor citate, este mult mai profundă și va avea efect direct asupra producției din România.

„Ne întrebăm de ce mâncăm mere din Polonia, de ce le găsim peste tot. De aia cumpărăm mere din Polonia, agricultura nu este o prioritate pentru România.

Uitați-vă la PNRR, agricultura nu se află în primele cinci domenii, cum e posibil? Până și Germania a cerut bani pentru irigații prin PNRR”, a declarat pentru sursa citată un lider din conducerea PNL-iștilor.

Astfel, finanțarea pentru irigații nu se află printre cele 29 de miliarde de euro pe care România urmează să le primească de la UE prin PNRR.

Ziar de Cluj semnala recent că tot mai mulți fermieri români îi cer demisia ministrului Agriculturii, Adrian Oros. Ei îl acuză pe actualul ministru că nu este capabil să gestioneze situația despăgubirilor promise pentru seceta de primăvară, iar scandalul reabilitării sistemelor de irigații pare că a ajuns cireașa de pe tort.

CITEȘTE ȘI: Fermierii vorbesc despre cea mai proastă conducere de la Ministerul Agriculturii de după 1990! Lui Adrian Oros i se cere demisia: nu cunoaște „ABC-ul agriculturii”


 

 

 

 

 

 

 

sursa foto: capturayoutube.com/agerpres

Adauga comentariu