PubliNews

Finanțarea Grupului TeraPlast din partea BERD ajunge la 16 milioane de euro

Finanțarea Grupului TeraPlast, cel mai mare producător de materiale de construcții cu capital românesc, din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), ajunge la suma de 16 milioane de euro. Investițiile vizează divizia Steel a Grupului în scopul dezvoltării unităților de producție și creșterii prezenței regionale și vor fi derulate în decursul acestui an și al anului viitor.

„Cele 16 milioane de euro pe care le va primi Grupul TeraPlast de la BERD au trei componente. O parte, respectiv 5 milioane de euro, merge către Depaco, pentru finanțarea parțială a unui proiect de extindere a capacităților de producție. Alți 5 milioane de euro vizează TeraSteel Serbia, pentru returnarea unei părți din împrumutul primit de la TeraPlast la înființare. De asemenea, TeraPlast a decis majorarea capitalului social al TeraSteel Serbia cu 1,7 milioane de euro. Cea de-a treia componentă, în valoare de 6 milioane de euro, are același obiectiv de dezvoltare a capacităților de producție și a poziției regionale ale diviziei Steel. Exporturile TeraSteel ajung în peste 25 de țări, iar în 2018 se apropie de 30 de milioane de euro. Ne desfășurăm activitatea într-o piață în dezvoltare, iar TeraSteel are deja poziția de partener de încredere la nivel regional. Acordul cu BERD este un vot de încredere pentru demersurile noastre de a ne crește competitivitatea în piață și pentru potențialul Grupului TeraPlast” a declarat Dorel Goia, Președintele Consiliului de Administrație al TeraPlast.

Proiectul Depaco, cofinanțat prin ajutor de stat, presupune dezvoltarea unei unități noi de producție: spații noi de producție, depozitare și utilaje de producție. Unitatea de producție care urmează să fie dezvoltată în cadrul proiectului, va fi construită într-o nouă locație şi va avea o producție anuală cumulată de peste 10 milioane de metri pătrați de țiglă și profile.

Inaugurată în 2017, TeraSteel Serbia – prima unitate de producție cu capital privat românesc deschisă în străinătate după 1990 – a devenit rapid, împreună cu TeraSteel România, un exportator important în Sud-Estul Europei. Investiția totală în această unitate de producție, de la înființare și până în prezent, se ridică la peste 6,5 milioane de euro. Dintre aceștia, peste 1 milion de euro reprezintă investiția în modulul de panouri termoizolante cu vată minerală și în linia de tablă cutată autoportantă, realizată în decursul anului 2018. Capacitatea de producție a fabricii din Serbia este comparabilă cu cea din România – aproximativ 2,2 milioane de metri pătrați de panouri, anual.

Una dintre principalele componente strategice ale Grupului TeraPlast pentru 2019 este dezvoltarea diviziei Steel, iar finanțarea din partea BERD va contribui la primele demersuri în această direcție.

 

Despre Grupul TeraPlast

Cu o tradiție de peste 120 de ani, Grupul TeraPlast este în prezent cel mai mare producător de materiale de construcții, cu capital românesc. Portofoliul de produse al Grupului este structurat pe șase linii de business: Instalații & Amenajări, Profile tâmplărie, Granule, Panouri termoizolante, Fereste & Uși și Țiglă Metalică (prin brandul Wetterbest). Grupul TeraPlast a deschis în octombrie 2017 TeraSteel Serbia, prima fabrică aflată integral în proprietatea unei firme românești, inaugurată după 1990.

Începând cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din Grup – TeraPlast SA – este listată la Bursa de Valori București, sub simbolul TRP. Acțiunile TeraPlast sunt incluse în indicii BET-BK, BET-XT, BET-XT-TR și BET-Plus.

 

Despre BERD

BERD este unul dintre cei mai mari investitori instituţionali din România. Banca promovează stabilitatea şi diversificarea produselor din sectorul financiar, dezvoltarea infrastructurii, cât şi restructurarea sectorului energetic şi creşterea sustenabilităţii şi eficienţei energetice.

Totalul investiţiilor BERD în România până în prezent se ridică la 8,3 miliarde de euro în aproape 430 de proiecte.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *