Filosofia politică a gardului

Când, pe la sfârșitul secolului XIX, arhitecții orașului au decis dărâmarea zidurilor medievale care împrejmuiau Clujul au luat mai mult decât o hotărâre administrativă. Au adoptat o idee. Această idee era orașul modern. Pentru că un oraș modern este, prin excelență, un spațiu al deschiderii, al acceptării și, prin extensie, al toleranței. Clujul, dintr-un oraș închis, a fost redefinit ca un oraș deschis. Deschis spațial, social și, mai ales, cultural.

Problema gardului ridicat în jurul pieței Unirii în 2014 a început cu vreo 200 de ani în urmă. Când actuala piață, pe atunci piața Matia, a fost creată ca un spațiu public. Edilii localității au optat pentru câteva acțiuni curajoase, inclusiv demantelarea clădirilor care blocau biserica în stil gotic și mai multe depozite ce îngrămădeau spațiul. Când procesul arhitectonic se încheia, în 1896, Clujul devenea un oraș cu adevărat european.

Nu mă interesează problema privatizării spațiului public. Administrația locală e liberă să obțină bani de unde dorește. Dovadă că nimeni nu protestează față de tarabele, terasele și chioșcurile care năpădesc Centrul. Nu mă interesează nici dramoletele și scenetele de teatru sătesc, menite să atragă atenția asupra unor false acțiuni civice. Nimeni nu s-a sesizat când piața unde tronează un rege medieval găzduia grătare mititei rurali și butoaie de bere provinciale. Sau, dimpotrivă, corturi transhumante ce găzduiau cărți și DVD-uri. Mă preocupă, însă, o problemă de filosofie politică. Acceptabilitatea segregării rezidențială din „urbea” noastră. Ea este mai periculoasă decât un rocker îmbătrânit și gardurile care îl înconjoară.

Pentru că ar trebui să ne repugne orice fel de segregare. Enclave, ghettouri, clanuri, triburi, secte, găști, conclavuri, adunături de activiști, toate sunt la fel de nocive. Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au dezvoltat diverse metode (unele extrem de violente) de separare față de semenii lor. De la celebra expulzare a evreilor venețieni pe insula numită „gietto”, în 1516, la ridicarea zidului de beton și sârmă ghimpată din Israel, creat 500 de ani mai târziu. Segregarea urbană este forma maximă a incapacității unei comunități de a găsi soluții de comunicare publică.

Sigur, gardul din piata Unirii nu a fost Zidul Berlinului, dar a reprezentat un paradox și o provocare. Piața „Unirii” a devenit, fie și numai pentru o seară, piața „Segregării”, iar lucrul acesta este inacceptabil. Chiar dacă în cele din urmă gardul nu a mai avut 4 metri, ci numai 2 metri și a fost înconjurat de o simplă plasă neagră, semitransparentă. Spre bucuria săracilor care au stat pe la colțuri să asculte cântecele de la masa bogaților. La fel cum populația de culoare din Statele Unite stătea în spatele autobuzelor și cei care nu au putut să își cumpere bilet în zona „golden ring” au stat în spatele plătitorilor într-un mod umilitor. La fel cu cetățenii de rang inferior din Africa de Sud avea acces numai pe o anumită parte a plajelor, cetățenii orașului au fost împărțiți în două categorii. Cei care au și cei care nu au bilete.

A cui este responsabilitatea? Pe de o parte este vorba de o carență majoră a infrastructurii insuficiente a orașului de pe Someș. De ce la București nu a fost niciun scandal legat de acest turneu? Pentru că Bucureștii au Arenele romane, un spațiu în aer liber unde se pot organiza evenimente pentru cel puțin 5.000 de persoane. În loc să cheltuim bani cu a doua sală a sporturilor, poate cineva ar fi trebuit să se gândească la un spațiu public pentru manifestări culturale. Ar fi costat mai puțin.

Pe de altă parte scandalul are de-a face cu lipsa de creativitate a organizatorilor. Pentru că gardul este un semn al unei mentalități segregaționiste. Nu putem separa oamenii într-un oraș în această manieră. Încă de la apariția marilor comunități urbane europene, prima grijă a „bogaților” din orașe a fost aceea de a oferi acces liber, în spațiile publice, tuturor concitadinilor. În grădinile, parcurile și arenele publice toți cetățenii sunt egali. Indiferent de puterea lor de cumpărare. Ce ar fi fost dacă delimitarea zonei de audiție era făcută elegant, civilizat, cu niște cordoane care nu invadează și agresează pe nimeni?

Pentru că gardul ridicat în jurul concertului lui Billy Idol a mai avut un defect major. Nu acela că nu împiedica sunetele. Oricum, până când segregaționiștii vor descoperi o metodă prin care să astupe și urechile trecătorilor prin spațiul public, va mai dura. El a arătat că suntem, încă, o comunitate incapabilă de comunicare. Deci departe de un oraș modern.

Și încă ceva. Aș fi vrut să văd niște metode de protest civilizate, urbane, elegante. Cum ar fi fost ca cei care nu aveau bilete la Billy Idol, să fi ieșit în piață cu o pălărie galbenă pe cap?

Comentarii

Razvan

05.07.2014 17:28

Stimabile... se pare ca nu esti deloc "umblat" prin orasele europene unde la tot pasul gasesti terase, tarabe si concerte in piete publice unde este ingradit pentru cei care au platit bilet. Ex. Viena, Amsterdam, Londra, Munchen, etc. Numai bine !

Adauga comentariu