Politica

Filiala USRPlus Cluj, tot mai nemulțumită de numirile politice și gafele de la nivel național ale partidului „oamenilor noi”

Chiar dacă în organizația USRPlus Cluj figurează destui oameni de bună-credință, vocea acestora nu pare să fie auzită din exterior. Tocmai în acest context, Filiala Cluj a USRPlus nu este deloc încântată de numirile din țară, de ieșirile publice ale unor miniștri precum Vlad Voculescu ori de numirile controversate ale unor foști PSD-iști în poziții de comunicare ori de subprefect, situație care șubrezește considerabil din imaginea partidului.

USRPlus Cluj este tot mai nemulțumit de modul în care alianța își pierde din credibilitate chiar în timp ce se află la guvernare.

Critica de pe margine a USRPlus este deja recunoscută, dar acum organizația de Cluj a USRPlus este profund îngrijorată de felul în care partidul „oamenilor noi” își distruge imaginea aflându-se la butoanele puterii. 

Spre exemplu, nemulțumirea USRPlus Cluj se îndreaptă către ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu și a modului în care acesta a gestionat ieșirile publice în contradictoriu cu primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, care este de altfel și președintele Asociației Municipiilor din România (AMR). Și declarațiile în contradictoriu ale lui Voiculescu față de linia Guvernului pe tema vaccinării au provocat nemulțumiri în cadrul filialelor din țară, mai cu seamă în cea clujeană. 

Contestările îl vizează și pe ministrul Economiei, Claudiu-Iulius Gavril Năsui, care la ai săi 35 de ani a insistat pentru numirea în funcție a unei foste colaboratoare a Securității, Claudia Florina Prisecaru. Același Gavril Năsui a provocat nemulțumiri prin numirea în calitate de consilier pe comunicare a redactorului sef adjunct RTV, Tudorică Ionuț, cel care denigra adesea protestele #rezist. Chiar dacă a fost creditat ca un profesionist, Năsui a făcut numai numiri controversate.

Tema gratuității pe tren pentru studenți, modul în care acest subiect a fost pierdut din vedere și lipsa dialogului, lipsa unei reacții a ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, în condițiile în care gratuitatea pe tren pentru studenți a dus la proteste în stradă, protestatarii fiind chiar susținătorii USRPlus de mai ieri. 

Nici faptul că subprefectul de Olt al USRPlus a fost numit un ex-PSD-ist, Fănel Bădici, nu a scăpat criticii organizației USRPlus Cluj. 

În general, comunicarea noilor miniștri USRPlus din Coaliția de guvernare nu reprezintă nici pe departe un punct forte. Știind până acum doar să critice de pe margine și să dea pe față practicile corupte ale celorlalte partide, PNL – PSD, actualii miniștri ai USR Plus au recurs la aceleași practici murdare, fără pic de jenă și în absența unei comunicări publice coerente, după cum este și cazul din Arad, unde USRPlus a nominalizat pentru funcția de subprefect a ex-PSD-istului Vasile Cătană. Cu explicația hazardată că „și PSD are oameni valoroși”. 

Lipsa de comunicare a miniștrilor USRPlus ori declarațiile contradictorii, precum este cazul celor doi miniștri, Claudiu Năsui și Vlad Voiculescu, ascunde o altă problemă, cu adevărat îngrijorătoare: incapacitatea gestionării ministerelor pe care le coordonează, fie că este vorba de Economie ori Sănătate. 

USRPlus Cluj contestă nu doar lipsa de profesionalism a ministrilor din partidul „oamenilor noi”, ci mai cu seamă chiar aroganțele repetate ale co-președintelui Dan Barna: de la faza cu tastatura (ridiculizată chiar de Cioloș ulterior), la ieșirea absolut inadecvată cu ochelarii, scăpați din greșeală pe jos și ridicați de un angajat al Parlamentului, chemat anume să îi ridice. 

Acestea sunt doar câteva dintre bâlbele, contradicțiile și hibele publice care ascund incompetența și lipsa de profesionalism ale ministrilor USRPlus ori chiar a co-președintelui Dan Barna, aspecte ce au șubrezit din imaginea și credibilitatea partidului „oamenilor noi”. Fără a mai aminti de numirile controversate ale USRPlus în teritoriu, garagara electorală din Consiliile locale, chiar dacă aceștia guvernează deja de-a binelea. 

Motivul nemulțumirilor organizației USRPlus Cluj este explicată și prin absența comunicării în interior, pe linie de partid. Astfel, gafele publice ale președitnelui Barna ori ale miniștrilor USRPlus nu pot fi acoperite ori scuzate în nici un fel, nici măcar în teritoriu, în contextul în care comunicarea din partid înregistrează multiple lacune: organizațiile din teritoriu sunt neglijate, nu primesc explicații pentru numirile și deciziile aberante de la centru, fiind lăsate cu ochii în soare. 

Iar aceste nemulțumiri înregistrate în cadrul USRPlus Cluj în privința modului în care partidul se decridibilizează prin orice mișcare, vizează nu doar ieșirile publice ale miniștrilor din partidul „oamenilor noi”, ci și blocajele interne pe linia de partid. 

Critica de pe margine, cea care a adus capital de imagine pentru USRPlus, pare să se spulbere odată ce partidul care promitea integritate, profesionalism și eradicarea practicilor corupte apelează la aceleași metode parșive imputate anterior celorlalte partide, situație în care USRPlus își dovedește lipsa de competență, comunicare și pregătire în scurt timp după ce a ajuns la butoanele puterii. 

Concluzia e cât se poate de simplă: Filiala Cluj a USRPlus este nemulțumită de numirile făcute la nivel național de partid, iar până când revolta organizațiilor teritoriale ale USRPlus va deveni una publică nu pare să reprezinte decât o chestiune de timp. 

 

 

 

 

 

 

sursa foto: bursa.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *