Fii ac”U”m alături de fete. Revenite în elită, baschetbalistele de la ”U” au nevoie de sprijinul fanilor

După 14 ani, baschetbalistele de la Universitatea Cluj vor disputa o nouă semifinală de campionat național. Aflate la doar trei meciuri distanță de finala Ligii Naționale, fetele pregătite de antrenorul Dragan Petricevic simt că este un moment important pentru istoria baschetului clujean și-i invită pe suporteri să le fie alături în confruntarea cu CSM Târgoviște.

Vineri, 7 aprilie, va asteptam la sala pentru a ne sustine in semifinala campionatului. Haide U!” e mesajul transmis de jucatoarele echipei de baschet feminin.

Până la prima înfruntare din semifinalele Ligii Naționale mai sunt doar două zile, dar fetele lui Dragan Petricevic au intrat deja în febra întâlnirii. Toate au un singur mesaj pentru fani: să umple tribunele Sălii Sporturilor Horia Demian.

 „Avem nevoie ca toți fanii noștri să vină să ne susțină, este o șansă uriașă pentru clubul „U” să avanseze în finală și avem nevoie de tot suportul pe care îl putem primi” e si indemnul Taneishei Harrison, cea mai buna marcatoare.


 „Ii așteptăm pe toți, in numar cat mai mare. Avem nevoie de sprijinul lor și ne dorim victoria”, sustine si Bianca Voica.

„Ii așteptăm la sala in numar cat mai mare, să vină să ne susțină” e dorinta Gabrielei Irimia.

Fost campion al României cu echipa masculină de baschet a Universității, antrenorul Petricevic a transmis un mesaj emoționat suporterilor care au fost alături de echipă pe parcursul întregului campionat.

 „Pe piept avem litera „U” si pe spate scrie CLUJ. Eu cred ca e suficient sa spun doar asta si cine simte o sa vina, cine nu simte... poti sa-i transmiti zilnic mesaje; daca nu simte,  nu o să vină”, a spus Dragan Petricevic.

Adauga comentariu