Editorial

Fie democraţia cât de grea, tot mai bună-i Securitatea

Plenul CSM a acordat marţi un punct de vedere negativ, cu 11 voturi la 6, asupra propunerii legislative a ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, prin care se încearcă reintroducerea SRI în anchetele penale.

În cadrul dezbaterilor care au precedat votul, mai multe judecătoare din CSM au criticat în termeni duri proiectul ministrului “Pieredoiu”, afirmând că încalcă ordinea constituţională şi aruncă România înapoi cel puţin 30 de ani.

O citez pe judecătoarea Gabriela Baltag: „Este trist că la mai bine de 31 de ani de la Revoluţie ne gândim să acceptăm ideea că am putea întoarce Securitatea în activitatea judiciară oficial, că bănuiesc că nu au plecat niciodată neoficial. (…) Ce nu au reuşit comuniştii probabil doresc să reuşească cei care au gândit acest proiect monstruos. (…) Avem o obligaţie morală faţă de cei care au murit pentru a nu mai aduce niciodată Securitatea în activitatea judiciară.”

Cum v-am mai zis, este interesant cum cei de la serviciile secrete româneşti sunt mai preocupaţi să se joace de-a „jeimsbonzii” numai cu propria populaţie pe care o ascultă şi o supraveghează din orice poziţie, dar ratează, cu brio, adevăratele ameninţări la adresa Statului român. Dar când Statul este obişnuit să-şi trateze cetăţenii ca pe „dujmani”, nu este de mirare că Big Brother umblă cu Big Shopârla ameninţărilor de securitate internă. Care vin din interior, nu, că de aceea sunt denumite interne? Precum mass media ticăloşită care dă pe goarnă ce nu convine sistemului ticăloşit şi şefuţilor Cooperativei Ochiul şi Timpanul. Inclusiv că ne-a infestat breasla cu tot felul de goarne şi ciripitori care se dau acum deontologi şi unici deţinători ai Adevărului.

Vorba aceea, fie democraţia cât de grea, tot mai bună-i Securitatea. Nu întâmplător, se tot revine la introducerea noii Securităţi în actul de Justiţie. La fel a fost şi în timpul mandatului de premier „tehnocrat” al lui Dacian Cioloş. Serviciul Român de Informaţii a fost transformat în poliţie politică, organ de cercetare penală, prin Ordonanţa de Urgenţă numărul 6 dată de Guvern în martie 2016. Şi, nicio surpriză pentru slugile politice ale noii Securităţi, „urgenţa” de a da o ordonanţă a fost adoptată fără să aibă avizul CSM. CSM a avizat ordonanţa ulterior, la cererea Parlamentului şi după ce OUG 6/2016 deja fusese publicată în Monitorul Oficial şi trimisă aceluiaşi Parlament care, la data oficializării în fals, conţinea cam aceiaşi şparlamentari „amabili” cu Securitatea, chiar dacă prieteniile useliste se estompaseră şi Dragnea era în perioada în care alerga cu şoriciul după Laura Codruţa Kovesi pe la chefurile comune SRI – Sebastian Ghiţă.

Este interesant cum de procurorii din CSM au alte idei decât judecătorii în problema prerogativelor securistice ale Cooperativei Ochiul şi Timpanul. Zice procurorul Cristian Ban (citez): „Mi se pare că pledoariile unor colegi sunt în sensul desfiinţării mandatelor de siguranţă naţională. Nu cred că e rolul nostru de a aprecia cu privire la existenţa acestor mandate de siguranţă naţională. Având în vedere contextul în care trăim, eu cred că este periculos şi nu putem cu pelerinaje la sfintele moaşte să combatem teroriştii, spionii sau trădătorii. Din punctul meu de vedere, chestiunea mandatului de siguranţă naţională excede competenţelor noastre şi nu trebuie să ne dăm cu părerea.”

Problema e că aceste mandate de „siguranţă naţională” au fost date pentru nişte infracţiuni care n-au nicio legatură cu spionajul, terorismul sau înalta trădare… Majoritatea mandatelor au fost date la kilogram, în dispreţ faţă de litera şi spiritul Legii, pe mizerii uşor de asimilat activităţii de poliţie politică, cu scopul de a înfunda duşmani politici şi economici. În timp ce, de exemplu, noii securişti se străduiau să ne demonstreze cum fostul viceprimar UDMR Anna Horvath a luat mită 50 de bilete la Electric Castle, pe un mandat de ascultare dat pe „siguranţă naţională”, Viktor Orban, premierul Ungariei, investise zeci de milioane de euro de-ai statului vecin şi prieten în infrastructură economică, culturală şi politică din Transilvania şi cumpărase deja toată presa de limbă maghiară din zonă.

Ar trebui ca eliberarea mandatelor de siguranţă naţională să fie reglemementată doar pentru terorism, înaltă trădare şi spionaj. Şi îndepărtate orice suspiciuni de activităţi de poliţie politică din activitatea serviciilor române.

Altfel ne trezim cu încă o „pațachină”…

Dicționarul ne spune că „pațachina” e planta numită în latinește Rubia tinctorum, dar ne arată că „pațachină” se spune și unei femei de moravuri ușoare. Deci, care este “rădăcina” (ca să zic așa) acestui cuvânt?

Cică, în București, exista pe vremuri un vestit mezelar pe nume Patac. Fratele acestuia a fost cel dintâi care a deschis in România un „șantan” pe bulevardul Elisabeta, importând de la Viena niște fete „vesele” care circulau seara pe bulevard în fața „instituției”, ca să atragă clientela. Acestea erau „fetele lui Patac”, adică, zicea Eftimiu, „pațachinele”…

Să nu ne întrebăm noi acum ale cui „fetiţe” sunt procurorii şi politicienii care insistă să reintroducă „securitatea” în activitatea judiciară? Să ne întrebăm, să şi răspundem.

Şi, gata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *