Fetiță de 6 ani, accidentată mortal în județul Cluj

O fetiţă de numai şase ani a fost accidentată mortal, în seara zilei de duminică, după ce a intrat pe şosea şi a fost lovită de un autoturism, la volanul căruia se afla o femeie de 32 de ani din Cluj Napoca, informeză Poliţia Cluj.
 
Accidentul rutier a avut loc pe DJ 107 L, în afara localităţii Crăieşti, comuna Petreştii de Jos.
 
„Conform primelor date, o minoră în vârstă de şase ani ar fi pătruns pe partea carosabilă, moment în care a fost accidentată de un autoturism condus de o femeie în vârstă de 32 de ani, din Cluj-Napoca”, potrivit poliţiştilor.
 
În urma leziunilor suferite, fetiţa a decedat.
 
Conducătoare auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Adauga comentariu