Felicitări Poliției locale! Statuia lui Matei Corvinul a fost vandalizată pentru a treia oară

Într-o noapte din ianuarie 2012 statuia lui Matei Corvin a fost profanată. Pe soclul acesteia un protestatar anti-băsist a scris "M**e UDMR", cu un spray cu vopsea neagră. Monumentul tocmai ce fusese reabilitat între anii 2010-2011, inclusiv cu bani de la Guvernul Ungariei. Ei bine, municipalitatea nu l-a identificat pe acest vandal, Poliția nici atât, dar măcar s-a spălat inscripția.

Trei ani mai târziu, în iulie 2015, statuia ecvestră din bronz a lui Matei Corvinul din Piaţa Unirii din Cluj-Napoca a fost vandalizată din nou, fiind vopsită parţial cu o vopsea de culoare maro. Reprezentanții municipalității au declarat atunci că vor depune plângere la Poliție. Poate au și făcut-o, însă noi, de atunci, n-am aflat ca cineva să fi fost pus sub acuzare pentru această faptă. Și nici să fi folosit la ceva în identificarea făptașului (făptașilor) faptul că municipiul este împânzit cu camere video.

Poate că la acestea se uită polițiștii locali în reluare la filme, nu știm. Ceea ce știm este că grupul statur a fost vandalizat din nou. Consilierul local UDMR Gergely Balazs a arătat, vineri, în ședința din Sala de sticlă a Primăriei, că grupul statuar din Piața Unirii a fost, din nou, vandalizat.

"A fost rupt un pinten, de la cizma lui Szapolyai Istvan, și a fost îndoit un pinten de la Matei Corvin. Aș dori să cer trei lucruri: Poliția Locală să patruleze permanent prin Piața Unriii, să se monteze camere de supraveghere în zonă și obligarea organizatorilor de evenimente să îngrădească statuia la fiecare manifestare din Piața Unirii", a spus Gergely.

Emil Boc i-a răspuns că sunt camere video în zonă și că n-ar fi rău ca domnul consilier local să identifice cumva (în lipsa gardienilor panseluțelor ai lui Bonțidean) data și ora la care s-a produs incidentul.

"Trebuie să faceți plângere oficială, la Poliție, care să conțină data și ora când s-a petrecut incidentul. Noi avem camere video în Piața Unirii și vom înmâna de asemenea imaginile poliției. Poliția locală lucrează în trei schimburi și acționează în Piața Unrii, am dat până acum două-trei amenzi pentru murdărirea de monumente sau clădiri. E important să protejăm zona centrală. Când au fost evenimente mari, nu la toate, am protejat statuia", a răspuns primarul Emil Boc.

Consilierii locali UDMR au spus că vor face fiecare câte o plângere la Poliție, în nume propriu. Le urăm succes. Că-n orașul acesta “mâinile criminale” nu prea sunt prinse, iar când sunt, nu prea au calitate procesuală, aparținând unor minori.

Comentarii

Claudia

03.11.2017 19:06

Normal, dacă cineva face o plângere la primărie, să spună clar, cine, când (ora, minutul) a comis fărădelegea, că doar de aia sunt camere! Că doar oricine are acces la vizionarea imaginilor de pe camere! Are dreptate primarul, nu degeaba l-au ales cetățenii de atâtea ori! Om cu scaun la cap!!

Mihai P

26.02.2018 16:17

Degeaba este impanzit tot orasul cu camere supraveghere, daca statuia lui Matei Corvinul nu este in raza de vizualizare a acestor camere de supraveghere. Primaria ar trebui sa faca un efort si sa instaleze si aici un sistem de supraveghere.

Adauga comentariu