FELICITĂRI ACTUALULUI CONSILIER JUDEȚEAN VALENTIN CUIBUS! Zece elevi maghiari din Cluj vor fi despăgubiți cu câte 6.000 de lei pentru că au fost discriminați lingvistic de către autorități, care au închis o clasă în limba maghiară

Curtea de Apel București a decis miercuri că zece elevi maghiari din Cluj-Napoca vor trebui despăgubiți cu câte 6.000 lei pe motiv că decizia din 2016 a Inspectoratului Școlar Județean Cluj de a închide clasa de arte plastice din Liceul Teoretic Apáczai Csere János a fost luată prin discriminare, transmite Asociația Advocacy Group for Freedom of Identity.

Sursa citată notează că este o premieră în justiția românească, decizia Curții de Apel nr. 1634.A/04.12.2019 fiind momentul când pentru prima oara când o instanță din România acordă despăgubiri pentru un caz de discriminare lingvistică.

Începuturile cazului Apaczai: să-l felicităm pe Valentin Cuibus, azi consilier județean PSD!

„Acest caz a început în 2016 când inspectorul general de la acea dată Valentin Claudiu Cuibus (actual consilier județean PSD) a decis că nu va aproba funcționarea singurei clase de arte plastice în limba maghiară din județul Cluj (și chiar din regiune) pentru cei 16 elevi care au optat să înceapă clasa a 5-a în aceasta. Această situație nu a găsit rezolvare nici la secretarul de stat responsabil pentru educația în limbile minorităților András Király, care a fost nominalizat în funcție de UDMR. Acesta nu a dat niciun răspuns relevant la întrebările care i-au fost adresate de Inspectoratul Școlar, de școală și de către părinți. Cu toate că ar fi avut autoritatea în baza funcției pe care o avea, nu a contribuit la rezolvarea cazului”, arată Asociația Advocacy Group for Freedom of Identity, printr-un comunicat.

Decizia CNDC privind discriminare și refuzul rezolvării cazului

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) prin decizia nr. 273/26.04.2017 a constatat că Inspectoratul Școlar Județean Cluj i-a discriminat pe acești elevi. Această decizie a CNCD urgenta rezolvarea acestui caz de către Inspectorat și Ministerul Educației.

Bazându-se pe decizia CNCD, 12 dintre cei 16 copii au reafirmat opțiunea lor privind educația în clasa de arte plastice, astfel că părinții lor au formulat o cerere către Inspectorat și Minister ca din septembrie 2017 să poată învăța mai departe în clasa a 6-a în profilul de arte plastice. Nu doar că problema nu a fost rezolvată urgent, din contră:

  • Inspectorul general Valentin Claudiu Cuibus, la o întâlnire cu părinții și reprezentanții din partea Asociației AGFI, într-un limbaj cinic a declarat că decizia CNCD poate fi ignorată, fiind doar o părere, astfel că își va da acordul pentru deschiderea acestei clase. În urma acestei întâlniri cu efect descurajator, au rămas zece elevi care doreau să opteze în continuare pentru învățământ în profil de arte plastice.
  • Ministerul Educației a ignorat atribuțiile sale prevăzute de lege și nu a luat nicio decizie în privința clasei a 6-a pentru care ar fi optat cei zece elevi în anul școlar 2017/2018, preferând să dea niște răspunsuri absolut irelevante la cererea adresată de către elevi, fără a răspunde la subiectul cererii.
  • În septembrie 2017 nici Inspectoratul, nici Ministerul nu au luat o decizie pentru înființarea clasei de arte plastice în ciuda deciziei CNCD. Totodată anul școlar a început fără ca în județul Cluj să fi fost cel puțin o clasă de arte plastice pentru elevii de clasa a 5-a.

Despăgubirile

a) În mai 2018 zece dintre copiii discriminați au acționat în judecată Inspectoratul și Ministerul în fața Tribunalului București. În data de 8 noiembrie 2018, instanța, prin hotărârea nr. 1975/2018, a constatat răspunderea celor doi pârâți și a hotărât ca fiecare reclamant să fie despăgubit cu suma de 5.000 lei.
b) Această hotărâre a Tribunalului București a fost atacată cu apel de către ambii pârâți, precum și de către reclamanți. Curtea de Apel București prin hotărârea nr. 1634.A/04.12.2019 a constatat din nou vinovăția celor instituțiilor pârâte și a majorat despăgubirea la suma de 6.000 de lei pentru fiecare elev reclamant.
c) Hotărârea Curții de Apel a fost atacată prin recurs de către Inspectorat și Minister, care ar fi putut rezulta în rediscutarea cazului. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul prin hotărârea nr. 1572/14.09.2021, astfel că hotărârea nr. 1634.A/04.12.2019 a Curții de Apel București a devenit definitivă.

Lui Cuibus i se solicită scuze publice

Cauza a fost închisă definitiv. Prin prezentul comunicat de presă părinții solicită Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Ministerului Educației, respectiv d-lui Valentin Claudiu Cuibus (inspectorul general responsabil de întregul caz), să își ceară în mod public scuze de la copiii afectați de acest caz.

Va exista în județul Cluj începând din 2022 o clas cu profil de arte plastice cu predare în limba maghiară?

„După închiderea acestui caz politicienii maghiari din județul Cluj, precum și cadrele didactice, trebuie să răspundă la următoarea întrebare: există voință profesională și politică în comunitatea maghiară pentru ca în vreuna din școlile din județ să fie din nou o clasă cu profil de arte plastice în limba maghiară? Situația demografică a județului și a municipiului nu ar trebui să constituie impedimente, având în vedere că în comunități maghiare mai mici decât cel din Cluj-Napoca (cum ar fi Oradea, Miercurea Ciuc sau Sfântu Gheorghe) funcționează clase gimnaziale și liceale cu profil de arte plastice. Această nevoie este bine ilustrată de faptul că unul dintre acești elevi s-a mutat în alt oraș cu toată familia sa pentru a putea urma învățământul de arte plastice”, se mai arată în comunicatul Asociației Advocacy Group for Freedom of Identity.

Adauga comentariu