Fața nevăzută a clujenilor. Vasile George Dâncu: „Nu ne-am născut să facem ordine în cameră, ci să cucerim lumea”

Clujul este plin de oameni frumoși, interesanți, care au povești de viață din care cu toții avem ce învăța. Cluj 100% și-a propus să afle ce se află dincolo de funcția pe care o ocupă personalitățile Clujului, dincolo de imaginea omului simplu. Îi vom provoca pe clujenii noștri să ne răspundă unor întrebări aparent simple, dar care vor scoate la iveală o altă latură mai puțin cunoscută a personalității acestor oameni. 

Această serie de întrebări vor fi puse astăzi omului de cultură Vasile George Dâncu, poet, „tatăl” Festivalului Internațional de Carte Transilvania și directorul editurii „Școala Ardeleană”. 

R: Care este principiul după care vă ghidați în viață?
V.D.: Eu cred în muncă și asta m-a făcut să renunț la alcool, la dame frumoase. Munca m-a ajutat enorm. Cred că ăsta este antidotul disperării, așa cum îi place unui prieten de-al meu să citeze din spune Joan Baez.

R: Ce vă place cel mai mult la dumneavoastră?
V.D.: E complicat. Sunt o fire dificilă și nu pot să spun că îmi place… Ar fi foarte complicat să vorbești despre treaba asta. Nici falsa modestie care este un rafinament al orgoliului nu e bună, nici orgoliul exagerat care este un complex al modestiei. Nu știu ce pot să spun. Poate îmi place puțin din tenacitatea mea. Dar foarte puțin, că în rest nu am dreptul să îmi placă de mine. Am obligația și datoria morală, umană să-mi placă de ceilalți și să țin la ei și să îi iubesc. 

R: Care este greșeala pe care o regretați cel mai mult?
V.D.: Am foarte multe greșeli în viață. Sunt foarte exigent și de multe ori confund lucrurile în relațiile interumane. În familie, în relația mea cu copiii, în relația mea cu prietenii. Această exigență, poate, de multe ori am considerat așa cum spunea Radu Săplăcan, „câtă prietenie, atâta exigență”. Uneori exigența asta a fost exagerare supremă și am avut de pierdut în relațiile cu oamenii. Pentru că trebuie să îi înțelegi pe ceilalți, că nu sunt roboți, nu sunt mașini, ci sunt oameni. De multe ori acest lucru nu l-am înțeles. E greșeala mea majoră. Acum încerc să echilibrez lucrurile: multă umanitate, multă exigență, dar împletite și bine dozate.

R: Ce detestați să faceți cel mai mult atunci când faceți curățenie?
V.D.: De obicei sunt un tip foarte ordonat mental și foarte dezordonat domestic, ca să zic așa. Am un principiu că nu ne-am născut să facem ordine în cameră, ci să cucerim lumea. De obicei sunt un foarte slab gospodar și nu îmi place nimic să fac în cameră, să fac curățenie. Nu cred în gloria asta între patru pereți în ce privește lumea domestică. Dacă o femeie de serviciu își face treaba bine la mine acasă și eu îmi fac treaba bine la mine la birou, suntem fericiți amândoi. 

R: Dacă ați putea să alegeți o vârstă eternă, care ar fi aceea și de ce?
V.D.: Nu cred în vârstă. Cred într-o tinerețe a vârstelor, o anumită copilărie a lor în ceea ce privește spațiul interior al nostru și o anumită tinerețe în ceea ce privește lumea externă. Trebuie să ne comportăm ca mereu tineri în ce privește relațiile interumane, comportamentul nostru în spațiul public și să ne comportăm ca niște copii în ce privește starea noastră interioară. Vârsta totuși, dacă ar fi să dau un răspuns exact, cred că vârsta pe care o am acum este ideală, fiindcă este vârsta la care un om își atinge personalitatea, la 42-43 de ani. 

R: Dacă ați afla că mai aveți doar o oră de trăit, ce ați face?
V.D.: Aș bea o sticlă de whiskey cu prietenii mei și aș citi și reciti poeziile mele preferate și le-aș spune cu voce tare.

R.: Ce prenume v-ar plăcea să aveți?
V.D.: Mă mulțumesc cu Vasile. Dar practic eu am ales un prenume, George. Fiindcă fiind mai mulți „Vasile Dâncu” în lumea culturală, mi s-a spus că trebuie să aleg încă un nume, să nu fie confuzie. Astfel că am ales numele tatălui meu, care a murit când aveam eu vârsta de 9 ani. Îi port o mare recunoștință fiindcă a lucrat în mină ca eu să fac școala, dar nu a mai apucat să se bucure. Astfel am ales acest prenume de scriitor, care este „George”. 

R: Ce mâncare vă amintește de copilărie?
V.D.: Sunt ardelean și cea mai bună legumă este porcul. Glumesc. Îmi amintesc acele mâncăruri frumoase, tradiționale pe care le făcea maică-mea. Îmi amintesc o pâine de mălai umplută cu cârnaț și cu slănină. Era ceva extraordinar. Cred că femeile de la mine din sat mai știu să facă această pâine. Mâncam iarna, era pusă în cuptor. Era ceva de vis. 

R: Ce este mai greu? Un kilogram de pene sau un kilogram de fier?
V.D.: Un kilogram de suflet.

 

Comentarii

milica

20.07.2017 08:49

Salut Vasile, iti mai amintesti: ,,filozoful nu face barba''!! Cu salutari, coleg din anul I din camin din Observator!

Adauga comentariu