FĂRĂ LICITAŢIE, CJ Cluj a dat 4,8 milioane pe datoriile Clujana SA. În fapt, CJ Cluj a reuşit cu Clujana SA ce n-a reuşit cu Cluj Arena SA: un ajutor de stat pentru plata datoriilor la stat!

Practic, în finalul anului trecut, CJ Cluj a luat 4,8 milioane de euro din buzunarul din stânga faţă, de lângă prohabul lui Tişe şi i-a dat falimentului Clujanei pe care-l ţinea în buzunarul de la fund. În fapt, CJ Cluj a reuşit cu Clujana SA ce n-a reuşit cu Cluj Arena SA: un ajutor de stat pentru plata datoriilor făcute de incompetenţii numiţi politic în sinecură la conducerea acestei societăţi. Prin această manevră, Clujana SA îşi plăteşte datoriile la ANAF, iese din faliment şi poate continua să producă alte datorii din incompetenţa conducerii, fără să mai fie în pericol de a răspunde la masa credală cu proprietăţile care, acum, au trecut în totalitate în patrimoniul CJ Cluj. Practic, CJ Cluj a tras o ţeapă statului, prin ANAF, principalul creditor, pe banii statului. Iar acum, suntem convinşi, cineva se pregăteşte să administreze şi un tun imobiliar.

Clujana a fost un brand de succes al Clujului şi al României, până în momentul în care unii au decis că poate fi muls cu succes. S-a început cu salarii neruşinate pentru şefii numiţi în sinecuri politice (cât mai impostor, cu atât mai bine plătit) şi s-a sfârşit cu devalizarea patrimoniului. „Clujana” nu mai era de multă vreme o fabrica de papuci, era o afacere imobiliară căreia Alin Tişe şi gaşca lui de consilieri din CJ s-au gândit intens cum să-i dea papucii. Ieri au reuşit şi acest lucru.

Ziar de Cluj v-a arătat, în nenumărate materiale, cum s-au jupuit zeci de piei de pe “Clujana”. Tot noi suntrem cei care am speculat și cui i-ar folosi falimentul? Am arătat că falimentarea accelerată a brandului de succes, cândva, al Clujului, sub înaltul patronaj al incompetenţilor de la Consiliul judeţean şi pleiada de preşedinţi politici ai acestei instituţii, ascunde interes imobiliare. Afirmam, încă de anul trecut, că vom vedea cine și ce anume va construi, după ce se va trage terenul de sub defuncta „Clujana” – care, cu largul concurs al lui Tişe, va fi azvârlită într-o hală de Tetarom, cât mai funcționeze o vreme pe bani publici şi numai pentru a mai justifica niște sinecuri politice nesimțite.

Ieri s-a finalizat operaţiune de tragere a terenului de sub muribunda Clujana. Cu complicitatea consilierilor judeţeni, Alin Tişe a reuşit să-şi vândă, sie însuşi, ca instituţie şi reprezentant legal al acesteia, ceea ce-i aparţinea şi a cumpărat fabrica aflată în insolvență cu 4,8 milioane de euro.

Cum spumele mării a cumpărat CJ Cluj ceva de la CJ Cluj, aceasta era întrebarea? În subsidiar, este de remarcat că Alin Tişe l-a pus pe vicele Mânzat să facă mânăria – deşi este promotorul acesteia, nu şi-a asumat-o.

Între altele, citesc şi mă crucesc, indivizii aceştia nu realizează absurdul treatrului pe bani publici pe care-l joacă?

Nouă imobile, terenuri și construcții, deținute de fabrica de încălțăminte, respectiv birouri, spații comerciale, curți și hale de producție, au trecut în proprietatea județului Cluj.

Suma achitată de Consiliul Județean pentru cumpărarea acestor active este de 22.072.808 lei, valoare de piață rezultată în urma unei evaluări independente realizate în baza standardelor de evaluare a bunurilor 2018 emise de ANEVAR.

Conform contractului de vânzare-cumpărare, toate cele nouă imobile, în suprafață totală de 9.929 mp, vor fi predate către Consiliul Județean în maxim 90 de zile.

Toate chestiile înşirate ERAU în proprietatea judeţului Cluj care, prin CJ Cluj, deţinea 93% din Clujana SA. Restul de 7 procente sunt în proprietatea SIF Oltenia – 1% şi ale Asociaţiei PRIV 92 – 6%.

Printre altele, am putea considera că, practic, CJ Cluj, FĂRĂ LICITAŢIE, a cumpărat cu 4,8 milioane de euro doar 7% din Clujana, că restul de 93% erau deja în proprietatea CJ Cluj, a judeţului, cum s-ar zice – ceea ce înseamnă o creştere a cotei Fabricii la aproximativ 68,6 milioane de euro...

În fapt, după cum spuneam, s-a făcut o scărpinătură generoasă pe după ceafă pe banii publici şi S-A DAT UN AJUTOR DE STAT MASCAT PENTRU PLATA DATORIILOR CĂTRE STAT!

De tot râsul!

Adauga comentariu