Din oras

Fany insista pe ilegalitate

Compania de transport Fany insista pe ilegalitate. Societatea explica printr-un comunicat de presa ca este “obligata prin lege” sa mai circule 60 de zile de la retragerea licentei.

”Conform legii (Articolul 39, alineatul 3, din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007 si ale alineatului 1 din normele de aplicare aprobate prin ordinul 353/2007), masura de retragere a licentelor de transport produce efecte dupa trecerea a 60 de zile de la data instiintarii. Din punct de vedere legal, compania este OBLIGATA de legislatia in vigoare sa presteze de-a lungul celor 60 de zile serviciul de transport”, au precizat reprezentantii Fany.

Ceea ce nu spun reprezentantii Fany este faptul ca legea in cauza prevede ca “Licenta de traseu se retrage cu o notificare prealabila de 60 de zile, in cazul unor abateri grave de la prevederile caietului de sarcini. In intervalul de 60 de zile, autoritatile administratiei publice locale vor organiza atribuirea serviciului respectiv in gestiune altui operator de transport rutier”.

Cu alte cuvinte cele 60 de zile de “gratie” se acorda numai in cazul in care nu exista un alt transportator care sa opereze acel traseu, prin urmare este nevoie de gasirea unui alt operator de catre autoritatile locale. In aceasta situatie nu este cazul, deoarece pe acele trasee operatorul autorizat este Compania de Transport Public (CTP). Prin urmare, nu este nevoie de organizarea unei noi licitatii, astfel ca cele 60 de zile nu se aplica.

Reamintim ca licentele companiilor private pentru traseele din Zona Metropolitana au fost retrase de Autoritatea Rutiera Romana la inceputul acestei luni, termenul pana la care aveau voie sa circule fiind data de 25. Cu toate acestea compania Fany opereaza in continuare traseele din Zona Metropolitana simultan cu CTP.

Foto: citynews.ro

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *