FANTASTIC: primele BĂNCUȚE BIO din țară au fost montate în Cluj-Napoca. ”După primele băncuțe smart, orașul nostru înregistrează un nou record: băncuțele bio, o premieră națională”

După ce în Orașul Comoară a fost inaugurată prima stradă smart, precum și două băncuțe smart, unde cetățenii își pot încărca gadgeturile, municipalitatea și-a manifestat interesul și pentru o nouă inovație: băncuțele bio. Dincolo de problemele ecologice din oraș, precum și de lipsa spațiilor verzi, administrația locală este interesată și de păstrarea unui cadru natural nealterat de mâinile omului.

Iată de ce a recurs la un performance: a reușit să facă din câțiva copaci, doborâți de vremea rea și de căderile masive de precipitații, câteva băncuțe bio în stare pură. 

Cum s-a născut ideea băncuțelor bio?

În decembrie 2018, atunci când a nins abundent, câșiva copaci de pe Aleea Putna s-au rupt.

Cei de la spatii publice, adică reprezentanții Regii Autonome a Domeniului Public Cluj, s-au deplasat la fața locului și au tăiat pomii cu pricina. Cioatele le-au lasat acolo, probabil până vine vreun inspector, să faca un proces verbal de constatare.

Timpul s-a scurs încet, iar copacii doborâți au încăput în peisaj perfect. Așa a apărut ideea unor băncuțe bio. Oricum, locația este una superbă, situată în apropierea unei creșe. Astfel încât, copiii sunt aduși aici de către educatoare pentru a se juca pe băncuțele bio.

Întrucât de la o vârstă tot mai timpurie, copiii sunt pasionați exclusiv de gadgeturi, reprezentanții municipalității clujene s-au gândit cum să combată acest flagel al tehnologiei și au realizat, fără mare efort, prin doborârea câtorva copaci, băncuțe bio în stare pură. 

Aici pot veni copiii din cartierul Mănăștur, din imediata apropiere a străzii Aleea Putna, pentru a încerca senzații naturale într-un cadru bio. 

De altfel, băncuțele sunt numai bune și pentru meditația transcendentală: o practică aflată la mare căutare în prezent, în detrimentul conceptului de mindfulness. Prin urmare, aici pot veni și părinții sau viitorii yoghini, unde pot să se adâncească în meditația transcendentală, lăsând la o parte neajunsurile vieții comunitare.

Un oficial din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, sub protecția anonimatului, a declarat, în exclusivitate pentru Ziar de Cluj

”Nu e pentru prima oară când Primăria încearcă să plaseze municipiul Cluj-Napoca pe orbita intergalactică a realizărilor de top.

După ce domnul Emil Boc a dat startul digitalizării forțate, prin funcționarul Antonia și alte aplicații inutile, aripa conservatoare a liberalilor clujeni s-a arătat deconcertată de ritmul în care orașul se tehnologizează. 

Întrucât copacii au trebuit să fie doborâți, din cauza precipitațiilor abundente, și nimănui nu i-a păsat că au rămas de izbeliște pe Aleea Putna, noi, cei câțiva reprezentanți ai municipalității, cu vederi ceva mai conservatoare, am considerat că incompetența poate fi transformată într-o reușită.

Ne-am și mirat de ce n-au venit jurnaliștii să filmeze primele băncuțe bio din țară. Dar știți cum e: toți sunt interesați decât de tehnologie. 

Oricum, municipiul nostru merită și băncuțe bio, nu doar băncuțe smart, cu care doar Emil Boc să se laude. Orașul nostru înregistrează un nou record: băncuțele bio, o premieră națională”, a declarat un înalt oficial din Primăria Cluj-Napoca pentru Ziar de Cluj.

Iată cum, prin ingeniozitatea slujbașilor din Primărie, municipiul Cluj-Napoca se înscrie în trendul european al preocupării pentru natură. Primele băncuțe BIO au fost montate în cartierul Mănăștur, fiind o inovație fără seamăn, care a rămas necunoscută pentru cei mai mulți dintre clujeni. 

Incompetența transformată, cu profesionalism, în stil de viață sănătos, într-un cadru bio, merită recunoașterea tuturor cetățenilor, nu doar a asociațiilor pentru protecția mediului. 

Adauga comentariu