Falsi artisti ai Teatrului “Puck” ii insala pe clujeni

Oficialii Teatrului de Papusi “Puck” au remis astazi un avertisment in care atrag atentia ca „exista o serie de persoane care desfasoara activitati in domeniul artei papuseriei care folosesc abuziv numele si sigla institutiei, manipuland publicul si prezentand spectacole care nu sunt de la ei. Faradelegea s-ar petrece chiar in Cluj-Napoca si ar putea avea ca protagonisti chiar fosti angajati de-ai institutiei. 

Anuntul conducerii teatrului clujean face referire la artisti care nu fac parte din personalul Puck, dar “sustin spectacole de teatru de papusi folosind titulatura Teatrului „Puck” in mod ilicit”.

Sunt mentionale prevederile legale care ar fi incalcate in acest fel si este lansat un apel la parintii, educatorii, invațatorii si profesorii care sesizeaza astfel de practici sau care sunt contactati de persoane care se dau drept angajati sau colaboratori ai Teatrului „Puck” sa ia legatura cu conducerea  institutuiei. 

„Noi, Teatrul de Papusi „Puck”, garantam un anumit standard pentru toate produsele noastre culturale. Invitam staruitor pe cei vizati sa renunte la practicile ilicite si la concurenta neloiala (sa nu foloseasca sigla, resursele Teatrului „Puck” si sa nu se legitimeze cu imaginea institutiei). Bunele practici nu pot fi abandonate cand e vorba de copii”, atrag atentia oficialii „Puck”. 

Contactati telefonic, reprezentantii institutiei au dat de inteles ca au o lista de suspecti, insa nu vor sa faca publice aceste nume, in speranta ca situatia se va indrepta. 

„Am aflat din mai multe surse, parinti care ne-au sunat sa ne felicite pentru spectacole care nu erau ale noastre, ba chiar au ajuns zvonuri si la Consiliul Judetean (CJ) Cluj ca se practica asa ceva”, a declarat Emanuel Petran, directorul Teatrului de Papusi „Puck”. 

Reprezentatiile cu pricina ar fi avut loc chiar in Cluj-Napoca. 

“Nu vreau sa ma lansez in acuzatii. Nu vreau sa fac rau nimani. Dorinta noastra e doar sa nu se mai foloseasca numele si insemnele institutiei noastre acolo unde nu e cazul. Sper ca ei sa inteleaga asta. In caz contrar, vom face toate demersurile legale pentru a opri aceasta inselaciune”, a mai spus directorul. 

Comunicatul de presa remis ieri se doreste “o atentionare” pentru cei care folosesc abuziv numele teatrului, insa nu se doreste un scandal, potrivit Alexandrei Sopon, PR-ul institutiei. 

“Nu am sesizat politia, dar, daca vor continua, probabil vom face si asta. Sunt persoane care asta fac, prezentari de teatru de papusi, sunt artisti, doar ca ceea ce fac ei nu tine de bunele practici. Nu e in regula nici sa vii si sa te recomanzi ca fiind fost colaborator al Puck pentru ca lumea nu sesizeaza nuanta, percepe doar numele institutiei, care e un brand”, a declarat reprezentanta teatrului. 

Teatrul de Papusi “Puck” funtioneaza la Cluj din 1850, timp in care a gazduit peste 300 de premiere. 

Adauga comentariu