Fabrica de sinecuri din Lomb inghite inca 13 milioane de euro din banii clujenilor, fara a produce niciun cent pentru bugetul local

Incet, dar sigur ies la suprafata incompetentele administratiei locale in gestionarea proiectelor finantate din fonduri europene.  Centrul Regional de Excelenta pentru Industrii Creative si Centrul de Transfer, Evolutie Antreprenoriat Microintreprindere (TEAM) din cartierul Lomb vor inghiti din bugetul local inca 13 milioane de euro pana la sfarsitul anului 2018, in timp ce, la fabrica de sinecuri politice Cluj Innovation Park S.A membrii de partid traiesc pe picior mare, fara a produce nimic.  

Cluj Innovation Park S.A. este o societate  creata de catre primaria Cluj-Napoca cu scopul de a administra Centrul Regional de Excelenta pentru Industrii Creative si Centrul de Transfer, Evolutie Antreprenoriat Microintreprindere (TEAM) din cartierul Lomb. Cum cele doua proiecte sunt departe de a fi finalizate, termenul fiind prelungit pentru a nu stim cata oara, in urma votului consilierilor locali, pana in 31.12.2018. Odata cu prelungirea termenului de finalizare, implicit si costurile pentru finalizarea celor doua proiecte vor fi suportate din bugetul local, adica din banii contribuabililor. Incompetenta administratiei locale ne costa 13 milioane de euro.

Progresul fizic al lucrarilor la Centrul Regional de Excelenta pentru Industrii Creative este, potrivit reprezentantilor primariei, de 73,1%, in conditiile in care termenul de finalizare a fost data de 30.06.2016. Ca urmare a rezilierii de catre beneficiar, in speta primaria Cluj-Napoca, a contractului de executie cu Asocierea S.C.Valve International Braila-S.C. Whitestar International SRL- SC RDV Construct SRL-Team NetEngineering SRL ca urmare a intrarii in insolventa a constructorului si organizarea unei noi licitatii pentru continuarea lucrarilor adjudecata de catre TCI Contractor General SA-SC Castrum Corporation SRL termenul de finalizare pentru Centrul Regional de Excelenta pentru Industrii Creative a fost prelungit pana la data de 07.01.2017. Data estimata a lucrarilor fiind, de fapt, februarie anul viitor; insa centrul va putea fi operational abia dupa finalizarea drumului de acces, o alta probelma gestionata superficial de admistratia locala. Ca urmare a prelungirii perioadei de executie, primaria Cluj-Napoca va finanta din bugetul propriu suma de 37.688.222 lei.

“Valoarea estimata ramasa de plata din fonduri proprii de la bugetul local, la data de 30.06.2016, este de  37.688. 222 lei inclusiv TVA. In data de 30.06.2016 s-a semnat actul aditional nr.5 la contractul de finantare nr 3039/02.05.2012 in baza Instructiunii 146/2016, prelungindu-se durata contractului de finantare pana in 31.12.2018”, se arata in referatul primariei anexat la proiectul de Hotarare de Consiliu Local prin care s-a aprobat alocarea sumei de bani necesara continuarii proiectului. 

Centrul de Transfer, Evolutie Antreprenoriat Microintreprindere (TEAM) din cartierul Lomb este finalizat in  procent de 91,40%. Aici, printre problemele care au determinat intarzierea lucrarilor se regasesc lipsa avizului din partea furnizorului de gaze naturale, lipsa retelelor de canalizare pluviale in afara si vecinatatea amplasamentului, nefinalizarea/punerea in functiune a retelelor de alimentare cu apa, a retelelor de canalizare menajera, alimentarea cu energie electrica, toate acestea fiind conditionate de finalizarea drumului de acces din strada Oasului in cartierul Lomb. Pentru toate acestea, clujenii vor suporta din buzunar 2.697.083 lei, perioada contractului de finantare fiind prelungita, asemeni Centrului Regional de Excelenta pentru Industrii Creative pana in  31.12.2018.

Drumul de acces din strada Oasului la Cartierul Lomb pare a fi principala cauza care a blocat finalizarea celorlalte doua investitii majore finantate din fonduri europene. Desi drumul trebuia finalizat pana la sfarsitul lunii iunie a acestui an, stadiul lucrarilor este de doar 12%. Din aceasta cauza, executivul primariei, cu girul consilierilor locali care au votat in 4 august proiectul de hotarare, a decis sa prelungeasca perioada de finantare a contractului pana la sfarsitul anului 2018. Valoarea estimata ramasa de plata din bugetul local este de 19.169.453 lei.

Pentru a sustine activitatea societatii Cluj Inovation Park, prin votul consilierilor locali, Primaria Cluj-Napoca a facut in anul 2015 o prima majorare de capital. Datoriile societatii s-au ridicat la aproape 90.000 de lei, iar pierderile depaseau 300.000 de lei, in 2014. Astfel, prin votul majoritar al consilierilor liberali, de la un capital social de 600.000 lei s-a ajuns la 1.800.000. Deoarece cheltuielile cu personalul sunt de aproape 300 de ori mai mari decat cifra de afaceri, administratia locala a fost nevoita, la ultima sedinta a Consiliului Local din luna mai sa mai faca inca o infuzie de capital de aproximativ 160.000 de euro. Cum in Consiliul de Administratie si la conducerea societatii sunt numai persoane care au aspirat, sau aspira la o functie publica de consilier local sau judetean, asta ne arata cam care sunt calitatile “manageriale” ale acestora si ca functiile detinute nu sunt decat plata din bani publici a serviciilor aduse partidului politic din care acestea fac parte, nu clujenilor.

Cum pana la sfarsitul anului 2018 Centrul Regional de Excelenta pentru Industrii Creative si Centrul de Transfer, Evolutie Antreprenoriat Microintreprindere (TEAM) din cartierul Lomb nu vor fi receptionate, ramane intrebarea daca salariile si indemnizatiile membrilor Consiliului de Administratie se mai justifica sa fie suportate din bugetul local sau vor fi inghetate pana la demararea proiectului efectiv. Trebuie reamintit faptul ca performanta economica a societatii Cluj Inovation Park a fost “criticata” in urma unui audit financiar independent realizat de catre Emil Culda. Acesta, intr-un raport publicat pe site-ul primariei, a atras atentia asupra faptului ca reprezentantii conducerii, desi si-au incasat remuneratia, nu si-au ideplinit criteriile de performanta.

“Fara a exprima rezerve asupra situatiilor financiare individuale, atragem atentia asupra unor aspecte ce privesc activitatea societatii si/sau prezentarea informatiilor din acestea. Obiectivele si criteriile de performanta din contractele de mandat nu au fost indeplinite la 31.12.2015, iar indemnizatiile aferente au fost platite integral. La 31.12.2015, societatea a inregistrat pierderi semnificative (-710.875 lei), astfel incat capitalurile proprii la aceasta data (775.157 lei) sunt sub limita legala ( mai mici decat jumatate din capitalul social), iar respectarea principiului continuitatii activitatii sustinuta de conducerea societatii este dependenta in perioada urmatoare de finalizarea celor doua proiecte CREIC si TEAM, respectiv de o necesara si posibila majorare de capital a societatii", se arata in auditul financiar realizat de Emil Culda.

Ramane de vazut cine va fi gasit tapul ispasitor din radurile angajatilor primariei pentru faptul ca, pentru cele trei proiecte nefinalizat  la termen, clujenii vor fi nevoiti sa plateasca cele 13 milioane de euro, bani care ar fi putut fi cheltuiti in alte investitii ale municipalitatii.

 

Comentarii

Stefan

16.08.2016 16:30

Acest centru minunat va fi cel mai mare fail din Cluj. Nimeni nu va merge acolo pentru ca nu este aproape de oras, este la mama dracului. Odata cu aparitia The Office Cluj , acesta cladire a murit. Nu va conta electoral pentru ca nu o vede nimeni, este pe un deal izolat. 

Alin

16.08.2016 18:42

Alexandru Coroianu acest Hekyl si Jekyl somesean ar trebui desemnat etalonul international al imposturii !

mitru

17.08.2016 12:02

Ar trebui aflat si ce ,,donatii'' au facut la pedele fiecare din acesti incompetenti. Cat despre vinovatie, in bun spirit romanesc, dupa lungi dezbateri, va fi unul dintre cei doi: portarul sau femeia de servici!!

Adauga comentariu