Zice prietena mea Corina Băcanu (influencer pe bune, nu pe scălâmbăieli de Tik Tok și botic de Instagram):
”Orice faci în țara asta, că vrei să cumperi sau să vinzi un imobil, să îți faci buletin nou, să îți faci firmă, tre’ să lingi 12.838 de timbre, să radiezi 3.939 de hârțoage, să depui 5.739 de dosare cu șină, să vină Gigel de la Administrație să declare că nu ai restanțe, să zică vecinii că nu faci gălăgie în bloc, să dea cu subsemnatu’ mă-ta mare că nu ai țepuit-o garant la un credit, să analizeze banca impozitele și taxele pe care nu le-au plătit lăutarii de la nuntă, să îți faci analizele de trichineloză, să ai toți dinții în gură, practic, dacă ai vreo treabă cu un act pe care trebuie să îl obții musai de la Statul Român, mai bine îți tușesc în ureche cu stropi 354 de lame băloase.
Nici la Starea Civilă nu te primește dacă vrei să o iei pur și simplu pe cetățeanca X de nevastă; nu, mai întâi tre’ să dovediți că nu aveți sifilis, Sida sau TBC, să se efectueze radiografii și control la mânuțele curate pe batistuțe, să se dovedească curățenia cetățenilor atât în interior cât și în exterior.
Ideea e că Statul Român te iubește în “coortea” din dos doar dacă ești un prost ca mine. Dacă ești Florin Cîțu care a fost condamnat pentru “Driving Under Influence” și care a tras țeapă unei bănci din State, atuncea ajungi Prim Ministru.
Și dacă Statul îți face tușeu rectal când mergi la ghișeu să obții un certificat fiscal, cum se poate ca Președintele României să nu fi știut de probleme lui Cîțu?
Bă, ce dreaq, proști suntem, că nah, noi vă plătim salariile și mergem să vă votăm, dar nu proștii voștri!
Hai că am acum nevoie de niște adeverințe fiscale, mă duc să-mi facă colonoscopie un ghișeist plictisit.”
Deh, cum ziceam și eu: ”Politicienii români, ajunşi la putere, au doar o SINGURĂ viziune în ceea ce privește relația cu cetățenii: românul trebuie să-și dea timpul, viața și bani Statului. Și nu numai pentru că politicianul, Statul în sine, poate să legifereze în acest sens, dar şi vrea”.
Așa că românul este oaia cu pene a politicianului român. Numai bună de halit cu fulgi cu tot între două ”cine” electorale.
De câte dovezi mai este nevoie pentru a trage concluzia logică a faptului că România este considerată moșia personală a politicienilor, iar românii niște iobagi? În afară de Coreea de Nord și ce alte “democrații” ”populare” or mai fi existând prin lume, nu am știință despre nici o altă țară a cărui stat să se înverșuneze mai abitir împotriva propriilor cetățeni prin normative, legi și numiri de incompetenți în funcții.
De ani de zile vă tot zic (degeaba), politicienii de tipul “să mai facem nişte reglementări” nu trebuie votaţi.
Din foame de imagine, bani și stupiditate parlamentară, politicienii când ”devin” ”Statul” (adică ajung la putere și se-mbată cumplit cu ea), au pretenția de a reglementa toate fleacurile: de la cum vedem filmele, la ce oră ne culcăm, la ce meserie practicăm (dacă avem actele necesare să o practicum, nu dacă ne pricepem sau avem talent), la ce și cum vindem, la ce și unde fumăm șamd.
Politicianul român are astfel de instincte matern-patern-dictatoriale.
Ținut sub papuc de mă-sa, de tac-su, de soție și amante (indiferent de sex), politicianul roman (indiferent de sex) se răzbună pe poporul roman. Impotența sa (inclusiv cea mintală) se traduce în castrări ale liberului arbitru pentru cetățeni.
Politicianul român (indiferent de sex) vrea să oblige televiziunile private să acționeze într-un anumit fel, restrângând aria libertății acestora. Să restrângă dreptul individului de a face și ”consuma” artă în forma sa originară, nealterată pe cale administrativă.
Parlamentarul român nu înțelege nicicum că statul nu este stăpân peste cetățeni și organizații private. Ci în slujba acestora.
Dar și românii sunt doar niște prostoi cărora le place să fie jumuliți, încălecați, jupuiți, mințiți, umiliți. Spatelui lor le e dor de cureaua lui ”ticu’” și șlapul lu’ ”mami”…
Altfel cum ar fi ca românii (măcar atât să facă): să ceară o lege prin care politicienii să fie obligați să-și dubleze cu manele lălăielile lamentabile ale promisiunilor electorale?
Și, gata!