In vizor

Exproprierile pentru lărgirea străzii Mărginașă se lasă cu contestații: Primăria apreciază plângerea drept „nefondată” și „inadmisibilă”

Extinderea Căii Moților, care include și „lărgireeeaaa” străzii Mărginașă, precum și „străpungerea” altor străzi adiacente se lasă cu contestații. Localnicii din zonă contestă suma oferită de Primărie pentru expropierile necesare lărgirii și străpungerii acestor străzi, proiect promis de municipalitate cu ani în urmă. 

În octombrie 2020, Primăria aproba „lărgirea”, adică extinderea pentru traseul Calea Moților-Calea Mănăștur-str Uzinei Electrice-str Oțetului-str Mărginașă și aproba exproprierile pe coridorul ce urma să fie reamenajat.

Valoarea exproprierilor era estimată la suma de 14.466.601,95 lei pentru întregul coridor.

CITEȘTE ȘI: Artera Moților-Mănăștur devine șantier pentru următorii doi ani. Peste 11 mil. euro pentru lucrări și 3 mil. euro pentru exproprieri

Localnicii din zona străzii Mărginașă, mai exact familia Bențe Alexandru și Bențe Melinda Gizella, reprezentați de S.C.A. Revnic, Cristian și Asociații, prin avocat Camelia Cristian au constestat valoarea exproprierilor aprobate de Primărie. 

În acest sens, aceștia au formulat o plângere prealabilă care va intra în atenția consilierilor locali. 

Valoarea despăgubirilor oferite de Primărie este de – 112.000 de euro/ cca 554.356 de lei:

din care – 

271.560 de lei pentru terenul în suprafață de 186 mp

280.692 lei – imobil teren 

2.104 – pentru împrejmuiri

Valoarea despăgubirilor pentru exproprieri oferite de Primărie au provocat nemulțumirea localnicilor din zonă și a familiei Bențe (str Mărginașă nr 1), care atrage atenția în privința diferenței dintre dimensiunile imobilului surprinse în planșele administrației locale și situația faptică din teren. 

Valoarea imobilelor expropriate a fost stabilită de Mondev Real Estate SRL.

Plângerea prealabilă formulată pentru exproprierile de pe strada Mărginașă 1 face obiectul unui proiect de hotărâre asupra cărora consilierii locali sunt chemați să-și exprime votul. 

Potrivit documentației aferente proiectului de hotărâre, Primăria respinge plângerea înaintată ca „nefondată” și „inadmisibilă”.

CONTEXT

În mai 2020, Primăria publica Planul Urbanistic Zonal (PUZ) Calea Mănăștur-Calea Moților-str.Uzinei Electrice-str. Mărginașă pentru consultarea publică.

Proprietarii unui imobil situat pe Calea Moților aflau cu stupoare că spațiul în care locuiesc urma să fie supus demolării/exproprierii pentru amenajarea unei piațete, chiar dacă după cum apreciau proprietarii din zonă acesta „nu stă în calea lărgirii străzilor”.

De fapt, însăși modul în care a decurs consultarea publică, pe repede-nainte, chiar în plină pandemie, în stare de urgență-alertă, ridică mari semne de întrebare în privința acestui proiect de extindere a arterelor de pe axa est-vest de traversare a municipiului Cluj-Napoca.

CITEȘTE ȘI: Primăria ignoră cetățenii de când a mutat dezbaterile în online și demolează clădiri după bunul plac. Moților e prima stradă afectată

De fapt, neplăcerile par să fi fost accentuate de faptul că demersul Primăriei Cluj-Napoca era demarat într-o perioadă în care România era încă în plină stare de urgență, iar administrația locală iniția o consultare publică pentru PUZ în regim on-line. 

Timpul de reacție al proprietarilor din zonă pentru a-și formula poziția și eventualele obiecții în privința noului proiect care îi afectează în mod direct a fost pur și simplu limitat.

Proiectul PUZ-ului CALEA MOȚILOR – CALEA MĂNĂȘTUR –STR. UZINEI ELECTRICE – STR. MĂRGINAȘĂ a fost elaborat în noiembrie 2019 și prevede modernizarea circulației pentru oferirea unor alternative la utilizarea autovehicului personal, prin realizarea de piste de biciclete și benzi dedicate pentru transportul public în comun, o prefacere a zonei pentru reducerea congestiei traficului în zonă, pe axa est-vest.

Conform Planului de Urbanism Zonal publicat în mai 2020, Primăria Cluj-Napoca are în derulare proiectul de modernizare a axei est-vest a municipiului Cluj-Napoca pe direcția Calea Moților-Calea Mănăștur, prin exproprieri ale unor case ce trebuie demolate, benzi reversibile semaforizate, un podeț peste Canalul Morii sau o piațetă publică.

Acestea sunt câteva dintre măsurile propuse de specialiști și cuprinse în PUZ, pentru a conecta trei cartiere ale orașului, Grigorescu-Mănăștur-Zorilor, prin extinderea unor artere și pentru a moderniza sistemul de benzi dedicate pe axa est-vest, conform proiecțiilor administrației locale.

CITEȘTE ȘI: Calea Mănăștur se lărgește deja de doi ani. Deocamdată se va extinde cu o dezbatere publică

În urmă cu trei-patru ani reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca anunțau măsuri pentru decongestionarea traficului pe una dintre cele mai însemnate artere din oraș, Calea Mănăștur, prin extinderea benzilor de la patru la cinci.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *