Anchete

EXCLUSIV: Turnatorul din DNA Cluj scuipa informatii vitale din anchete majore despre coruptii Clujului

Simteau ca au o cartita in sistem. Cei de la DNA Cluj care isi faceau corect treaba simteau asta si nu erau confortabili. Pana la urma, Elena Botezan, sefa lor, a dibuit cu ajutorul institutiilor specializate, turnatorul. Era colegul lor, ofiterul de politie judiciara Valentin Tatar, angajat la DNA Cluj, si care isi batea joc sistematic de munca colegilor. Ziar de Cluj va prezinta in exclusivitate detalii fierbinti din dosarul lui Valentin Tatar, acum eliminat de sistem, si care joi dimineata se pregateste de o incercare mare, decisiva pentru destinul sau. La Tribunalul Cluj, se va judeca „sesizarea cu acordul de recunoastere a vinovatiei (art.483 NCPP)” a inculpatului Valentin Tatar, o premiera, apreciem noi, avand in vedere sensibilitatea subiectului, caci judecatorul de caz trebuie sa decida viabilitatea acestui acord.

Fapt inedit, caci nu mai avem cunostinta pana acum pe Cluj de un caz similar, judecatorul trebuie sa aprecieze daca admite acordul de recunoastere al vinovatiei sau il respinge, ba chiar poate decide „ca solutia cu privire la care s-a ajuns la un acord intre procuror si inculpat este nejustificat de blanda in raport cu gravitatea infractiunii sau periculozitatea infractorului”. Ce va decide judecatorul este fix treaba domniei sale, pe noi ne intereseaza foarte mult cam cat de grave sunt acuzatiile.

Si am aflat de la surse judiciare foarte demne de incredere ca sunt foarte grave.

 

A scuipat din mai multe dosare: „Mita la Uioreanu”, „Excavatorul” si „Michelangelo”

 

Sursele noastre sunt inca retinute vizavi de acest dosar foarte sensibil. Totusi, am aflat ca politistul judiciar Valentin Tatar efectiv fura informatii din anchetele majore ale colegilor sai si le livra unor persoane neautorizate. Ne asumam intreaga responsabilitate asupra celor dezvaluite de sursele noastre si va spunem ca Valentin Tatar a „scuipat” din dosarele foarte grele de coruptie ale ultimelor luni: 

– scandalul carnii stricate unde DIICOT a efectuat o super lucrare despre spalare de bani si evaziune fiscala in care a fost agatata si firma Michelangelo din Cluj

– scandalul utilajelor de mare tonaj furate din tari precum Italia sau Franta unde a fost implicata si o firma din Cluj-Napoca cu protectie enorma din partea unui om cu mare putere in serviciile secrete

– scandalul „Mita la Uioreanu”, unde Valentin Tatar l-a informat pe nasul sau de cununie, senatorul Alexandru Cordos, de la PSD, ca telefoanele liderilor pesedisti Remus Lapusan si Ioan Oleleu sunt ascultate

 

Senatorul Cordos, un mincinos ordinar. Prins intr-o interceptare ce a dus la inculparea lui

 

Senatorul Alexandru Cordos a tinut prima pagina a ziarelor clujene in momentul in care DNA i-a facut dosar penal pentru favorizarea infractorului. La vremea respectiva, senatorul Alexandru Cordos s-a tinut tare in fata Ziar de Cluj si a dat o declaratie oficiala cum ca nu e vinovat cu nimic si ca nu a furnizat niciun fel de informatii, pentru ca, de fapt, nici nu le-a primit.

Sursele noastre judiciare spun ca senatorul Cordos a fost „agatat” pe baza unei interceptari foarte relevante a unei convorbiri dintre Remus Lapusan si Ioan Oleleu. Nu avem interceptarea, dar ni s-a relatat de catre aceste surse judiciare foarte credibile ca Oleleu il informeaza pe Lapusan asupra informatiilor furnizate de Cordos care, la randul sau, le primise de la Tatar, finul sau de la DNA Cluj. In convorbire, ni se relateaza, se pare ca cei doi lideri PSD il iau la misto pe Cordos ce ii avertizase asupra faptului ca sunt interceptati in dosatul Mita la Uioreanu, ba chiar ca vorbesc urat despre el.

 

Iar ceea ce urmeaza este exclusivitatea exclusivitatilor in dosarul Cartitei de la DNA Cluj

 

Valentin Tatar, politistul turnator de la DNA Cluj, pus in fata dovezilor, a recunoscut ca s-a intalnit cu senatorul Alexandrul Cordos, nasul sau, in data de 24 ianuarie 2014, si i-a spus sa le transmita persoanelor din anturajul sau politic, Lapusan si Oleleu, ca sunt sub focusul DNA Cluj in dosarul Uioreanu. Saracul Cordos s-a „dedat” la infractiune si l-a informat intr-o alta intalnire pe Oleleu. In interceptarea ce ii incrimineaza pe toti cei trei pesedisti, spun sursele noastre, Oleleu ii spune clar si raspicat lui Remus Lapusan ca Alexandru Cordos le-a transmis sa aiba grija ce vorbesc pe telefoane.

 

Nesimtit ordinar: fotografia documente secrete din dosarele colegilor

 

Tupeul ordinar al lui Valentin Tatar, politist judiciar platit de Statul Roman sa combata coruptii, nu sa ii informeze, a mers pana la curajosul act de a fotografia cu tupeu un document de serviciu de pe biroul colegului sau Remus Pintea. A fost prins in flagrant, dar nu ne este clar daca de colegii de serviciu sau de catre camerele ascunse ale unui serviciu secret. Cert este ca turnatorul Tatar era foarte interesat de mersul dosarului Michelangelo si, spun sursele noastre, ar fi transmis informatii vitale din ancheta comuna efectuata de DIICOT Bucuresti cu DNA Cluj, deoarece Tatar avea un interes special pentru aceasta cauza fiind foarte bun prieten cu unul dintre liderii infractorilor din mafia carnii stricate. Avem numele, dar nu ne este inca super confirmat si nu ne vom permite sa il publicam decat atunci cand vom primi inca o confirmare.

 

Cea mai bomba: spagute in bani si excursii cu amanta 

Desigur, asemenea servicii nu ramaneau nerasplatite. Coruptii informati de Tatar ii remiteau sume de bani „bietului” politist judiciar, dar toate erau mascate sub forma unor „imprumuturi”. Sursele noastre ne-au informat ca Tatar a primit „cadouri” in cash importante pe care le folosea pentru a plati excursii in care mergea cu o doamna care, cu siguranta, nu era sotia sa. Dar nu detaliile tabloide ne intereseaza, ci ca lua „atentii”. Iar curelele de transmisie ale informatiilor sale erau oameni de mare incredere, de obicei, din sistem. 

 

Fiti pe receptie, Ziar de Cluj mai are la tescherea detalii suculente despre acest dosar! Publicabile. Vom publica doar chestiunile inofensive, fiti linistiti, nu vom periclita sub nicio forma anchetele unor procurori ce vor sa starpeasca coruptia, nu vom fi niciodata instrumentul de manipulare al unor interese marunte ce doresc influentarea Justitiei. Dar nici nu vom sta deoparte, daca simtim ca detalii importante despre cauze deja publice, fapte de coruptie, sunt pe cale sa treaca neobservate.

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *