EXCLUSIV Tribunalul Cluj a anulat contractul de colaborare al ICUTR Cluj-Napoca și LUKMED. Mihai Lucan se afla în conflict de interese la momentul semnării contractului!

Magistrații din cadrul Tribunalului Cluj a admis acțiunea formulată de juriștii din cadrul Agenției Naționale de Integritate, prin care se cerea anularea contractului dintre Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) – Cluj-Napoca și Clinica Lukmed S.R.L, patronată de medicul Mihai Lucan, cercetat de DIICOT încă din decembrie 2017.

Cu toate că dosarul penal al acestuia stagnează, după ce în decembrie 2017 s-au efectuat percheziții la domicliului său, al fiului Ciprian Lucan, la Lukmed, ICUTR Cluj-Napoca și la domiciliul medicului Dan Emil Fofiu Sanpetreanu, pentru grup infracțional, delapidare etc, contractul dintre spitalul de stat și societatea comericială a familiei Lucan, în baza căruia se comandau analize medicale, nu a fost anulat. 

Vezi și: Lucan, Lukmed, Institutul de Urologie și Transplant Renal, percheziționate de procurori DIICOT

Un comunicat, emis în data de 13 februarie 2018, informa că Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către LUCAN MIHAI, fost medic șef secție – Secția Clinică Urologie II din cadrul Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca, și fost membru în Consiliul de Administrație al Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca. În perioada 26 iunie 2012 – 30 decembrie 2016, S.C. LUKMED S.R.L., societatea comercială la care acesta împreună cu soția au calitatea de asociați, iar fiul său calitatea de administrator, s-a aflat în relații contractuale cu  Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca, în sensul încheierii unui contract de prestări servicii medicale și a patru acte adiționale pentru prelungirea duratei acestuia. Persoana evaluată a încălcat astfel dispozițiile art. 178, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 95/2006 potrivit căruia: „constituie conflict de interese deţinerea de către manager persoană fizică, manager persoană juridică ori reprezentant al persoanei juridice de părţi sociale, acţiuni sau interese la societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori organizaţii nonguvernamentale care stabilesc relaţii comerciale cu spitalul la care persoana în cauză exercită sau intenţionează să exercite funcţia de manager. Dispoziţia de mai sus se aplică şi în cazurile în care astfel de părţi sociale, acţiuni sau interese sunt deţinute de către rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ale persoanei în cauză”, art. 185, alin. (15) din același act normativ potrivit căruia: „Dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. c), d), e) şi g) referitoare la incompatibilităţi şi ale art. 178 alin. (2) referitoare la conflictul de interese, sub sancţiunea rezilierii contractului de administrare şi a plăţii de despăgubiri pentru daunele cauzate spitalului, în condiţiile legii, se aplică şi şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice” și art. 187, alin. (13) din același act normativ potrivit căruia: „Dispoziţiile art. 178, alin. (2) referitoare la conflictul de interese se aplică şi membrilor consiliului de administraţie”.

Citește și: ANI, lovitură pentru medicul Mihai Lucan: conflict de interese

Astfel, cei de la ANI au cerut anularea contractului, dat fiind că documentul a fost întocmit în afara legii, Mihai Lucan aflându-se în conflict de interese la momentul semnării documentului. 

Decizia dată de Tribunalul Cluj vineri, 1 octombrie, poate fi contestată în termen de 15 zile la comunicare. 

Adauga comentariu