EXCLUSIV. Primarul din Beliș, trimis în judecată pentru dare de mită

Viorel Matiș, primarul comunei Beliș, a fost trimis în judecată pentru dare de mită. Procurorul Nicolae Moldovan, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus trimiterea în judecată a edilului, după ce a finalizat ancheta cu faptele de copruție comise de edil. Potrivit rechizitoriului, la mai puțin de 24 de ore după ce echipa NCN a finaizat filmările la materialul ”Pădurea retezaților”, Matiș Viorel a chemat un jurnalist pentru ca sa apară materiale pozitive despre el. Mai mult, primarul i-a oferit o sumă de bani jurnalistului pentru ca acesta să nu mai publice articole despre ilegalitățile din Primăria Beliș. 

 

Jurnalistul a anunțat autoritățile înainte și, cu ajutorul celor de la Direcția Generală Anticorupție Cluj, i-au făcut un flagrant lui Matiș Viorel, în timp ce acesta negocia sumele de bani pentru ca în viitor imaginea sa să fie prezentată în articole lăudăroase. 

Citește și: 

Primarul din Beliș prins în flagrant de DGA în timp ce dădea mită jurnalistului Ionuț Vasile. Întrebare: De ce nu a fost arestat primarul Viorel Matiș?

„Ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Cluj au finalizat cercetările iar procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a întocmit rechizitoriul prin care, la data de 12.10.2018, a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a primarului unei comune din județul Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Din cercetări a rezultat faptul că acesta a înmânat, în perioada noiembrie 2017 – martie 2018, suma de 1000 de lei și 200 de euro unui ziarist, pentru ca acesta să nu publice articole defăimătoare la adresa sa.

În baza ordonanțelor de delegare emise de către procurorul de caz, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Cluj au efectuat mai multe acte procedurale în vederea administrării probatoriului în cauză.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură  penală,  având ca scop crearea cadrului  procesual de administrare  a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumţiei de  nevinovăţie.”, arată cei de la DGA Cluj. 

Totodată, Matiș Viorel este cercetat într-un alt dosar penal pentru abuz în serviciu, altăuri de contabila din primărie, Mariș Viorica. Potrivit datelor din dosar, primarul Matiș a dispus angajarea unei case de avocatură pentru procesele pe care Primăria Beliș le are cu diverse persoane, începând din anul 2016 până în prezent. Pentru trei procese civile, casa de avocatură ar fi primit onorarii cumulate în valoare aproximativă de 800 de milioane de lei vechi, adică 80 de mii de lei noi.

Primarul Viorel Matiș este acuzat că nu a supus votului din Consiliul Local Beliș o propunere pentru acordarea contractelor de asistență juridică, așa cum cere legea, și ar fi decis chiar el la cine merg banii. Contabila Monica Mariș ar fi făcut astfel plăți ilegale către casa de avocatură. Potrivit legii, Primăria Beliș nu putea externaliza serviciile de consultanță și reprezentare juridică fără votul consiliului local și asta pentru că instituția are angajat un jurist.

 

 

Adauga comentariu