Anchete

EXCLUSIV: Președintele Colegiului Medicilor Cluj, conferențiarul Aurel Bizo, APĂRĂ Clinica Chirurgie 1 de „bisturiul roșu” din mâna managerului Petru Șușcă

Ziar de Cluj a dezvăluit în exclusivitate săptămâna trecută, în prima parte a anchetei care vizează managementul SPCJU, (vezi AICI) un document incendiar care a scos la iveală revolta personalului medical din Clinica Chirurgie I față de conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, conducere care a făcut „terci” în numai câteva luni organizarea unui sistem de îngrijire a pacienților cu politraumatisme cu deservire regională, pus la punct în 10 ani de doi profesioniști de excepție, prof.univ.dr Constantin Ciuce și șeful secției ATI, prof.univ. dr Natalia Hagău.

Într-un comunicat, drept la replică, publicat integral pe site-ul nostru acum câteva zile (vezi AICI), conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență a mințit opinia publică cu dezinvoltura unei primadone care își face veacul pe Calea Turzii, cu privire la dimensiunea reală a conflictului dintre „echipa de șoc” a lui Petre Șușcă  și specialiștii care se află în „prima linie” a medicinei de urgență din cea mai veche clinică din Transilvania. 

Cu o evidentă lipsă de curaj, ca să nu spunem lașitate, managerul Petru Șușcă încearcă să își ascundă acțiunile pline de meschinărie în spatele unui ordin de ministru „pe care conducerea spitalului cu sprijinul celorlalți factori de decizie, este obligată să îl pună în practică”.

 

O „înmormântare” superficiala

 

Sursa noastra „acoperita” din Ministerul Sănătății care ne-a pus la dispoziție memoriul medicilor clinicii Chirurgie I ne-a informat că artizanul oficial și inițiatorul destructurării sistemului monobloc de tratare a urgenței a fost nimeni altul decât, „oșanul” iubitor de funcții „cu ștaif”, Petru Șușcă, secondat de Comitetul Director al SCJU, cu susținerea „tovărășească” a unui sinecurist de carieră, Deleanu Nicolae, șeful DSP Cluj . 

Printr-o notă a Ministerului Sănătății cu nr XI/A/NB5018/ din 18.07.2014, comisia trimisă să dea cu aghiasmă la „înmormântarea” sistemului de urgență organizat și perfect funcțional din această unitate medicală, scrie negru pe alb chiar în prima frază: „Urmare a Adresei nr.341/2014 a colectivelor Secțiilor Clinice Chirurgie Generală I și ATI I din Cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca prin care își exprimă nemulțumirea față de structura organizatorică a acestei unități sanitare, aprobată la propunerea conducerii spitalului….” 

Deci, după ce a dat „foc” personalului clinicii Chirurgie I prin măsurile „heirupiste” de reorganizare a unității medicale conduse de profesorul Ciuce, managerul spitalului a chemat de la minister, „pompieri” care erau trimiși de aceeași coterie politică care l-a plasat pe fotoliul de director și pe Petrică, scuzați petricacofonia… 

Profesorul Săndesc, un apreciat anestezist, venit la Cluj în calitate de Ministru Secretar de Stat, a fost mandatat să pună „batista cu cloroform” în gura medicilor revoltați. 

Reprezentantul Ministerului Sănătății, condus vremelnic de un medic „de dinți” care până mai ieri conducea sportul românesc, a decis să aprobe, experimental, timp de 1 an, măsurile conducerii SCJU și să accepte implicit ca Directorul Medical, celebrul medic endocrinolog, Cristina Ghervan, să fie „șăfă” peste blocurile operatoare ale clinicii Chirurgie I.

Ar fi o MARE PROBLEMĂ. Operațiunea „hai să facem praf clinica lui Ciuce” ne afectează pe noi, locuitorii din această regiune a Transilvaniei, pe medicii din această clinică și deloc „X factorii” de la minister care ne lasă ozn-ul și se întorc în mocirla poiticii dâmbovițene acolo unde se nasc ideile care au făcut ca sistemul de sănătate din  România să arate ca un om al străzii, murdar, fără bani și complet abandonat.

 

„Nu există niciun conflict între medici și conducerea Spitalului”  

 

Mai poposim foarte puțin asupra textului „dreptului la replică-rugăm publicare întocmai” pentru a mai demonta câteva minciunele mari cât un butoi cu gogonele semnate de conducerea Spitalului.  

În ultima parte a epistolei adresate Ziar de Cluj, semnată caragialesc, „conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca”, Comitetul Director, solidar cu Petrică ca „rața de boboc”, ne „aburește” senin cu propoziția : „Nu există niciun conflict între medici și conducerea spitalului”. 

Pentru birocrații care conduc unitatea medicală  cu cel mai mare număr de paturi din țară, opoziția vehementă a 27 de medici față de măsurile considerate de către aceștia ca fiind abuzive și care dezorganizează o activitate atât de laborioasă cum este cea a îngrijirii unor pacienți aflați în stare gravă în urma unor accidente ca cel din munții Apuseni din ianuarie anul trecut, nu înseamnă nimic. 

Ultima minciunică „gogonată” din comunicat  este cea legată de sprijinul pe care l-a primit conducerea Spitalului din partea „Sindicatului” pentru măsurile aplicate în Chirurgie I. Poate doctorul Șușcă nu vede bine și mai publicăm odată ștampila și semnătura Sindicatului Solidaritatea Cluj al cărui președinte, Radu Vasile, a comunicat cât se poate de clar și de răspicat că sprijină demersurile medicilor Clinicii Chirurgie I și nicidecum modificările inițiate și puse în aplicare de  conducerea SCJU.

No, acum înțelegem de ce doctorul în economie, Petre Șușcă, este „alintat” în secret și în șoaptă de funcționărimea din aparatul administrativ cu apelativul, „Pinocchio”.

 

Medicii din Clinica Chirurgie I în PERICOL să comită malpraxis din cauza măsurilor conducerii SCJU

 

Schimbările pompieristice efectuate de managementul SCJU  în structura  Clinicii Chirurgie I sunt în măsură să îngrijoreze orice cetățean care trăiește în această regiune și care poate într-un concurs nefericit de împrejurări să fie nevoit să apeleze la serviciul de urgență pentru a cărui eficiență specialiști ca profesorul Ciuce și doamna profesor Hagău nu mai pot garanta.

Prin desființarea unei linii de gardă în Clinica Chirurgie I și introducerea gărzilor la domiciliu, precum și desființarea completă a liniilor de gardă susținute de medici specialiști în mai multe clinici universitare din cadrul SCJU, managerul Petre Șușcă și-a propus cel mai probabil  să facă economii la bugetul spitalului care avea datorii pe sectorul de plăți restante la sfârșitul lunii iunie 2014  în cuantum de nu mai puțin de 1.669.440 lei RON…

Efectul economic al acestei „aventuri” a conducerii Spitalului este același cu al unei picături de apă aruncate într-un ocean. 

Foarte îngrijorător pentru personalul sanitar din cadrul SCJU, de la medicul rezident până la medicul primar din orice linie de gardă, este asumarea responsabilității actului medical în condițiile în care echipe sudate timp de 10 ani, au fost „pulverizate” de acțiunile de dezorganizare ieșite de sub „pixul roșu” al lui Șușcă. 

Frica unui medic de gardă chirurg generalist care trebuie să facă față în urgență provocării îngrijirii unui pacient care a suferit  o politraumă este aceea de a fi acuzat de malpraxis în condițiile în care s-a desființat o linie de gardă la Clinica Chirurgie I, garda  de ortopedie-traumatologie s-a mutat la  domiciliu și a intrat deja de câteva luni în vigoare măsura desființării compartimentului de chirurgie vasculară și a contopirii lui în secția de profil din cadrul Clinicii Chirurgie II.

Medicul de gardă nu poate face față singur  tuturor provocărilor dintr-un sistem urgență, abrambureala creată de conducerea Spitalului îl privează pe acesta de ajutorul pe care îl putea primi în  timp util  din partea unor  specialiști  prezenți, până la momentul restructurării, în aceeași clinică.

 

Președintele Colegiului Medicilor, conferențiarul Bizo, critică deschis măsurile conducerii Spitalului Județean de Urgență

 

Într-un document trimis atât conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, cât și șefului Secției Chirurgie Generală din cadrul Clinicii Chirurgie I, Constantin Ciuce, președintele Colegiului Medicilor Aurel Bizo atacă cu precizie chirurgicală măsurile conducerii Spitalului Județean de Urgență Cluj folosindu-se magistral de bisturiul unor legi care aplicate inteligent protejează în egală măsură pacientul și medicul.  

„Este de neînțeles d.p.d.v medical, decizia luată de conducerea SCJU Cluj privind asistența medicală a bolnavului critic, cu traumatisme severe. 

Și în accepțiunea noastră această decizie va crea disfuncționalități majore în acordarea unui act medical de calitate, crescând riscul de malpraxis, atât medical cât și administrativ.

Colegiul Medicilor Cluj își rezervă dreptul de a analiza cu maximă exigență responsabilitatea juridică a tuturor factorilor angrenați-echipa medicală și unitate sanitară, cu ocazia oricărei anchete disciplinare ce va avea ca obiect plângerea pacienților privind asistența medicală din Secția Clinică Chirurgie I și Secția Clinică ATI din cadrul SCJU Cluj”, conchide președintele Colegiul Medicilor în adresa cu Nr. 1250/24.06.2014.

 

Domnule Șușcă, un fleac, curajosul președinte al Colegiului Medicilor Cluj, Aurel Bizo, maramureșean ca mata, „te-a ciuruit”!  

 

Din păcate însă, „gloanțele” măsurilor desființării complete a unor linii de gardă ca cea de la Oftalmologie lasă urme directe în îngrijirea bolnavilor care nu mai suportă praful în ochi a unor fraze care încep cu „am tăiat” și se încheie cu limbajul de lemn, „pentru eficientizarea activității”.

Suntem prea deștepți ca să nu ne dăm seama că în spatele comitetelor și comițiilor care „asasinează” activitatea medicilor din Clinica Chirurgie I nu se află jocurile periculoase ale TRIADEI PSEUDOMASONICE care conduce sistemul de sănătatea din Cluj. 

Noi ne bazăm foarte tare că viitorul sănătății copiilor noștri nu va depinde la nesfârșit de oameni cu asemenea caracter, de aceea, rugăm instituția care are inițialele cu trei litere, condusă de  „doamna de fier” a justiției clujene cu nume de sfântă, de care cei din Triadă se feresc ca de dracu, să supravegheze cu atenție mișcările acestei „hidre”.

„Decapitarea” coruptiei din sanatatea clujeana ar fi o șansa uriașă pentru Elena Botezan să „pupe” sanctificarea înaintea papei Benedict.

  

PS. Important! Redacția Ziar de Cluj îl adoră pe Caragiale dar refuză să se inspire în investigații din informațiile furnizate sub protecția anonimatului de cei  40 „comentatori” de la prima anchetă publicată săptămâna trecută. Ne plac bârfele, mai ales cele „beton”, dar nu le putem publica decât la rubrica „Fotografila” și puțin la „Răutăcisme”. 

Noi am fi extrem de interesați însă de documente sau informații care se pot proba așa cum sunt cele publicate mai sus. În căsuța poștală a celui care investighează jurnalistic acțiunile conducerii SCJU Cluj nu a ajuns decât dreptul la replică al acestora. Așteptăm cu nerăbdare informații concrete despre activitatea managerului Șușcă și a celorlalți membri a Comitetului Director. Asigurăm sursele noastre că vom păstra cu sfințenie anonimatul deplin  și confidențialitatea surselor noastre. Nici un membru al redacției Ziar de Cluj nu își va trăda niciodată o sursă care îi oferă informații relevante chiar dacă ar fi torturat de o celulă teroristă a grupării „Statul Islamic”. Deci așteptăm informații la adresa de mail emanuel@ziardecluj.ro, număr de telefon 0744502877 sau pe adresa redacției scrie@ziardecluj.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *