„Să nu se bucure pe seama Mea cei care mă duşmănesc pe nedrept, cei ce mă urăsc fără pricina şi îşi fac semne cu ochiul” Psalm 35/19.
Mie nu îmi priesc concediile: neuronii mi se relaxează, nu mai sunt atenţi la răutăţile lumii, fie îmi înmoaie granitul sufletului. Încep atunci să visez, încep atunci să deschid dulapurile cu osuarele amintirilor şi să încep să le curăţ de praf. Aşa am găsit şi această poză de la Cina cea de taină, de la Dunăre, lângă Jurilovca. Atâta doar că la masă nu era Isus ci un biet preşedinte de partid, pe numele lui Liviu Dragnea, însă înconjurat de consilierii săi unii farisei, unii mucenici pregătiţi în octombrie 2016 să preia România. Nu are Dragnea similitudini mari cu Isus, doar una mundană şi temporară a Unsului ca un soi de Mângâietor despre care nu ştim nici astăzi dacă a vrut să se salveze pe sine prin ordonanţe sau chiar şi-a iubit ţara. Unşii au o menire indiferent că sunt zei, regi sau preşedinţi de partide: aceea de a-i chema pe cei apropiaţi să vină în ajutor pentru sfat. În Grecia Veche, Paraclitos era un soi de avocat şi atunci Dragnea a apelat la Paraclitos chemându-i pe prietenii săi să spună şi să apere adevărul. Cam atât despre Biblie fiindcă acum intrăm în mocirla puturoasă a politicii mari.
Au fost mai mulţi la acea Cină de taină de lângă Jurilovca. Barabaşi sau Iuzi, la acea vreme toţi erau credincioşi şi cum se zice în limbajul bisericesc „sub ascultare”. Revin puţin la tema Cinei, reamintindu-vă celor care mai citiţi Cartea că adeseori Fariseii îşi trimiteau agenţii, iscoadele la predicile lui Iisus pentru a da mai apoi raportul la tot ce spune şi ce face El. Aşa L-au putut judeca şi executa ca blasfemiator. Păstrând proporţiile, căci Dragnea nu va fi niciodată Iisus şi nici n-a pretins ca a fost vreodată, aşa se spune şi despre el că a fost vândut chiar de prieteni.
Dacă în fotografie nu apare şi Doru Buşcu şi nu apar şi alţi oameni de seamă ai României de azi, este pentru că tehnologia nu este atât de cuprinzătoare, dar ei au fost. Şi cum să nu fie, când în faţă se desfăşura promisiunea a trei ani de putere enormă şi de control total asupra României. Oricare ar fi fost isusul de la masă, se găseau şi atunci, ca şi azi, mulţi dornici să mănânce din halca puterii. La stânga fotografiei îl remarcăm pe omniprezentul Ionel Arsene, prezent în toate combinaţiile şi în toate Cinele de taină ale viitorilor ani. În şosetuţa sa, ca o tolbă a pretenţiilor, era mereu nevoie de daruri şi trebuie să spunem adevărul curat, mucenicul Arsene a profitat mereu punându-şi pe piept crucea prieteniei ori de câte ori trebuia şi dând-o jos ori de câte ori trebuia. Să credem că el a fost Iuda? Din păcate, Biblia nu memorizează între cei 12 apostoli şi pe cel de al treisprezecelea denumit Mucenicul Încasator, o carenţă a celor care au scris Cartea Sfântă. Însă la mijloc de masă, nonşalant şi sigur pe scenariul pe care îl avea deja scris şi primit de la Împărăţie, îl regăsim pe Marcel, cel devenit Botezătorul PSD sau poate Iuda. În fine, cel care astăzi se leapădă, nu de trei ori, ci cu fiecare congres online pe care îl face. Se lepăda de Dragnea, fiindcă el nu era neapărat un mucenic, ci agentul Fariseilor, care ştia sigur că mersul lucrurilor ţi se dă, nu îl scrii tu, ceea ce Liviu Dragnea nu a înţeles niciodată. Sunt peşti mari în farfurie, bine prăjiţi, semn că gastronomia ortodoxiei a fost respectată. Dar este relevant faptul că nimeni nu mânca din peşte şi că toţi, într-un fel sau altul, comunicau cu alţi dumnezei, prin intermediul Noii Biblii – mobilul.
Nu l-a văzut nimeni atunci pe Dragnea ca pe un Dumnezeu. Să nu vă amăgiţi. Ei doar ştiau unde va fi mormântul gol al pârnăii şi dădeau SMS-uri despre unde e trupul celui ce va fi îngropat. Doar că în acea seară foarte mulţi au fost împuterniciţi şi s-au transforma din nişte nimeni în nişte dumnezei.
Noapte bună, copii. Aţi ascultat povestea de seară, urmează ştirile:
„Marcel Ciolacu, preşedintele PSD ales sâmbătă în Congresul Naţional al partidului s-a dezis în discursul său de …”