Justitie

Exclusiv! Pedofila din Cluj, acuzată că întreținea relații sexuale cu un minor de 11 ani, condamnată la ÎNCHISOARE CU EXECUTARE

Ziar de Cluj a prezentat în exclusivitate ancheta penală care a zguduit comuna Aiton, din cauza unor relații de natură sexuală între o socioloagă și un minor, care locuia în aceeași comună cu aceasta. Marinela Maria Moldovan, femeia din Aiton reținută de polițiști vara trecută pentru că a întreținut relații sexuale cu un copil de 11 ani, a fost trimisă în judecată la Turda, în toamna anului trecut. Potrivit surselor, cei doi erau vecini, iar femeia s-a văzut în repetate rânduri cu băiatul, în diverse locații din apropiere. Maria Moldovan, femeia acuzată de întreținerea relațiilor sexuale cu un minor, este de profesie sociolog și lucra la un centru din Cluj-Napoca. Surse apropiate anchetei susțin că localnicii i-au văzut pe cei doi sărutându-se, iar un alt minor, audiat în prezența părinților, susține că i-a văzut pe cei doi întreținând relații sexuale.

Potrivit surselor, minorul a povestit unui psiholog despre cum se întâlnea în diferite locații cu Maria Moldovan și cum femeia iniția aceste raporturi sexuale. Mai mult, tânărul ar fi încercat să pună în aplicare, poziții sexuale practicate cu Marinela Maria Moldovan și cu o altă minoră, colegă de școală cu acesta.

Vezi și: O socioloagă întreținea relații sexuale cu un minor de 11 ani. Polițiștii au reținut-o pentru 24 de ore (VIDEO)

Judecătoria Cluj-Napoca a găsit-o pe Maria Moldovan vinovată de acuzațiile din rechizitoriu și a decis să o condamne la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. 

Iată soluția: 

Complet: P2 NCPP
Tip solutie: Condamnare fără acord de recunoaştere
Solutia pe scurt: În temeiul art. 396, alin. 2 din Codul de procedură penală, CONDAMNĂ pe inculpata Maria Marinela Moldovan la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor prev. de art. 220 alin. 2 din Codul penal. În temeiul art. 67 alin. 1, art. 66, alin. 1, lit. a, b, n din Codul penal, interzice inculpatei, ca pedeapsă complementară, dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu persoana vătămată C. B. D. sau cu membri de familie ai acesteia ori de a se apropia de aceştia, pe o perioadă de 5 ani. În temeiul art. 65, alin. 1 raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b, n din Codul penal, interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu persoana vătămată CBD sau cu membri de familie ai acesteia ori de a se apropia de aceştia. În temeiul art. 72 din Codul penal, deduce din durata pedepsei stabilite, perioada în care inculpata a fost reţinută din 05.07.2018 (ora 11:10) până în 06.07.2018 (ora 11:10). 

 

Magistrații Judecătoriei Cluj-Napoca au menținut măsura controlului judiciar pentru Maria Moldovan, până la definitivarea sentinței de fond. Inculpata poate contesta decizia la Tribunalul Cluj. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *