Exclusiv Mihai Chezan a cerut ÎNCHIDEREA dosarului ”Țeapa Tower”. S-a invocat decizia Curții Constituționale a României

Afaceristul condamnat penal, Mihai Chezan, a cerut prin avocații săi ca Tribunalul Cluj să oprească administrarea de probe din dosarul Țeapa Tower. 

Avocații lui Chezan, Paul Neamț și Paul Purcărin au solicitat instanței să aibă în vedere o decizie dată de Curtea Constituțională a României, pronunțată în vara anului trecut, prin care se arată că „soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituțională”. 

 

Eșecul magistraților clujeni: după nouă ani Țeapa Tower nu a trecut de prima instanță

 

Argumentul principal al cererii formulată de cei doi avocați a constat în faptul că s-a ajuns la PRESCRIPȚIE. Au trecut aproape nouă ani de la ultima ”activitate” a lui Chezan, menționată în rechizitoriu. În tot acest timp, cercetările s-au desfășurat astfel: procurorul a finalizat dosarul și a cerut trimiterea în judecată DOAR în 2015. Timp de patru ani, Tribunalul Cluj nu a fost capabil să pronunțe o sentință în dosar. Dimpotrivă. Dosarul este departe de a fi finalizat definitiv și irevocabil (inclusiv cu o sentință definitivă și irevocabilă, pe care Curtea de Apel Cluj ar urma să o pronunță după sentința de la Tribunalul Cluj). 

Astfel că, înainte de pronunțarea unei sentințe la fond sau apel, s-a ajuns la prescripția infracțiunilor imputate lui Mihai Chezan. 

„(...) În cauză trebuie să se constate că la data de 20 octombrie 2015 (data când au fost semnate ultimele acte - acelea de cesiune cu SC Natanael Com Serv SRL și cu SC Cesaco SRL - a fost 20.10.2015) s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. În consecință, vă solicităm ca, prin sentința pe care o veți pronunța, să dispuneți încetarea procesului penal”, au cerut avocații Mihai Paul Neamț și Paul Purcărin. 

 

Avocatul Mihai Neamț a depus peste 20 de acorduri de mediere încheiate între Chezan și păgubiții ce nu și-au primit apartamentele promise.

Tribunalul Cluj a amânat pronunțarea asupra cererii pentru data de 22 februarie. 

Unde-i Chezan?

Anul trecut, în timp ce se afla în Germania, Mihai Chezan a fost condamnat în Statele Unite ale Americii la închisoare cu executare, pentru fraudă. Ca urmare, autoritățile din Germania au dispus arestarea acestuia, însă măsura lor este corespondentul unui control judiciar în România. Practic, Chezan așteaptă o soluție pe mandatul de extrădare, cerut de americani autorităților din Germania. Totodată, acesta nu este în detenție, ci doar are interdicția de a părăsi Germania până la soluționarea mandatului de extrădare. Dacă nemții decid să îl trimită în SUA pentru ispășirea pedepsei, procesul de la Cluj va fi cel mai probabil suspendat. România are obligația să faciliteze, la cerere, unui deținut accesul la procesul penal, lucru greu de realizat dacă Mihai Chezan va fi încarcerat peste ocean.

Adauga comentariu