EXCLUSIV. Ioan Bene, trimis în judecată într-un nou dosar penal, pentru exploatările de la Napocamin SRL

Afaceristul Ioan Bene, condamnat în dosarul Mită la Consiliul Județean Cluj, a fost trimis în judecată într-un nou dosar penal, instrumentat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Magistrații de la Tribunalul Cluj au finalizat etapa de camera preliminară și au decis începerea procesului de judecată în dosarul în care Ioan Bene și Fărcaș Mugurel sunt acuzați de instigare la executare de activități miniere, fără permis sau licență.

„Inculpatul Ioan Bene, în calitate de acționar majoritar în grupul de societăți comerciale din care face parte și SC Napocamin SRL, a instigat la efectuarea lucrărilor de exploatare, fără obținerea în prealabil a permisului de exploatare, pentru o suprafață de teren din comuna Apahida. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la executare de activități miniere fără permis sau licență, prevăzută de art. 47 C.pen. rap. la art. 57 alin. 2 din Legea nr. 85/2003”, se arată în rechizitoriu.

Pentru aceeași infracțiune a fost trimis în judecată și angajatul său, Mugurel Fărcaș, cel care era administratorul firmei  Napocamin SRL.

Potrivit rechizitoriului, Ioan Bene și angajatul acestuia, Mugurel Fărcaș ar fi dat dispoziții pentru exploatare ilegală de piatră în comuna Apahida, angajaților de la Napocamin SRL.

Pentru ordinele date de cei doi către angajații NAPOCAMIN SRL, procurorii au pus sub acuzare și firma. care în prezent nu mai este administrată de Mugurel Fărcaș, ci de Virgil Radu Pop. În ultimii ani, compania a avut o cifră de afaceri de peste 10 milioane de lei, însă datoriile au depășit pragul de 26 de milioane. Firma are ca activitate principală ”extracția pietrișului și nisipului, argilei și caolinului” și a avut 215 angajați, în 2017.

 

În martie 2018, Napocamin SRL,în prezent administrată de Virgil Pop Radu, a mai fost condamnată într-un alt dosar penal, pentru executarea de lucrări în afara legii, după ce s-a dispus oprirea acestora.

Solutia pe scurt: În baza art. 396 al. 2 din C.pen. cu aplicarea art. 137 al. 4 lit. b din C.pen. condamnă pe inculpata S.C. „Napocamin” S.R.L., reprezentată prin administratorul Pop Virgil Radu, la pedeapsa de 150 de zile-amendă pentru săvârşirea infracţiunii de continuare a executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele competente potrivit legii, faptă prev. şi ped. de art. 24 lit. b din Legea nr. 50/1991. În baza art. 137 al. 2 C.p. stabileşte cuantumul sumei unei zile-amendă la 1000 lei şi aplică pedeapsa amenzii în cuantum de 150.000 lei. În baza art. 274 al. 1 din N.C.p.p. obligă pe inculpată la plata sumei de 600 de lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate de stat. Sentința a fost contestată la Curtea de Apel Cluj.  

 

Ioan Bene a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare, pentru fapte de corupție. Sentința a fost pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul Mită la Consiliul Județean Cluj. Înainte de aflarea deciziei, Ioan Bene a plecat în Italia și a refuzat să își execute pedeapsa în România. Autoritățile din Italia i-au admis cererea de a nu fi extrădat și au recunoscut sentința CA Cluj, lăsându-l pe acesta în detenție la domiciliul său, dintr-un oraș situat în sudul Italiei. În primăvara acestui an, Bene a mai fost condamnat la alți 5 ani de închisoare cu executare, în dosarul cu evaziunea fiscală, instrumentat de procurorii de la București.

Dacă va fi găsit vinovat în dosarul cu exploatările de la Apahida, Ioan Bene riscă să mai primească o pedeapsă cu închisoare între 6 luni la 2 ani, obligatoriu cu executare.

 

Adauga comentariu