EXCLUSIV Descinderi ca-n filmele americane la Huedin. Urmărit internațional, capturat înainte să fugă în Ungaria cu un buletin fals

Acțiune ca-n filme pornită de cei de la Poliția Huedin, cu sprijinul celor de la Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul de Acțiuni Speciale. Muntean Dorel, un infractor care făcea parte din mai multe grupuri infracționale, fiind dat în urmărire internațională, a fost capturat înainte ca acesta să fugă în Ungaria. Potrvit surselor Ziar de Cluj, acțiunea s-a făcut prin coordonarea directă a lui Bogdan Ioan, șeful SIC Cluj, iar în scurt timp forțele de ordine au descins la vilele de rromi din Huedin, de unde l-au extras pe Muntean. 

Vrăbiuțele noastre susțin că informația a venit printr-un agent din cadrul Poliției Huedin, în vreme ce colegii săi de la Investigații Criminale credeau că Muntean se ascunde în alt județ. Informația acestuia a fost confirmată, iar în scurt timp, Bogdan Ioan a dat ordinul pentru ca acțiunea să se desfășoare în seara aceasta. Potrivit surselor, Dorel Muntean și-a obținut un set de documente false cu care urma să fugă în noaptea aceasta în Ungaria. 

„Au fost mulți. Au intrat peste ei într-o vilă cunoscută din Huedin. Au spart ușa și am înțeles că prietenii infractorului au sărit la bătaie. Dar imediat au intervenit mascații și i-au calmat și imobilizat pe toți. Muntean se ascundea de puțin timp acolo. Informația a fost cheia”, arată surse din cadrul IPJ Cluj.

Bărbatul a fost imobilizat, încătușat și reținut în vederea predării pentru ispășirea condamnărilor pentru care era căutat. În istoricul infracțional, Muntean se ocupa de furturi și înșelaciuni. Acesta acționa în mai multe state europene.  făcea parte din mai multe grupări care acționau la ATM-uri din România și alte țări din Europa. 

Foto: Arhivă 

 

Adauga comentariu