EXCLUSIV: Claudia Anastase pleaca din PSD SI din Consiliul Local alaturandu-se proiectului lui Liviu Alexa. Va fi deschizator de liste la Consilul Judetean

Cea mai puternica femeie din politica locala si, cu siguranta, femeia cu cea mai buna imagine din politica locala a decis sa paraseasca PSD anuntand ca isi da demisia atat din partid, cat si din Consiliul Local.

"Nu pot sa mint oamenii din partid ca e in regula cu ceea ce se intampla acolo, nu pot sa stau si sa ma uit la deznadejdea propriilor colegi. Prea i-am obisnuit cu adevarul. Prefer sa nu fac rabat de la adevar in caile pe care le aleg pentru a ma exprima. Nu sunt persoana care sa asiste la sinuciderea propriei organizatii politice. Am incercat, in ultimii ani, sa imi spun punctul de vedere in interior, sa particip la orice formula sanatoasa de evolutie a organzatiei. Cercul, insa, s-a strans, iar eu nu mai am nici empatii, nici asemanari cu acest cerc restrans. Transmit un mesaj de prietenie tuturor colegilor social-democrati si o invitate de a ma urma in noul proiect ales. Am decis sa-mi dau demisia din PSD cu inima stransa, dupa 16 ani in care mi-am facut datoria pentru oameni. si, ii rog sa ma creada, dupa o lunga meditatie. Imi voi da demisia si din Consiliul Local fiindca am fost mereu un om corect. Nu aleg sa-mi scuip adversarul si nici sa denigrez pe cineva din conducere. Pur si simplu, eu am fost si voi ramane mereu altfel. Altfel, in sensul in care consider ca trebuie sa-mi pastrez puterea de a face bine oamenilor. De aceea, ii rog pe toti cei ce cred ca si mine, atat din PSD, cat si din afara lui, sa ma urmeze in noul proiect politic initiat de Liviu Alexa, acolo unde voi fi deschizator de lista pentru Consiliul Judetean Cluj si voi lupta pentru ideile mele, ca sa devin prima femeia presedinte al Consiliului Judetean Cluj. In acest moment, ma simt foarte linistita fiindca Liviu Alexa si echipa lui au o mentalitate moderna in care promoveaza liderii, nu grupurile de interese, nu prieteniile si stiu ca acolo voi fi pusa in valoare. Este foarte important ca lui Liviu nu-i este frica sa promoveze lideri puternici ca si el, chiar si cand acestia au opinii contrare cu ale lui. Pentru mine, asta a contat, chiar de asta am fost intrebata daca sunt foarte sigura ca voi putea colabora cu el. In realitate, noi doi suntem foarte compatibili si stiu de la el ca imi admira atat inteligenta, cat, mai ales, bunul simt cu care mi-am construit cariera politica. Ma simt mai bine alaturi cu oameni care au pornirea de a face caile administratiei transparente, cu oameni care au nebunia frumoasa de a implini visuri, cu oameni care au nevoie de utilitatea mea comunitara, de cunostintele, experienta, mintea mea si forta cu care am demonstrat ca stiu sa lupt pentru dreptate", a declarat Claudia Anastase in exclusivitate pentru Ziar de Cluj.

Liviu Alexa va anunta in aceasta saptamana si formatiunea din partea careia vor candida toti cei din actuala echipa. Referitor la noul membru al proiectului, Alexa a tinut sa precizeze:

"Oamenii din partidele sanatoase isi aleg lideri, nu sefi si rezerve de partid. Remus Lapusan si Aurelia Cristea sunt vinovati ca au distrus sansa social-democratiei la Cluj. Au distrus sperantele unui numar mare de oameni dispusi sa voteze aceste valori si care au fost loviti in credinta lor de acesti oameni slabi ce poarta palarii mult prea mari pentru capacitatile lor morale si intelectuale. Claudia Anastase va fi locul unu pe lista la Consiliul Judetean si vom lupta pentru a o impune, dupa luna iunie, ca o solutie perfecta pentru sefia Consiliului Judetean. Judetul trebuie condus de cineva onest, moral si onest politic, de cineva care sa spele rusinea Clujului dupa experimentele facute cu spagarul Uioreanu si plagiatorul de diplome, Seplecan, iar Claudia Anastase este liderul perfect. Profit de ocazie pentru a transmite si eu un mesaj pentru oamenii buni din PSD, pentru cei care cred in binele oamenilor: ii indemn sa ne sustina in proiectele noastre pe Claudia Anastase si pe mine, pe echipa mea intreaga de la Consiliul Local si Consiliul Judetean. E adevarat, am atacat mereu nemunca lui Remus Lapusan si a Aureliei Cristea si am avut dreptate, dar am avut un respect enorm fata de clujenii care cred in valorile social-democratiei. Nu va risipiti votul pe Octavian Buzoianu, inlocuitorul Aureliei Cristea si noul iepuras pe care PSD il propune. Nu va irositi voturile pe slugile lui Remus Lapusan, alegeti oamenii care gandesc liber si in folosul Clujului. Noi am fost liberi intoteauna si asa vom ramane", a incheiat Liviu Alexa.

Comentarii

Oscar

01.04.2016 08:59

 Pare O.K. Anastase si Alexa s-ar putea sa fie varianta buna. Oricum ce-a fost stim . Merita incercat ceva nou . Haideti cu totii la vot sa nu participe doar cei implicati politic . Clujul este in primul rand al nostru nu al politicienilor. 

Adauga comentariu