In vizor

Euphoria, amendată cu 30 000 de lei de către OPC pentru carențe grave. OPC Cluj, iar dai informațiile către presă numai cui vrei tu?

Localul Euphoria  Biergarten a fost amendată cu 30.000 de lei de căre inspectorii de la Protecția Consumatorilor Cluj. 

Până când inspectorii au semnat condica de control și s-au pregătit, cei de la Euphoria Biergarten s-au apucat să lipească pe toate recipientele cu alimente etichete cu data controlului, acestea nefiind etichetate așa cum cere legea. După neregulile găsite, administratorii localului au decis singuri să închidă pentru a evita probleme mai mari. Problemele de igienă depistate nu au fost mari, iar după câteva ore lucrurile au revenit în normele cerute de lege, potrivit stiridecluj.ro

Protecția Consumatorului Cluj a omis să transmită aceste informații de interes public și către Ziar de Cluj, nu știm din ce motive. Se pare că o instituție a statului își permite să transmită informațiile preferențial, respectiv doar pentru anumite publicații locale. Acestea sunt informații de interes public, iar difuzarea lor trebuie făcută tuturor ziarelor, însă aparent unii sunt favorizați.

Ziar de Cluj solicită Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Cluj să renunțe la favoritisme în momentul în care transmite informațiile de interes public ce vizează activitatea instituției. 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *