Din oras

Ernest, cel mai vechi anticariat din Cluj. Cum au devenit lucrurile vechi o afacere infloritoare

O familie de artisti din Cluj a pus pe roate o afacere care, desi are ca obiect lucruri vechi, din alte epoci, este mereu de actualitate si valoroasa. Intr-o casa  veche de pe strada Horea se afla adevarate comori, a caror valoare o pot aprecia doar cunoscatorii. Zeci de tablouri, miniaturi, sculpturi, ceasuri sau o colectie de sticlarie se afla in odaile cladirii, cercetate necontenit de oameni din toate categoriile sociale. Ca orice business cu traditie la Cluj, anticariatul Ernest a cunoscut diverse perioade si provocari: de la asaltul de obiecte „de la Banffy”, la cel al italienilor, pana la criza economica sau indiferenta tinerilor fata de arta.

Inca de la intrarea pe poarta anticariatului simti ca intri in alta lume, specifica gradinilor si curtilor interioare din centrul Clujului. Un hol minuscul adaposteste o multime de obiecte pestrite, din care cel mai mult atrage privirea un vechi cantar rosu, incadrat de vase de sticla si metal. Anticarul, Ovidiu Bar, se afla in camera din stanga, langa un telefon fix care suna mereu, la fel ca si mobilul din buzunar. 

Oamenii interesati de antichitati au fost mereu din diverse categorii, insa din experienta anticarului se pare ca sunt atrasi mai mult de aceste obiecte sunt cei care studiaza domenii ca medicina sau avocatura. 

Cei de la anticariatul Ernest sunt si cei care au reusit sa duca antichitatile la mall. 

“Reusim in acest fel sa ii prindem pe cei care vin la mall sambata si duminica, exact clientela pe care in cursul saptamanii nu reusim sa o prindem la magazin. Putem spune ca la targul de antichitati vin persoane cu bani. Sunt oameni care stiu ca in respectiva duminica a lunii pot gasi la noi un obiect decorativ autentic sau un cadou frumos”, destainuie anticarul. 

Intra un tanar cu plete ciclam, care precizeaza de la intrare ca nu vorbeste romaneste. E foarte interesat de obiectele de pe rafturi, cere un scaun sa le vada mai bine pe cele de sus.

Din pacate, a a les tocmai niste lucruri care nu sunt de vanzare. Mai frunzareste putin in mica incapere principala, dupa care pleaca, salutand politicos. 

Cel mai vechi anticariat din Cluj are venerabila varsta de 25 de ani. 

“Cumnatul meu, Versanszky Zoltan, era elev la Arte Plastice, dupa care a terminat si facultatea, la sectia de Ceramica. Sotia era la liceul de muzica, a urmat Conservatorul, iar pe baiat l-am dat in clasele I-IV la muzica, dupa care a inceput si el artele plastice. Nu a fost o idee obisnuita la acea vreme sa deschizi un anticariat, dar ne placea frumosul. Am invatat sa facem deosebire intre picturile care sunt cu lebede, cer si caprioare si altele mai valoroase. Am invatat sa citim si oamenii, stim pe ce sunt axati oamenii care intra pe usa. Nu judecam dupa varsta, dar sa stiti ca tinerii nu prea apreciaza arta. Prefera simplitatea. Acasa la ei nu vezi o pictura pe perete, nu vezi carti. Vad si colegi de-ai fiului meu ca trec pe langa lucrari si nu se opresc o clipa sa se uite la ele. S-au schimbat vremurile. Internetul rezolva majoritatea lucrurilor bune, insa, din pacate, mai mult le strica”, este de parere acesta. 

Un alt tanar intra pe usa, foarte zorit. 

“Vreau sa vad si eu colectia aia de 1.000 de vederi!”, spune el. 

Se stabileste rapid o intalnire ulterioara si un pret: 15 lei bucata pentru o achizitie en-gros. 

In principal, magazinul functioneaza ca o consignatie: omul isi aduce obiectul pe care vrea sa il vanda, semneaza un contract, stabileste un pret, peste care se stabileste un comision de 15% pentru anticar.

“Din experienta, ii lasam pe depunatori sa stabileasca pretul. Multi sunt legati si sentimental de obiectul respectiv si atunci considera ca au o avere. Cu timpul, se dovedeste ca nu au o oferta, ca nu e atat de valoros pe cat considerau dansii ca ar merita. Pretul scade, de comun acord cu proprietarul”, a precizat acesta. 

Magazinul s-a consacrat intr-o perioada infloritoare pentru comertul cu antichitati. 

“Se vindea atunci orice si au intrat pe piata italienii. Pentru ei era un punct nou de exploatat arta, pentru ca si arta romaneasca are specificul ei. La ei, piata de antichitati era deja dezvoltata. In momentul in care le convenea ceva, noi, care probabil ceream a zecea parte din pretul lor au considerat ca e o oportunitate sa vina in Romania”, si-a amintit Ovidiu Bar.

Cei care aduceau lucruri la anticariat erau din toate categoriile. 

“Veneau la noi oameni cu bani care nu apreciau arta si voiau sa scape de mostenire, de portretele din familie. Veneau si oameni care, intr-adevar, erau nevoiti sa vanda. Ca sa isi acopere cheltuielile de zi cu zi, medicamentele. Aici ne-am lovit si de partea frumoasa a meseriei, comertul cu obiecte de arta, dar si partea mai urata care este grija zilei de maine”, a dezvaluit clujeanul. 

Era o adevarata moda in epoca sa aduci lucruri vechi despre care sa explici ca ar proveni de la castelul Banffy din Bontida. 

“Daca i-am fi crezut, trei sferturi din magazin ar fi provenit din castelul Banffy. Majoritatea veneau cu povestea asta. Era o exagerare, incercau sa acorde o credibilitate mai mare lucrurilor pe care le vindeau”, a completat Bar. 

Dupa ce s-au deschis granitele si romanii au inceput sa iasa afara, deja lucrurile s-au schimbat si in acest domeniu. 

“Atunci am inceput noi sa aducem in Romania obiecte de arta. Lucrurile locale s-au imputinat, iar pretul de multe ori e mai bun afara. Exista piese de mobilier pe care le poti cumpara din Germania la 300-500 de lei, in conditiile in care aici ar cere 1.000 de lei”, a detaliat anticarul. 

Telefonul din magazin suna aproape incontinuu, in timp ce pe usa intra mereu diverse persoane. 

“Ni se cer uneori anumite lucruri, iar noi ne orientam sa cumparam ceea ce i-ar placea clientilor. Am ajuns, deci, sa gandim ca femeile: daca brosa, inelul sau cerceii respectivi ar placea unei femei. Le cumparam cu gandul ca am facut  investitie, pentru ca avem sotii si are cine sa le confiste in cel mai rau caz, daca nu s-ar vinde. Aici lucrez eu, socrul meu – domnul Ernest si cumnatul. El e plecat in Ungaria de 12 ani, dar vine la Cluj lunar”, explica Ovidiu Bar. 

Criza economica a facut ravagii si in acest domeniu. 

“In ceea ce priveste picturile, unde se faceau cele mai mari investitii, atat la Cluj, cat si la Bucuresti, a scazut mult puterea de cumparare. Altadata, pentru un tablou de Teodor Harsia se plateau si 2.000 de euro. In vara lui 2014 s-a vandut la licitatia Artmark la 1.200 de euro. Noi, totusi, speram ca piata isi va reveni’, spune el.

Cum se feresc anticarii de lucrarile lipsite de valoare?

“In primul rand, refuzam politicos. Le spunem ca 90% din oameni ar considera ca e o lucrare frumoasa, aspectuoasa. Dar cei 10% care sunt cunoscatori considera ca e o lucrare de amator. Nu spunem ca e lucrare proasta”, dezvaluie anticarul. 

In privinta detaliilor care fac diferenta in acest caz, Ovidiu Bar marturiseste ca se cauta anumite linii, detalii cum ar fi modul in care sunt desenate mainile personajelor din tablouri. 

In cei 25 de ani de consignatie, clujenii de la Ernest au avut de-a face si cu cazuri in care au investit sume mai mari, dupa care au aflat ca lucrarile nu corespund semnaturilor de pe ele. 

“Sunt picturi cu semnatura cutare. Specialistii de arta – cred ca la nivel de Cluj  exista unul singur – iti fac o descriere foarte simpla a obiectului: peisaj, dimensiune si semnatura. Nu iti confera nicio siguranta ca este ceea ce se pretinde”, a punctat el. 

Nu lipsesc nici clujenii care vin la anticariat cu speranta ca vor putea vinde bibelouri, insa aici e nevoie de ceva special pentru a fi primite in magazin. 

“Piata e saturata. Sunt bibelourile Rosenthal, Herend,  Zsolnay. Sunt niste marci cunoscute peste tot. Desi Irisul sau fabrica de la Alba Iulia sunt istorie, pe piata sunt pe nicaieri”, dezvaluie specialistul. 

Pe langa magazinul propriu-zis, in odaile vecine se afla adevarate comori. O scara in spirala strajuita de tablouri este datata din 1899. Provin din Ungaria, Austria si de prin tara. Se afla aici in jur de vreo 600 picturi, sculpturi, lucrari de grafica, ceasuri, instrumente muzicale, vase, icoane si chiar un portret al cantaretei Loredana, radiind in mijlocul unor tablori cu flori si natura moarta. 

“Exista o tendinta acum de a reda imagini foarte realiste”, explicat specialistul. 

 In camera de alaturi, pe o masuta rotunda se afla instrumentele “artistilor”. 

“Cand ne plictisim, restauram”, a remarcat el. 

In mijlocul spiralei vegheaza un portret al domnului Ernest creatorul acestui mic imperiu al antichitatilor. 

“A fost primul portret al fiului meu, Mathias, l-a facut cand avea 16 ani”, precizeaza anticarul, cu mandrie. 

La capatul scarii, alt tezaur: expozitia de sticlarie a familiei, faimoasa in presa locala clujeana. 

“Avem aici sticla Galle, avem sticla romana, veche de vreo 2.000 de ani. Mai avem sticlute de parfum, bomboniere, pocale… Am avut nenumarate solicitari sa vindem obiecte de aici, dar, find o colectie, nu e o placere sa o descompletezi. Majoritatea au fost aduse de cumnatul meu, de la targuri. Cand prinde cate o sticla frumoasa, o achizitioneaza”, explica Ovidiu Bar.

Intors in micul magazin, anticarul este abordat de un domn in varsta care i-a prezentat doua oferte: doua medalii de argint si 24 de picturi. Daca prima oferta a fost refuzata, a doua se dovedeste cu potential, iar povestea omului este de film. Locuieste in Manastur si e colectionar din vremuri vechi. 

“Am avut o colectie de numismatica, dar a trebuit sa o vand in ’75: Securitatea voia sa mi-o confiste. Am luat bani de doua Dacii pe ea, desi valora cat 5. Acum as vinde astea: o pictura de vreo 100 de ani, nesemnata, o reproducere dupa Mille, asta e sora mea pictata in 59 de Ambrus Imre, o pictura cu un grup de dansatori a lui Pattantyus”, a explicat el, cu detalii despre mai multe lucrari. 

La final, i-a marturisit anticarului si motivul pentru care a decis sa vanda lucrarile: sotia sa este bolnava si are nevoie de o operatie costistitoare la o clinica din Bucuresti. 

In prezent, clujenii investesc in tablouri si bijuterii de aur. Exista la Cluj si oameni care prefera sa foloseasca vase si tacamuri de argint.

Domnul Ernest lucreaza in prezent la cel de-al patrulea volum de proza pe care il semneaza. 

Nu exista planuri de schimbare a obiectului de activitate. 

“In cei 25 de ani de anticariat nu am avut nici o clipa de plafonare. Intotdeauna a fost ceva frumos, ceva nou. Am acasa o colectie de vederi, dar numai cu femei si cu copii. Femei frumoase, specifice anilor 1910-1920, in coafuri si stil. In ziua de azi nu mai vezi asa ceva. Poate ati auzit si expresia “frumusetea aceea veche””, marturiseste Ovidiu Bar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *