Realitatea lui Emil Boc este cea pe care i-o livrează în fiecare dimineaţă jurnalul de ştiri al Pro TV-ului, pagina sa personală de Facebook, cea cu steguleţe, beculeţe, străzi smart, copaci plantaţi, lebede lansate la apă şi fotografii atât de artistice că la Soare te poţi uita, dar la dânsele ba. Încă nu ştim pe banii cui, dar bănuim că ai clujenilor.
Emil Boc îşi începe fiecare zi levitând: “E fain la Cluj!”
Dacă s-ar obosi să privească în jur poate ar observa mănunchiurile de limbi înfipte în simandicosu-i dos, – cele de la care pluteşte, nu păşeşte. Toate mizeriile cu faţă umană: nepoţei, nepoţele, lipitori de afişe, purtători de geantă, de care s-a înconjurat în 20 de ani de politichie de vârf şi pe care i-a încuibat în schema de funcţii publice (locală, a statului), toţi aceşti “da, Şefu’” pe care-i ţine în perfuzii la bugetul local, îl ţin orb, surd şi mut la problemele reale ale urbei.
Emil Boc a ajuns prizonierul limbilor în dos. Acestea îl ţin înlănţuit pe viaţă în scaunul de primar al municipiului Cluj-Napoca. Dacă se putea dezlimbi, Emil Boc lua de multă vreme calea Parlamentului. La cum dă din gură nimicuri, acolo îi era locul.
Dar, pe lângă limbile care-i dau senzaţia de levitaţie, Emil Boc nu poate să plece din jelţul de primar pe viaţă şi din cauză că mai are de astupat multiplele matrapazlâcuri de Urbanism Sălbatic cu care l-au încălţat atât stăpânii săi din umbră cât, mai ales, slugile vorbind în numele său.
PUZ de făcut puzzle în interesul amicilor imobiliari încă mai există căcălău la Cluj – de aceea e şi fain la Cluj: dai circ prostoilor şi pâine amicilor şi toată lumea e fericită. Nimănui nu-i pute de la Pata Rât, nimeni nu stă înţepenit în trafic, nimănui nu-i vin acasă citaţii să-şi dărâme garajul ridicat legal cu contract cu municipalitatea, atunci când lui Boc i se năzare că trebuie să mai taie vreo panglică la vreo panglicărie de parking inaugurat mai mult cu defecte şi vicii ascunse, decât cu vreo utilitate de uz imediat.
Nimănui nu-i pasă că de 16 ani numai Centrul Clujului-Naboc se asfaltează, se dalează, se bordurizează, se canalizează şi tot mai există crâmpeie de şantier care nu se finalizează, – care zac aşa cu lunile, cu anii, să-şi aducă aminte votacul ce “gospodar” e Gospodarul.
Zice Boc: Filarmonică? Ea există. Este pe undeva pe aici, doar trebuie cineva să se străduiască să o facă. Dar nu vrea nimeni. Zice Boc: Someş Navigabil? Avem. Navighează mobilier, raţe, alge, pet-uri, prin urmare: avem. Zice Cetăţuie? Există. O vedem – domină multimilenar Oraşul. Plină de bălării, boscheţi, alunecări de teren, grevată de litigii, – va fi cândva locul din care se va vedea falnicul Turn al Pompierilor care se renovează de vreo 10 ani până se va transforma în Filarmonică. Tot de pe Cetăţuie se va vedea Podul de sare de pe strada Porţelanului, cei 1,5 kilometri de drum către CREIC şi Buftea de Cluj.
Dacă pentru a NU TERMINA cei 1,5 kilometri de drum din Lomb i-au trebuit lui Emil Boc 5 ani şi câteva milioane de euro, în cât timp va fi gata Metroul lui peşte? Poate o să vă puneţi vreodată o întrebare de bun simţ. Dar pentru asta vă trebuie bun simţ.
A, era să uit: îi fain la Cluj şi cu COVIDu’. Marţi seara, Emil Boc a fost chemat să turuie din guriţă la Digi24 cu privire la faptul că suntem municipiul cu cel mai mare număr de îmbolnăviri la mia de locuitori din ţară (după Bucureşti – ne-au luat miticii până şi această mândrie!). Pentru Boc a fost o bună ocazie să reafirme cât de minunat e la Cluj. Totul e performant: spitale, capacitate de spitalizare, testare, disciplină stradală – ura şi la gară!
De atâta performanţă, spitalul “Clujana” (care aparţine de municipalitate) s-a umplut de medici şi personal auxiliar infectaţi cu COVID-19, fix în ziua în care a fost declarat spital suport în lupta cu pandemia.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă a reuşit performanţa de s-a infectat şi el. Nu vă mai zic, că zic degeaba (e clar că am ceva cu Boc-al-vost), câte focare de COVID-19 sunt dosite de către autorităţi şi cum inutilul şef al DSP Cluj, Mihai Moisescu, se declară “depăşit de situaţie”. Din această cauză nu comunică nimic concret cu privire la pandemnie încă din februarie anul curent. Că nu-l curentează nimeni, să-l zboare din funcţia de unde încasează bani degeaba.
Iar în ce priveşte “patriotismul” de mască al clujenilor, am văzut personal, într-o dimineaţă, în drum spre redacţie, cum la coşul de gunoi stradal din faţa Librăriei Universităţii, un tânăr şi-a vârât mâna până la cot înăuntru, a pescuit o mască chirurgicală de acolo şi a vârât-o pe botic. Nu toţi au bani de măşti, iar GuWernerul Klaustrare n-a mai ajuns să se ţină de promisiunea de a da măscuţe la tot poporul oprimat.
Suntem performanţi, atât de performanţi încât suntem pe locul 33 din 42 de judeţe, cu 1.157 de vindecati din 8.000 de cazuri.
Dar să rămânem cu ce ne zice Emil Boc: “Să rămânem la aceste concepte – verde, digital, rezilienţă – pentru că este vorba de calitatea vieţii”.
Verde de Pata Rât și de betoane.
Digital în “Excellul” care este panarama aia de Antonia, cu băncuțe smart pe care se găinăţează ciorile și porumbeii, cu sisteme de căutare a locurilor de parcare montate pe străzi care devin pietonale (așa, în bătaie de joc).
Și, vișina peste muntele de deşeuri care nu pute de la Pata Rât: REZILIENȚĂ. Adică capacitatea unui material de a rezista la șoc sau despre fructe care se deschid rapid.
Adică despre cei care stau nătăfleață să le pice-n gură para mălăiață a tuturor promisiunilor lui Emil Boc. Sau despre cei care rezistă cu ceasurile în trafic la șocul urbanistic din Cluj-Napoca.
Şi, gata!