Emil Boc s-a declarat consternat: nu ştia că e primarul Cluj-Napoca

Practic, ultima lună am petrecut-o din consternarea lui Emil, în consternările lui Boc. Cei doi au aflat, separat, pe rând şi, împreună, că în municipiul Cluj-Napoca se construiesc blocuri între case, trotuarele sunt parcări pentru maşini, Centrul se lespedizează şi bordurizează de 16 ani şi nu se mai termină, se demolează clădiri istorice, pistele pentru bicicletă pornesc de nicăieri şi se duc către niciunde, că există Pata Rât şi că de acolo vine duhoare groasă, uleioasă, peste oraş, că la orice ploaie oraşul devine navigabil, că nu există clădire a Filarmonicii, că nu s-au terminat lucrările la Podul Porţelanului, la Turnul Pompierilor, că există un drob de sare sub oraş, că nu s-a amenajat Cetăţuia, că Someşul e navigabil numai pentru deşeuri, că n-avem Aqua Park, că avem blocaje-n trafic şi aer irespirabil. Şamd.

„Apăi, domnule” – i s-a adresat Emil Boc moderatorului uneia dintre nenumăratele lui emisiuni în care aruncă vorbe în eter, „cine v-a fost primar aici, nu prea a fost meseriaş, a făcut treabă de mântuială”.

„Păi, de 16 ani, dumneavoastră sunteţi” – a scâncit moderatorul.

„Sunt consternat”! – a explodat Emil Boc în direct.

„Adică nu am făcut Aqua Park? De ce? Doar am dat banii pentru trei studii de fezabilitate, am identificat trei sau patru locaţii – ce s-a întâmplat?”

"Măcar prelungirea liniei de tramvai până în Floreşti am făcut-o?"

„Hai, domnule, fiţi serios, nu cred că nu există sediu de Filarmonică, că nu e gata Podul Porţelanului şi nici Turnul Pompierilor! Voi verifica, personal, la pas, cum e şi cu Cetăţuia, cu drumul către „Buftea de Cluj” despre care am auzit că de 5 ani nu e gata. Cum, domnule, să nu fii capabil să faci un kilometru jumătate de şosea în 5 ani?!”

“Şi cică mai vreau să fac şi Metrou de 14 kilometri în 5 ani!?”

„Şi nu e curat la bordură, e noroi pe străzi? Cu cât ziceţi că-l plătesc pe Şurubaru pe lună, de peste 6 ani, ca să joace popice?”

Adauga comentariu