Din oras

Emil Boc le răspunde clujenilor nemulțumiți de proiectele Primăriei: „E un pas extraordinar că metroul începe să se facă la Cluj!”

Proiectul metroului a fost prins în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acest proiect va beneficia de peste 300 de milioane de euro. Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca a apreciat includerea metroului din Cluj în planul european de finanțare: „E un pas extraordinar că metroul începe să se facă la Cluj!”, a declarat edilul. De altfel, Boc nu și-a ascuns supărarea pe cei care continuă să conteste proiectele mari de infrastructură dezvoltate de Primărie în condițiile în care locuitorii orașului se plâng de traficul și de aglomerația de pe principalele artere.

„Este important că 310 milioane sunt prinși acolo în PNRR!

Vor fi continuați banii cu Programul Operațional Sectorial de Transporturi, pentru continuarea lucrărilor. 

Sunt 9 stații prinse în partea aceasta de 310 milioane de euro care să fie făcute. 

E un pas extraordinar că metroul începe să se facă la Cluj! Ați văzut și anunțul Guvernului de susținere a acestui proiect, precum și a proiectului de metrou de la București. 

Se preconizează ca anul acesta să se finalizeze toată documentația, anul viitor să se finalizeze licitația și din 2023 să înceapă lucrările. 
Cam acesta e graficul mare de început a lucrărilor. 

Dar e important că avem speranța de viitor: putem să sperăm. 

Așa cum am lucrat la acele proiecte mari în anii 2008-2010: Autostrada Transilvania, cei 54 de km de la Câmpia Turzii la Gilău, cum am lucrat atunci la prelungirea Bulevardului Muncii până la Apahida, după aia centura de la Vâlcele la Apahida – au fost lucrări mari de infrastructură uriașe, dar care au permis Clujului să treacă la nivelul următor de dezvoltare. 

Acuma, centura metropolitană, metroul, trenul metropolitan și pasajul de la Tăietura Turcului vor duce din nou Clujul la nivelul următor de dezvoltare”, a explicat Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, în cadrul unei intervenții la un post de radio local. 

Emil Boc și-a exprimat „supărarea” din cauza numărului mare de constestatari ai proiectelor dezvoltate de Primărie, precum metroul, trenul și centura metropolitane. 

„De aia sunt așa un pic supărat, când văd ce este în Cluj, și știm de mulți ani ce este în Cluj, și-i vezi pe unii cum își aruncă hainele de pe ei: «Nu, să nu se facă metroul!»

Nu cumva să se facă la Cluj metroul… Și asta te doare mai mult. De parcă oamenii ăștia n-ar trăi în acest oraș și nu văd ce se întâmplă. 

Doar nu am inventat eu aceste soluții. Sunt inventate de omenire.

Faptul că am lucrat din timp, ca să avem pregătit când vine vreo ocazie din asta, precum este PNRR-ul, să putem fi la masa proiectelor și să beneficiem și noi de banii aceștia europeni”, a declarat Emil Boc. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *