Emil Boc le dă cu flit jurnaliștilor. Primarul discută numai cu presa „de casă”, iar Pali, aghiotantul edilului șef face regulile în Sala de Sticlă

Primarul Emil Boc sfidează mass-media, pe față. Pe lângă faptul că nu mai face conferințe de presă și merge doar la ANUMITE posturi TV și radio, atunci când au loc evenimente publice, primarul le dă cu flit jurnaliștilor care nu îi aduc osanale. Așa s-a întâmplat la ședința de Consiliu Local de marți, 16 mai, când reporterul NCN a fost pur și simplu trimis la plimbare de către Emil Boc. Nici măcar nu a vrut să audă întrebările care urmau să îi fie adresate și păzit cu „ferocitate” de Pal Peter, consilierul său, a părăsit Sala de Sticlă val vârtej.


Îi adresăm pe această cale întrebările domnului primar, Emil Boc, poate ne va răspunde la unul din posturile de radio unde merge săptămânal:

1. Ce strategie are Primăria Cluj-Napoca pentru creșterea numărului de locuri în creșe?
2. Când va fi amenajat sensul giratoriu din zona noului magazin Lidl din cartierul Gheorgheni?
3. Cum s-a reușit performanța ca în doar câteva zile să se deruleze lucrări de întreținere a străzilor Depoului și Badea Cârțan?

Nici Pal Peter, aghiotantul lui Boc nu are o atitudine normală față de jurnaliști. Pal Peter, zis și Pali, se ia în serios mai mult decât este cazul și face exces de zel cu presa. Tot la ședința de Consiliu Local de marți, 16 mai, Pali i-a pus la punct pe cameramanii prezenți la evenimentul public. Atât cameramanul NCN cât și cameramanul TVR au fost luați la rost de Pali, care le-a spus că locul presei este doar la un capăt al sălii, nu peste tot. În imagini se observă cum Pali le face semne disperate să se îndepărteze de „zona fierbinte” și să nu îndrăznească să filmeze aproape de Emil Boc.
În imaginile extrase din ședința de Consiliu Local se observă în prima parte cum Pali se ridică de la locul său și merge către cameramanul NCN aflat în partea dreaptă a sălii, iar la scurt timp acesta părăsește locul și merge în capătul încăperii.
Mai departe, în partea a doua a montajului video, Pali are aceeași atitudine și față de cameramanul TVR. De data aceasta nu s-a mai deplasat, doar i-a făcut semn, foarte agitat, să plece din acel loc și să ducă în așa zisa zonă a presei.  


Se pare că doar în mintea lui Pali există o zonă a presei în Sala de Sticlă. Surse din Primărie ne-au declarat că nu există așa ceva și că jurnaliștii pot sta și pot filma sau fotografia din orice unghi din încăpere.

Comentarii

Mandarache Vasile

18.05.2017 11:40

             Daca este adevarat ce a constatat curtea de conturi cu privire la utilizarea abuziva si ilegala a fondurilor in tot felul de sporuri si "subventii" catre ong-uri (intentionat cu litere mici) atunci toata gasca sunt in complicitate la ABUZ IN SERVICIU si alte genuri din codul penal.  De fapt toti sunt niste penali care utilizeaza abuziv pozitiile provizorii in care sint la un moment dat. Sa nu se uite ca mamica lui Polyco (care a ciugulit din spagile mamei) este la puscarie pentru acte de coruptie, Apostrul la fel, Bontzidean (masonelul frate cu judele Botezanka) a cazut pe interceptari de trafic de influenta in cazul Gaseta si nu a patit nimic desi , inca , faptele nu sunt prescrise. Capo del utit capi Mok si-a facut grup infractional organizat din fami(g)lii mafiote si este inconjurat astia.  Se foloseste, in stil pur mafiot , de slugi ca sa comita tot felul de abuzuri.  A se vedea ce parare au magistratii si daca se sesizeaza despre astea. 

Adauga comentariu