Din oras

Emil Boc, despre Clujul verde: „Fiecare copac din acest oraș este protejat, nu există”

Niciodată municipiul Cluj-Napoca nu a cunoscut un asemenea proiect de plantare de arbori precum cel anunțat de administrația penelistă locală: „Fiecare copac din acest oraș este protejat, nu există”, a declarat primarul Emil Boc în cadrul unei intervenții radiofonice. Odată cu adoptarea înaltelor standarde de către administrația locală care s-au transpus în elaborarea unui proiect de plantare de noi arbori, spații verzi au început să apară până și în zonele unde clujenii văzuseră până în prezent doar asfaltul. Edilul clujean oferă drept exemplu strada Emil Isac, parte a unui proiect de modernizare a străzilor din centrul orașului – Piața Lucian Blaga, str Republicii și str Petru Maior – aflat în întârziere și suprataxat de administrația locală prin intermediul amenzilor din cauza tergiversării lucrărilor de execuție. 

în imagine: arbori pe strada Emil Isac

CITEȘTE ȘIInaugurare electorală „next level” la Cluj – Emil Boc își face marketing politic pe Facebook cu o stradă nefinalizată

„Lucrurile sunt fără echivoc. 

Fiecare copac în acest oraș este protejat, nu există. 

Numai în cazul în care se impune prin aviz de mediu sau prin analiza RMN-ului copacilor că el prezintă pericol pentru siguranța cetățenilor, numai atunci se atinge lumea de copaci, în rest nimeni, repet, sau dacă o face cu riscul de a face pușcărie, nu se atinge de copaci”, a declarat primarul Boc.

De altfel, acesta a încercat să explice criteriile pe baza cărora este permisă tăierea arborilor din oraș: 

„Sunt, evident, activități de toaletare, pentru ca și oamenii, și copacii mai îmbătrânesc, mai… nu?

Mor și copacii. Sunt și asemenea situații. 

Dar deciziile care țin de eliminarea lor sunt făcute fie pe baza avizului de mediu, atunci când este vorba de o lucrare care înseamnă modernizare, și atuncea se analizează, arborii sunt scoși, se păstrează, se plantează de trei ori mai mulți arbori în același timp, pe baza unui aviz al specialiștilor, sau în cazul în care arborul… arborele prezintă pericol pentru siguranța publicului, noi am cumpărat la Primărie un aparat pe care-l numesc eu generic „RMN-ul copacilor”, care pune fișa la dosarul copacului și arată: 

„Uite, copacul ăsta are bortă, cum ziceam noi în copilărie, uite, se prăbușește, la un prim vânt cade pe oameni”.

No, acolo trebuie să intervii și să faci aceste intervenții”, a explicat Emil Boc modul strict în care este permisă toaletarea arborilor în municpiul Cluj-Napoca. 

Primarul Emil Boc nu a uitat să amintească de proiectul Clujului verde, prin care în următorii zeci de ani, imaginea orașului va fi de nerecunoscut din cauza arborilor plantați pe zeci de hectare:

„Obiectivul nostru este, am spus, până în 2030 vom planta în oraș 100.000 de arbori noi, începând cu ăia cu balot mare, dar și alți arbori. 

Și vedeți că-n fiecare proiect apar arbori noi. 

N-ați avut niciodată arbori pe strada Emil Isac sau n-ați avut arbori pe strada Napoca. 

Acum vor fi arbori inclusiv acolo, sau în Piața Blaga vor apărea arbori, pentru prima dată. 

Erau numai betoane și asfalt, vom avea arbori. 

Peste tot, la școli, continuăm campania de plantare în fiecare curte de școală, și nu numai”, a conchis primarul Emil Boc. 

Recent, clujenii au inițiat o petiție pentru a bloca demersul Primăriei de a tăia arborii sănătoși din Parcul Ștefan cel Mare, din spatele clădirii Teatrului Național și a Operei Române, care prevede tăierea a 30 de arbori maturi pentru a face loc și mai multor pavaje și betoane.

CITEȘTE ȘI: După ce Primăria a aprobat tăierea arborilor din Parcul Ștefan cel Mare, Emil Boc susține că nu s-a decis nimic: „Voi fi cu ochii ca pe butelie”

Și în urma lucrărilor de modernizare a scuarului CEC/Piațeta A. I. Cuza din fața Instituției Prefectului Județului Cluj, zona a fost „modernizată” și acaparată de betoane. În urma articolelor Ziar de Cluj, în spatele scuarului a fost amenajată și o zonă verde. 

CITEȘTE ȘIPrimăria a betonat scuarul CEC, a eliminat din peisaj fântâna arteziană, dar a plantat și niște iarbă verde

De altfel, după ce primarul Emil Boc a reușit în urmă cu câteva luni să realizeze o sesiune foto plantând copaci chiar în Piața Lucian Blaga, odată ședința foto încheiată, noii arbori plantați de edil au dispărut peste noapte. 

Prins în verva proiectului Clujul verde, primarul Boc a plantat câțiva arbori chiar în mijlocul trotuarului îngust din strada Bună Ziua, periclitând circulația pietonilor. După această gafă și amuzamentul internauților, arborii din trotuar au dispărut. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *